„IEHOVA ESTE PĂSTORUL MEU”

Psalmul 23

Influența psalmilor — Cel mai mișcător dintre toate — David, păstor — Interesul pentru oile Sale — Sugerează interesul Păstorului ceresc pentru turma Sa — Oile Sale nu vor duce lipsă — El le dă odihnă — Le hrănește — Le înviorează cu apa vieții — Îmi întărește sufletul — Mă conduce — Chiar dacă umblu prin valea întunecoasă, nu mă tem de nici un rău — Toiagul și nuiaua Lui — Masa pentru poporul Său — Ungerea pe care o dă El — Bunătatea și îndurarea întotdeauna

„Iehova este Păstorul meu.” Ps. 23:1 .

R5653 W. T. 15 martie 1915 (pag. 90-92)

Putem spune liniștiți că nici o altă colecție de poeme n-a făcut atâta bine ca și cartea Psalmilor. Sentimentele ei par să atingă sufletul la fiecare pas — în bucurie, în tristețe. Referindu-se la Psalmul 23, Beecher a scris: „Este privighetoarea printre psalmi. Este mică, are pene frumoase, cântând cu timiditate în întuneric; dar a umplut atmosfera întregii lumi de bucurie melodioasă”; iar Spurgeon a spus: „Acesta este mărgăritarul Psalmilor, a cărui blândă și pură strălucire încântă fiecare ochi”.

Numai cei din poporul lui Dumnezeu, care sunt în relație de legământ cu El, pot aprecia cum se cuvine acest Psalm și pot să-și aplice sentimentele lui grațioase. Psalmistul David a putut face acest lucru, pentru că el a aparținut națiunii favorizate cu care Dumnezeu intrase în relație de legământ la Muntele Sinai. Israeliții se învoiseră prin legământ să umble în calea Domnului și să se supună poruncilor Lui; iar Dumnezeu în schimb Se învoise prin legământ cu ei, ca El să acorde binecuvântarea Sa asupra fiecărui interes al lor, în măsura în care ei vor face aceasta. Și ascultarea perfectă de acel Legământ și de Legea lui ar fi fost răsplătită cu viață veșnică. Vedem, după cum arată apostolul, că o asemenea ascultare completă a fost imposibilă. „Nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin lege.”

Relativ puțini dintre evrei au făcut chiar tot ce au putut ca să trăiască după cerințele Legii; dar profetul David a fost evident unul dintre aceștia, oricât de mult îi lipsea ca să fie perfect; căci Domnul l-a declarat „om după inima Lui”. Dacă a avut eșecuri, le-a mărturisit, s-a căit, și-a primit pedeapsa și s-a bucurat de restabilire în favoarea Domnului, străduindu-se mai mult în viitor să-și mențină părtășia cu Dumnezeu. Este interesant să vedem felul de oameni de care este mulțumit Domnul — felul de oi de care se interesează Marele Păstor. Și din această clasă, desigur, au fost și alții — profetul și personajele mai mici — toți cei care s-au străduit să trăiască evlavios.

MARELE PĂSTOR ȘI TURMA SA

Într-un sens important acest Psalm este aplicabil la Domnul Isus și la Biserica Sa. Toate aspectele Psalmului sunt aplicabile atât la Răscumpărătorul Însuși, cât și la urmașii Săi, pe care El îi numește oile turmei Sale. Pentru Biserica Sa El este Reprezentantul Tatălui, atât de deplin, atât de complet, încât El a putut spune cu adevărat: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”. Nici o ființă umană n-ar putea vedea pe Tatăl ceresc și să trăiască, după cum declară Scripturile; iar cei care L-au văzut pe Isus și au înțeles că El era Fiul lui Dumnezeu, au prins cea mai bună idee despre Tatăl Ceresc. Și astfel noi toți Îl vedem pe Isus ca Reprezentantul Tatălui, Fiul marelui Împărat, Fiul marelui Păstor, Iehova.

Isus și Biserica Sa sunt oile turmei lui Iehova în mod mai deosebit decât au fost israeliții din Veacul Iudeu; căci relația evreilor a fost prin Moise, în timp ce relația Bisericii este prin Cristos și prin legământul superior care se centrează în El. Este bine să vedem clar acest lucru, altfel cum am putea ști dacă am putea aplica la noi sau nu sentimentele grațioase ale acestui Psalm? N-ar fi corect ca o persoană lumească să-și aplice la sine acest Psalm. Acesta s-ar înșela pe sine; căci el nu este una din oile Domnului. Nimic nu este mai clar decât aceasta. Isus a spus că există doar o singură cale de a intra în staul; și anume prin ușă. Și a spus că El este Ușa.

