((A137))

Planul divin al veacurilor - Studiul VIII
Ziua de judecată

Opinia generală asupra Zilei de Judecată -- Este ea scripturală? -- Termenii judecată și zi, definiți -- Câteva zile de judecată menționate în Scripturi -- Prima zi de judecată și rezultatele ei -- O altă zi hotărâtă -- Judecătorul -- Caracterul judecății viitoare -- Asemănarea și deosebirea dintre prima și a doua judecată -- Responsabilitatea prezentă a lumii -- Două judecăți care survin între timp și obiectivele lor -- Estimări foarte diferite ale judecății viitoare -- Cum au văzut-o profeții și apostolii

„Dumnezeu . . . a rânduit o zi în care va judeca dupădreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit” -- „Isus Hristos cel drept”, „Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” Faptele 17:30, 31; 1 Ioan 2:1; Ioan 5:22.

O idee foarte vagă și nedefinită predomină în legătură cu Ziua de Judecată. Opinia nutrită în general este că Cristos va veni pe pământ, pe un mare tron alb, și va chema pe sfinți și păcătoși pe rând înaintea Lui pentru a fi judecați, în mijlocul unor mari zguduiri ale naturii -- cutremure de pământ, morminte deschizându-se, stânci despicându-se, munți prăbușindu-se; că păcătoșii tremurând vor fi aduși din străfundurile de suferință veșnică să-și audă repetate păcatele, doar pentru a se întoarce iarăși la o osândă veșnică și nemiloasă; și că sfinții vor fi aduși din cer ca să fie martorii suferinței și disperării celor condamnați, ca să audă iarăși hotărârea în propriile lor cazuri și să se întoarcă. Conform teoriei predominante, toți își primesc sentința și răsplata la moarte, și judecata aceasta, care, pentru a se deosebi, este numită în mod obișnuit judecată generală, este numai o repetare a acelei prime judecăți, dar ((A138)) fără vreun scop imaginabil, deoarece se pretinde că o hotărâre finală și inalterabilă se dă la moarte.

Întregul timp care se presupune a fi destinat pentru această lucrare imensă de judecare a miliardelor este o zi de douăzeci și patru de ore. Un discurs ținut recent la o congregație din Brooklyn a exprimat opinia generală asupra acestui subiect. S-a ținut să se facă o relatare detaliată asupra lucrării Zilei de Judecată, reprezentând-o ca terminată în limitele unei singure zile literale.

Aceasta este o concepție foarte imatură și cu totul lipsită de armonie cu Cuvântul inspirat. Este dedusă dintr-o interpretare prea literală a pildei Domnului nostru cu oile și caprele (Matei 25:31-46). Ea ilustrează absurditatea încercării de a forța o interpretare literală asupra unui limbaj figurativ. O pildă nu este niciodată o declarație exactă, ci numai o ilustrație a unui adevăr prin ceva ce în multe privințe se aseamănă cu el. Dacă această pildă ar fi o declarație literală a modului în care va fi condusă judecata, ea s-ar aplica la oi și capre literale, întocmai cum scrie, și nicidecum la omenire. Să vedem acum o opinie atât mai scripturală cât și mai rațională despre lucrarea și despre rezultatul marii Zile de Judecată pe care a hotărât-o Dumnezeu, opinie cu ale cărei concluzii raționale și scripturale trebuie să fie și sunt de acord toate pildele și ilustrațiile.

Termenul judecată înseamnă mai mult decât numai darea unui verdict. El include ideea unui proces, ca și a unei hotărâri bazate pe acel proces. Și acest lucru este adevărat nu numai despre cuvântul englezesc (ca și despre cel românesc -- n.e.) judecată, ci și despre cuvântul grecesc din care este tradus.

Termenul zi, atât în Scripturi cât și în utilizarea obișnuită, deși cel mai adesea este folosit pentru a reprezenta o perioadă de douăsprezece sau douăzeci și patru de ore, de fapt înseamnă orice perioadă de timp definită sau specială. Astfel, ((A139)) de exemplu, vorbim despre ziua lui Noe, ziua lui Luther, ziua lui Washington; și astfel, unde citim în Biblie despre „ziua când Iehova Dumnezeu a făcut pământ și ceruri”, întregul timp de creare este numit zi (Geneza 2:4) -- o perioadă lungă, definită. Apoi citim despre „ziua ispitirii în pustie” -- patruzeci de ani (Evrei 3:8, 9); „ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2); de asemenea „ziua răzbunării”, „ziua mâniei” și „ziua de strâmtorare” -- termeni aplicați la o perioadă de patruzeci de ani la încheierea Veacului Iudeu și la o perioadă similară de strâmtorare la sfârșitul Veacului Evanghelic. Apoi iarăși citim despre „ziua lui Hristos”, „ziua de judecată” și „ziua Lui” -- termeni aplicabili Veacului Milenar, în care Mesia va domni peste lume, o va conduce și o va judeca după dreptate, atât încercând, cât și dând sentință. Și despre perioada aceea este scris: El va judeca lumea după dreptate, și în ziua Lui va arăta cine este fericitul și singurul stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor (Faptele 17:31; 1 Timotei 6:15). De ce unii ar presupune că această zi de judecată este doar de douăsprezece sau douăzeci și patru de ore, deși recunosc sensul mai larg al cuvântului zi în alte cazuri similare, este în afara înțelegerii noastre, exceptând presupunerea că au fost influențați de tradiție, fără o dovadă sau o investigație adecvată.

Cei care vor consulta cu grijă o concordanță completă a Bibliei în legătură cu Ziua de Judecată și vor remarca felul și volumul de lucrare care trebuie să se realizeze în perioada aceea, vor vedea curând absurditatea opiniei generale și necesitatea de a se da termenului zi semnificația lui mai largă.

