IMPORTANȚA STĂPĂNIRII DE SINE

„Cel care nu este stăpân pe sine (pe spiritul său — King James, n. t.) este ca o cetate surpată și fără ziduri.” Prov. 25:28.

R5652 W. T. 15 martie 1915 (pag. 87)

Cuvântul „spirit” este folosit în multe moduri. Vorbim despre un cal că are un spirit (temperament — n. t.) înfocat sau că nu are spirit (temperament). Uneori vorbim despre îngeri că sunt ființe spirituale. Uneori vorbim despre spiritul vieții. De asemenea vorbim despre spiritul minții umane — care evident este gândul prezentat aici. Cuvintele textului echivalează cu a spune: Cel care nu este stăpân pe mintea sa, pe gândurile sale, este ca o cetate surpată.

Cum ar arăta o cetate surpată? În vremurile din vechime, când civilizația nu atinsese gradul la care a ajuns acum, nu exista decât o slabă protecție polițienească, iar jefuitorii erau numeroși. Cei înclinați să-și câștige existența furând, aveau ocazii excelente. Era necesar ca cetățile să fie înconjurate de ziduri ca protecție împotriva dușmanilor. Orice cetate cu ziduri surpate avea motive serioase să se teamă de astfel de jefuitori. Era o invitație la atac și era sigur că odată se confruntau cu dezastru.

Înțeleptul a asemănat aici o astfel de cetate cu o voință omenească surpată. Voința trebuie să fie continuu în gardă la minte și să nu permită să intre nimic acolo decât prin porțile obișnuite — Conștiința și Judecata. Porțile trebuie să fie supravegheate atât de atent, încât ele să admită numai acele gânduri care ar fi nevătămătoare, profitabile, înțelepte — în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare ființă umană ar trebui să aibă voință și să și-o păstreze în stare bună, ar trebui să se îngrijească să nu se surpe; în caz contrar va urma naufragiul caracterului.

Prin voință nu se înțelege numai dorință. Există o diferență clară între dorință și voință. Unii ar dori să aibă un milion de dolari, dar n-au voința nici măcar să încerce să-l dobândească. Alții doresc să se scoale dimineața la o anumită oră; dar dorința nu-i scoală fiindcă voința este surpată. Ei își spun: „O, să mai dorm puțin, să mai dormitez puțin, să mai încrucișez puțin mâinile în somn!” Nu au nici un control asupra lor. Se gândesc poate că vor câștiga acest control punându-și ceasul să sune. Curând ceasul devine inutil; nu-l mai aud.

CONTROLUL ÎN LUCRURILE MICI, MĂSURA CARACTERULUI

Oricine îngăduie voinței să se surpe în privința timpului când să se scoale dimineața are o voință mai mult sau mai puțin slabă în toate lucrurile. Ar trebui să ne facem reguli rezonabile cu privire la timpul de sculare și de culcare. După ce am folosit cea mai bună judecată în privința a ceea ce trebuie făcut, ar trebui să ne îngrijim să se facă. Dacă înfăptuirea acelui lucru nu ne dăunează nouă sau altora, acesta trebuie să fie înfăptuit.

Este important să îndeplinim dictatele celei mai bune judecăți ale noastre, așa încât voința să poată fi puternică, așa încât individul să nu fie un caracter șovăielnic. Același principiu se aplică și în alegerea mâncării. Unii vor spune: „Știu că felul acesta de mâncare nu-mi face bine; dar este pe masă și se pare că altora le face bine. Nu pot să-l mănânc fără să mă simt rău după aceea; dar îmi place. Aș fi vrut să nu fi fost pe masă!” Așa că se servește din mâncare și suferă consecințele. Își dorește mâncarea, dar nu are voința de a-i rezista. Calea cea mai potrivită pentru fiecare este să aibă grijă să nu mănânce din ceea ce știe că-i face rău, indiferent de ce ar putea face sau ar alege să facă alții.

Indecizia și lipsa de caracter în lucrurile mici afectează toate lucrurile mari ale vieții. Persoana care nu are reguli la sculare, probabil nu va avea reguli nici în afaceri. Persoana care nu poate hotărî ce ar trebui să mănânce, probabil va fi supusă capriciului, va fi slabă în toate deciziile. Unul ca acesta probabil va permite unui agent comercial să-l influențeze în privința a ceea ce să cumpere. Unii sunt prea supuși controlului altora.

O VOINȚĂ FERMĂ — NU ÎNDĂRĂTNICĂ — ESENȚIALĂ

Un vechi proverb spune că „Înțeleptul se rezgândește uneori — nebunul, niciodată”. Stăpânirea de sine nu înseamnă că trebuie să mergem la extreme și să spunem: „Am spus nu, și nu rămâne!” Pot fi motive bune pentru a ne răzgândi, și apoi calea noastră potrivită ar fi să facem acea schimbare. Dumnezeu caută o clasă de oameni care își stăpânesc mintea așa cum se cuvine. Dacă învață să-și stăpânească mintea înainte de a intra în familia lui Dumnezeu, va fi cu atât mai bine pentru ei. Dar în orice caz, singura cale prin care se poate ajunge în Împărăție va fi prin dezvoltarea caracterului.

((642))

Biblia ne spune care anume sunt lucrurile cărnii și care sunt ale Spiritului sfânt, ale minții sfinte, ale lui Dumnezeu; prin urmare, care lucruri constituie dispoziția sfântă pe care trebuie s-o avem. Ne spune că trebuie să îndepărtăm mânia, răutatea, ura, amărăciunea, furia, cearta; și că trebuie să ne îmbrăcăm cu blândețea, gentilețea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătatea frățească, iubirea. Aceste lecții trebuie învățate. Nu putem spune că trupul va fi adus vreodată sub control complet; dar voința trebuie să fie prezentă, și ar trebui exercitat zi de zi atâta control al cărnii cât este posibil cu ajutor divin.

Domnul caută oameni cu o voință puternică, oameni cu un caracter puternic. De aceea, trebuie să fie o întoarcere hotărâtă către Domnul și un legământ clar cu El la început, altfel nu suntem acceptabili Tatălui. Apoi, după ce venim în familia Sa, aflăm că anumite lucruri care credeam că sunt bune, sunt cu totul greșite și trebuie corectate; și în măsura în care ne-am stăpânit mintea în trecut, ne-am controlat poftele și impulsurile cărnii, în acea măsură vom face progrese lente sau rapide pe calea cea nouă. Cât din timpul consacrat putem să-l folosim pentru afaceri, plăceri, sau în oricare alt mod? Cât din banii consacrați vom cheltui pe noi înșine? Toate acestea trebuie reglementate după Legământul nostru cu Dumnezeu. Trebuie mai întâi să căutăm interesele Domnului și ale Împărăției Sale. Acestea trebuie să fie primele în toate aranjamentele noastre, iar lucrurile pământești trebuie să fie secundare. Iată importanța unui caracter hotărât, a unei voințe prompte și neclintite pentru Dumnezeu.