CUM SE DEVINE O OAIE ADEVĂRATĂ

Prin natură noi suntem păcătoși sub sentința morții dată de Iehova și nu suntem oile Lui. El a intenționat un plan mare pentru lume în general, care va începe să opereze imediat ce Împărăția lui Mesia va fi stabilită. Între timp însă El primește pe oile speciale — în acest Veac Evanghelic; și Isus spune cum, zicând:„Oricine voiește să vină după Mine (să fie ucenicul Meu, urmașul Meu, oaia Mea), să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Lepădarea de sine este primul pas — renunțarea la sine, predarea voinței sale lui Dumnezeu. Legământul spune: „Adunați-Mi pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă”. Toți cei care vreau să fie oile Domnului trebuie să facă acest Legământ de Jertfă; aceasta este condiția prin care pot fi acceptați.

((636))

Mai mult, după cum evreii puteau veni numai prin mijlocitorul stabilit pentru ei, Moise, tot așa noi putem veni în acest staul mai înalt numai sub Moise cel antitipic, mai mare, Cristos. Nu este dat nici un alt nume. Odată ce am făcut acest pas, odată ce am venit în staul prin Ușă — în modul aprobat — avem Mesajul lui Dumnezeu care zice: „Toate sunt ale voastre; și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu”. În acest Psalm este descris ce înseamnă aceasta. 1 Cor. 3:22, 23.

TOATE NEVOILE SATISFĂCUTE CU PRISOSINȚĂ

Oile Domnului, rămânând în perfecțiunea relației cu El, nu vor duce lipsă de nimic. Toate lipsurile le vor fi satisfăcute. Poate că aceasta nu va consta în mai mare bogăție pământească sau nume sau lux. Oile Domnului sunt Creaturi Noi, ființe spirituale, care locuiesc temporar în trup ca alți oameni, dar care de fapt așteaptă schimbarea lor, care va fi completată printr-o parte în Întâia Înviere. Binecuvântările Domnului pentru Israelul natural au fost binecuvântări pământești, satisfăcându-le toate nevoile lor pământești; dar binecuvântările Lui pentru Israelul spiritual sunt favoruri spirituale. „Nu lipsește de nici un bine” pe aceștia — da, chiar și de pedepse și de experiențe întristătoare care ar putea fi necesare pentru dezvoltarea lor spirituală.

Psalmul ne asigură că, în calitate de oi ale Domnului, ne vor fi date pășunile verzi și apele reci, împrospătătoare ale Adevărului. Mai mult, în timp ce suntem astfel hrăniți spiritual și împrospătați, vom avea pacea lui Dumnezeu, așa cum implică sugestia că oile se vor odihni în pășuni verzi. Dar, vai! Nu toate oile au încredere deplină în Păstor și sunt supuse cu totul, ca să nu aibă altă voință decât a Lui. Unele intră continuu în dificultate, fiindcă ele neglijează pășunile verzi și apele răcoroase, împrospătătoare ale Adevărului găsite în Cuvântul lui Dumnezeu — fiindcă, asemenea caprelor, ele rătăcesc în deșert, depărtându-se de Păstor și încercând să se hrănească singure cu lucrurile nedigerabile ale vieții prezente, cu care nici o natură spirituală nu poate prospera.

Totuși, Păstorul nu le va lăsa nici chiar pe aceste oi care se depărtează, dacă ele au devenit cu adevărat ale Lui. El merge după ele, așa cum prezintă Psalmul. Toiagul și nuiaua Lui sunt mângâierea lor. Cu nuiaua El alungă pe vrăjmașii lor, pe lupii care le-ar dăuna; și cu cârligul toiagului Său ajută înțelept și atent pe oaia încurcată să iasă afară din dificultăți — să iasă din grijile acestei vieți, din încurcăturile și înșelarea bogățiilor și din asediile păcatului și ale lui Satan. Multe din oile turmei Domnului pot astfel cânta: „El îmi înviorează sufletul” — El mă aduce înapoi la Sine; mă face să cunosc, să apreciez, să mă bucur de pregătirea Lui pentru mine și să văd cu cât este mai bună decât orice aș fi putut eu pregăti pentru mine.

Încă o experiență ne este adusă la vedere — conducerea Păstorului. „El mă călăuzește pe cărări drepte.” El mă face, chiar prin poticnirile și dificultățile mele, să învăț a aprecia dezirabilitatea căilor Sale și indezirabilitatea oricăror alte căi. Toate căile Sale sunt desăvârșite, sunt drepte. El ne conduce nu contrar voinței noastre, ci în armonie cu ea, pentru a dovedi care este voia bună, apoi plăcută și în final desăvârșită a lui Dumnezeu. Rom. 12:2.

VALEA UMBREI MORȚII

Toată viața noastră am fost în umbra acestei Văi mari a Morții. Numai tatăl Adam a fost cândva pe vârfurile munților vieții. El a alunecat de acolo și a coborât treptat povârnișul în Valea umbrei morții. Noi toți, copiii lui, ne-am născut aici. Murim în fiecare zi; suntem înconjurați de condițiile morții. Avem numai speranța că Domnul va conduce pe oile Sale înapoi la înălțimile vieții. El conduce acum pe aceste oi din acest Veac Evanghelic — Biserica, Trupul lui Cristos. Curând El va conduce lumea, în timpul Împărăției Sale milenare; după cum a spus: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc . . . și va fi o singură turmă, un singur Păstor”. Ioan 10:16.

