RĂSPUNDEREA NOASTRĂ PERSONALĂ FAȚĂ DE DUMNEZEU

„Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci urmăriți totdeauna ce este bine atât între voi, cât și față de toți.” 1 Tesaloniceni 5:15.

R5644 W. T. 1 martie 1915 (pag. 73-74)

Acest text este o parte din sfatul apostolului Pavel către Biserica din Tesalonic, în legătură cu mesajul lui asupra subiectului celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru. El le amintește cât de atenți și credincioși ar trebui să trăiască ei, care aveau asemenea speranțe de glorie, asemenea speranțe de a fi strânși la Cristos la arătarea și la Împărăția Sa. El îi îndeamnă „să mustre pe cei care trăiesc în neorânduială”, „să mângâie pe cei deznădăjduiți” (timizi), „să sprijine pe cei slabi” (cei care nu sunt tari în credință, comparativ nedezvoltați). Apoi în cuvintele textului nostru, el îndeamnă ca „nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău”.

Nu înțelegem că apostolul vrea să spună că nici unuia din Biserică nu trebuie să i se permită să întoarcă rău pentru rău. N-ar fi nici în puterea nici de competența cuiva să ia seama ca ceilalți să nu facă rău. Singurii care au asemenea putere sau autoritate ar fi Dumnezeu însuși și marele Său Reprezentant, Isus Cristos. De fapt, dacă noi încercăm să luăm seama ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ne-am amesteca în afacerile altora; am cultiva obiceiul de a presupune de rău și nu am avea timp pentru afacerile noastre personale. Apostolul vrea să spună: Fiecare să ia seama să nu întoarcă rău pentru rău. Acest principiu trebuie să stăpânească pe fiecare; fiecare trebuie să exercite grijă în propriul său caz.

Ideea pare să fie că noi trebuie să fim critici în privința propriilor motive, a principiilor care stau la baza propriei noastre comportări. Noi ar trebui să ne gândim: „Sunt pe cale de a face așa și așa. Este acest curs drept?”. Noi ar trebui să ne judecăm acțiunile dinainte. N-ar trebui să mergem făcând gafe, nereușind să ne controlăm pe noi înșine, și apoi, după ce am făcut ceva, să spunem: „Ei bine, intenționez să repar”. Bineînțeles trebuie să reparăm dacă am făcut rău. Dar trebuie să ne obișnuim să ne controlăm mintea așa încât să preîntâmpinăm înfăptuirea a ceea ce n-ar trebui să facem.

În timp ce suntem încă în carne noi desigur nu vom atinge niciodată perfecțiunea în acțiune sau cuvinte, dar trebuie să ne străduim cu seriozitate să facem tot posibilul să o obținem. Noi nu vom face tot posibilul decât dacă ne apucăm foarte serios să-l facem, și vom hotărî că noi cu ajutorul Domnului vom obține un control atât de deplin asupra cărnii noastre cât este posibil. Dacă ne hotărâm că vom cuceri, mult se poate realiza.

TOȚI SFINȚII SUNT CARACTERE PUTERNICE

Mântuitorului I-a plăcut așa de mult să facă ce este drept încât Și-a dat viața pentru dreptate. Așa trebuie să fie toți care sunt sub stindardul Lui, luptând o luptă bună. Dar există o tendință naturală de răzbunare, în special la persoanele care au dispoziția spre a cuceri — chiar clasa pe care o caută Dumnezeu acum. Aceștia sunt cei care au calitățile unui învingător. Ei au o individualitate puternică; ei au o voință. Ei nu sunt nepăsători; ei nu sunt doar calmi. Cei pe care-i atrage Adevărul sunt caractere puternice; și oamenii cu caractere naturale puternice sunt înclinați să îndeplinească Legea lui Moise — „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” — în cazul acelora care au făcut rău.

Dar porunca Domnului către Biserică este contrară, pentru că aceasta este calea lumii păcătoase. Dumnezeu nu forțează încă lumea la ascultare de dreptate; în Veacul Milenar o va face. Oamenii speciali care L-au urmat pe Isus, din lume în consacrare lui Dumnezeu, s-au angajat să facă voia Lui Dumnezeu, să susțină ceea ce este drept. Fiind caractere puternice, ei doresc să corecteze ceea ce este greșit. Acesta este un impuls natural și unul bun. Dar noi trebuie să ne amintim că nu este acum timpul ca noi să judecăm și să disciplinăm lumea. Scriptura spune: „Nu judecați nimic înainte de vreme”. Prin urmare trebuie să așteptăm timpul lui Dumnezeu. Dacă faptul este unul juridic, și suntem personal nedreptățiți printr-un proces juridic, noi trebuie să cedăm într-un spirit drept, chiar dacă ar fi nejust. Să așteptăm timpul și calea Domnului să îndrepte lucrurile.

((657))

CREȘTINUL NU ESTE UN POLIȚIST GENERAL

Dacă ai suferi o ofensă dublă, ai avea un motiv dublu să vrei s-o corectezi. Înclinația de a încerca să faci astfel ar apărea, dar n-ar trebui să fie nimic de felul răzbunării. Noi nu trebuie să întoarcem rău pentru rău. Noi suntem supuși responsabilității de a nu face rău nimănui. Expresia „Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău” a fost înțeleasă de unii a înseamna că creștinul ar trebui să fie un fel de polițist general, să vadă ca frații lui, vecinii lui și toți ceilalți, să nu vatăme pe nimeni. Aceasta este o idee greșită. Pare însă a exista o anumită excepție, în cazul capului unei familii. Ca și cap al unei case, acesta ar fi responsabil față de legea civilă, precum și față de legea divină, pentru comportarea celor din casa lui.