„Umbra e neagră când și când
Și aspră-i cărarea spre țel!”

Sfârșitul acestei Văi a Umbrei este aproape, nu numai în sensul că noi vom ajunge curând la sfârșitul călătoriei vieții, ci în special în sensul că Ziua cea nouă este pe punctul să apară, al cărei rezultat l-a arătat Domnul, Păstorul nostru: „Va răsări Soarele dreptății și vindecarea va fi sub aripile Lui” (Mal. 4:2). Rezultatul final va fi că nu va mai exista suspin, plâns și moarte; ci întreaga lume va începe să iasă din Valea umbrei Morții. O mie de ani se vor ridica iarăși la înălțimile glorioase ale perfecțiunii umane de la care a căzut Adam, și dreptul de a se întoarce la acestea este asigurat pentru toți prin moartea lui Isus, „Cel drept pentru cei nedrepți”.

((637))

MASA MAI BUNĂ A BISERICII

Dar acest Psalm prețios pare să se aplice în special Bisericii, după cum am spus. Astfel, în mod potrivit citim că poporul Domnului din prezent are o masă special pregătită, unde se pot împărtăși chiar în prezența vrăjmașilor. Lucrul acesta nu va fi adevărat în viitor; căci nici un vrăjmaș, nici altceva ce să facă rău nu va fi permis (Isa. 11:9). Dar cât de adevărat este că poporul consacrat al Domnului, chiar atunci când este înțeles greșit, prezentat greșit, defăimat și are împotrivire, este totuși privilegiat să se ospăteze la Masa Domnului! Masa reprezintă pregătirea făcută de Dumnezeu pentru nevoile lor — făgăduințele lui Dumnezeu, asigurările favorii Sale etc.

O altă dovadă că Psalmul aparține Bisericii din acest Veac este declarația: „Îmi ungi capul cu untdelemn”. Isus, Capul Bisericii, a fost uns cu untdelemnul bucuriei mai presus de tovarășii Săi. Acel untdelemn sfânt al ungerii folosit pentru preoții și împărații lui Israel a simbolizat Spiritul sfânt, care a venit asupra Bisericii, reprezentativ în Isus. Și același untdelemn al ungerii a venit peste toți membrii Bisericii, care este Corpul lui Cristos, cum citim în Psalmul 133:2.

PAHARUL ATĂT DULCE, CĂT ȘI AMAR

„Paharul meu este plin de dă pe deasupra.” Cuvântul pahar este folosit în Scripturi pentru a reprezenta sorbire, uneori dulce, uneori amară, uneori ambele. Aluzia este că Paharul Domnului înseamnă experiențe și încercări amare în prezent; după cum a spus Isus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Și acesta a fost Paharul — Paharul Său — pe care El l-a oferit ucenicilor Săi, și din care noi, devenind ucenicii Săi, ne propunem să ne împărtășim cu El, și care este reprezentat simbolic prin Paharul comuniunii. 1 Cor. 10:15-17.

Este dulce și prețios, în multe sensuri ale cuvântului, a participa în suferințele lui Cristos, în orice sacrificii și servicii pentru Domnul și Cauza Sa. Dulcele se amestecă nestingherit cu amarul. Dar Domnul promite că în viitor Paharul cu vin nou în Împărăție va compensa cu bogăție orice amărăciune din prezent. Paharul nostru este plin, dar nu l-am vrea nici cu un strop mai puțin.

„Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele.” Ce prețios este acest gând — bunătatea lui Dumnezeu, îndurarea lui Dumnezeu, pentru toți aceia care sunt cu adevărat ai Lui în Cristos — însoțindu-ne zi de zi, moment de moment, și potrivit Scripturilor făcând ca toate să lucreze împreună pentru binele nostru! Apoi este declarat marele final: „Voi locui în casa Domnului zile îndelungate” — în Casa cerească, despre care Răscumpărătorul a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe . . . Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” și „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi”. Apoi, la a Doua Venire a Sa, la schimbarea noastră glorioasă, vom intra în Casa Tatălui în cel mai deplin sens al cuvântului, pe planul spiritual, pe care carnea și sângele nu-l moștenesc.

Aceasta va fi partea veșnică a Aleșilor lui Dumnezeu — Biserica. Marile binecuvântări care vor veni ulterior pentru lume — binecuvântări pământești — nu stau în nici un sens în calea gloriei Bisericii, ci o măresc; pentru că ea va fi angajată cu Domnul ei pentru a împărți binecuvântări oilor pământești. Gal. 3:29