Unii au presupus că această poruncă a apostolului înseamnă: Bătrânii fiecărei adunări să ia seama ca membrii adunării să nu facă nici un rău. Nici aceasta nu este ideea corectă. Această scriptură nu dă unui Bătrân, mai mult decât oricărui altuia, dreptul de a supraveghea astfel încât nimeni să nu întoarcă rău pentru rău. Pasajul pare să însemne aceasta: Fiecare să luați seama să nu întoarceți rău pentru rău.

Ar putea fi unele căi în care ar fi potrivit ca un membru al unei familii să dea ajutor altui membru care a fost lezat. Dacă, de exemplu, cineva ar vedea pe unul făcând nedreptate altuia, el ar putea protesta. El ar putea spune: Frate (sau soră), nu crezi așa și așa despre această problemă? Și la fel este și cu Biserica. Dar Bătrânii sunt însărcinați în mod mai special cu grija față de interesele Bisericii. Dacă ei ar vedea pe cineva din Ecclesie că nu trăiește după standardul scriptural, ar fi foarte potrivit să-i facă o sugestie aceluia despre problemă. Dar noi nu trebuie să fim amestecători în afacerile altora.

Noi trebuie să ne zidim unii pe alții; pentru că în acest fel se pregătește Mireasa. Aceste probleme ar trebui abordate numai după rugăciune și în modul cel mai înțelept posibil, ca să nu facem mai mult rău decât bine. Să ne amintim că noi suntem consacrați la dreptate, să urmăm ce este bine. Să ne amintim de asemenea că nu numai în Biserică nu trebuie să întoarcem rău pentru rău, ci printre toți oamenii; pentru că noi ne-am angajat viețile ca să urmăm ce este bine în toate condițiile și împrejurările.

Conform standardului Cuvântului lui Dumnezeu, ucenicii lui Cristos trebuie să fie cei mai cizelați, cei mai curtenitori, cei mai rafinați, cei mai generoși, cei mai amabili și atenți dintre toți oamenii. Harurile lor să nu fie doar o aparență exterioară, atât de comună lumii, ci să fie o bunătate, o blândețe, care izvorăsc din inimă, datorită posesiei Spiritului Domnului, spiritului dreptății, al milei și al iubirii. Astfel ei trebuie să lase lumina să strălucească în viețile lor.

ÎNVĂȚĂTURI DIFERITE ÎN TIMPUL VEACULUI IUDEU

Sub Legea iudaică era diferit în unele privințe. Fiecare evreu era un răzbunător al lui Dumnezeu, să dea o pedeapsă dreaptă pentru orice nelegiuire. Cel care păcătuiește să sufere, era principiul; și acesta este un principiu drept. În perioada Dispensației Legii a fost în mod evident foarte necesar ca aceste lecții de răsplătire dreaptă pentru păcat să fie adânc imprimate asupra poporului Israel. Așa că în timpul acela s-a poruncit ca dacă un om varsă sânge, prin om să fie vărsat și sângele lui (Exod. 21:12; Lev. 24:13-20; Num. 35:9-33). Dacă vedeau pe un vecin al lor făcând rău, ei trebuiau să-l ajute să corecteze acel rău. Ei trebuiau să aibă acest principiu al dreptății complet fixat, pentru că este un principiu al caracterului lui Dumnezeu. Această regulă s-a păstrat bine din zilele lui Noe (Gen. 9:6). Este drept, de asemenea, ca legile justiției să fie aplicate de omenire în prezent în măsura în care oamenii sunt capabili.

Când Împărăția lui Cristos va fi stabilită, Cristosul va ști cum să facă toate îngăduințele potrivite pentru aceia care sunt slabi. Dar noi suntem instruiți din scripturi că poporul Domnului în prezent nu trebuie să judece inima, sau să fie răzbunători ai dreptății. Nici nu trebuie să pretindem dreptate pentru noi înșine; ci trebuie să învățăm și să practicăm principiile bunătății, milei și iubirii. Biserica trebuie să trăiască pe un plan diferit, pe un plan mai înalt decât toți ceilalți, să nu întoarcă rău pentru rău, ci, dimpotrivă, să întoarcă bine pentru rău.

((658))

Noi trebuie să avem în minte că suntem imperfecți. Trebuie să învățăm, ca ucenici ai lui Cristos, marea lecție a compătimirii. Va trebui să arătăm milă curând, când vom fi ridicați la o poziție de putere, oriunde se vor prezenta condiții care vor avea nevoie de milă; și asemenea condiții vor fi din belșug; pentru că toți vor fi imperfecți și slabi până când vor putea progresa afară din starea lor decăzută. Așa că, dacă vrem să fim potriviți pentru acea poziție responsabilă și onorabilă de judecători ai lumii, trebuie să dezvoltăm calitățile dragostei, milei, compasiunii, acum. Noi trebuie să învățăm să fim foarte compătimitori cu frații și cu omenirea, dar trebuie să fim cu băgare de seamă la noi înșine. Amintindu-ne de responsabilitatea noastră personală față de Domnul, noi trebuie să ne judecăm mersul nostru personal și să vedem dacă întotdeauna „urmăm ceea ce este bine”, atât printre frați cât și cu toți oamenii.