În timp ce Scripturile vorbesc despre o zi mare de judecată sau de încercare încă viitoare și arată că masele omenirii vor avea încercarea completă și sentința finală în ziua aceea, ele de asemenea învață că au mai fost și alte zile de judecată, în timpul cărora au fost în încercare anumite clase alese.

((A140))

Prima mare judecată [încercare și sentință] a fost la început în Eden, când întreaga omenire, reprezentată prin capul ei, Adam, a stat în încercare în fața lui Dumnezeu. Rezultatul acelei încercări a fost verdictul: Vinovat, neascultător, nevrednic de viață; și pedeapsa aplicată a fost moartea -- „vei muri negreșit” (Geneza 2:17). Și astfel, „în Adam toți mor”. Încercarea aceea din Eden a fost prima zi de judecată a lumii; și decizia Judecătorului (Iehova) a fost de atunci întotdeauna aplicată.

„Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei . . . nedreptăți.” Ea se poate vedea în fiecare procesiune funerară. Fiecare mormânt este o mărturie a ei. Este simțită în fiecare durere și suferință pe care o trăim -- toate fiind rezultatul primei încercări și sentințe -- sentința dreaptă a lui Dumnezeu, că suntem nevrednici de viață și de binecuvântările asigurate omului la origine când era ascultător și în asemănarea lui Dumnezeu. Dar omenirea va fi recuperată din sentința primei încercări prin acea jertfă pentru toți, pe care o va acorda marele Răscumpărător. Toți vor fi salvați din morminte și de sentința morții -- nimicirea -- care, în vederea acestei răscumpărări, nu mai este considerată moarte în sensul deplin al cuvântului, moarte veșnică, ci mai curând un somn temporar, deoarece în dimineața Milenară toți vor fi treziți de către Dătătorul de viață care i-a răscumpărat pe toți. Până acum numai Biserica celor care cred în Cristos sunt într-un sens eliberați sau „scăpați” de această sentință și pedeapsă originară, iar scăparea lor nu este încă reală, ci numai socotită astfel prin credință. „Suntem mântuiți prin speranță” numai. Eliberarea noastră reală de această pedeapsă cu moartea (venită prin Adam și de la care scăpăm prin intrarea în Cristos) nu va fi trăită pe deplin până în dimineața învierii, când vom fi satisfăcuți să ne trezim în asemănarea Răscumpărătorului. Dar faptul că noi care am ajuns la o cunoștință a planului îndurător al lui Dumnezeu în Cristos „am scăpat de stricăciunea care este ((A141)) [încă] în lume”, departe de a dovedi că alții nu vor avea nici o speranță de scăpare viitoare, mai curând dovedește contrariul, pentru că noi suntem primele roade pentru Dumnezeu dintre creaturile Sale. Scăparea noastră de la moartea în Adam la viața în Cristos este doar o anticipare a eliberării oricărui va vrea să fie eliberat din robia stricăciunii [moartea] la libertatea vieții, cuvenită tuturor celor pe care Dumnezeu îi va recunoaște ca fii. Toți care vreau pot fi eliberați din moarte la viață, indiferent de deosebirile de natură pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru fiii Săi pe diferitele planuri de ființă. Veacul Evanghelic este ziua de încercare pentru viață sau moarte a celor chemați la natură divină.

Dar Dumnezeu a hotărât o zi în care va judeca lumea. Cum se poate aceasta? S-a răzgândit Dumnezeu? A ajuns El la concluzia că hotărârea Lui în încercarea primului om și sentința generală au fost nedrepte, prea aspre, că acum hotărăște să judece lumea individual? Nu; dacă așa ar fi cazul, n-am avea nici o garanție că în încercarea viitoare va fi o hotărâre mai dreaptă decât în cea trecută. Nu fiindcă Dumnezeu consideră nedreaptă hotărârea Lui la prima judecată, ci fiindcă El S-a îngrijit de o răscumpărare din pedeapsa primei judecăți, pentru ca să poată acorda o altă judecată (încercare) în condiții mult mai favorabile pentru întreaga omenire -- toți având atunci experiența cu păcatul și cu urmările lui. Dumnezeu n-a schimbat nici o iotă din scopul Său originar, pe care l-a alcătuit înainte de a începe lumea. În mod clar ne informează că El nu Se schimbă și că în nici un caz nu va achita pe cei vinovați. El va pretinde întreaga pedeapsă pe care în mod drept a pronunțat-o. Și acea pedeapsă întreagă a fost plătită de Răscumpărătorul sau înlocuitorul pe care Dumnezeu Însuși L-a dat -- Isus Cristos, care, „prin harul [favoarea] lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru toți”. Dând o răscumpărare pentru rasa lui Adam, cu propria Sa viață, Domnul nostru poate în mod drept să facă tuturor o nouă ofertă de viață. Această ofertă pentru ((A142)) Biserică este sub Legământul de jertfă (Psalmul 50:5; Romani 12:1); pentru lume va fi sub Noul Legământ. Romani 14:9; Evrei 10:16; Ieremia 31:31.

Mai departe suntem informați că atunci când Dumnezeu va da lumii această încercare individuală, va fi sub Cristos ca Judecător, pe care Iehova Îl va onora astfel datorită ascultării Sale chiar până la moarte pentru răscumpărarea noastră. Dumnezeu L-a înălțat mult, chiar la natură divină, ca să poată fi Prinț și Mântuitor (Faptele 5:31), ca să-i poată răscumpăra din moarte și să le acorde judecată tuturor celor pe care i-a cumpărat cu propriul Său sânge prețios. Dumnezeu a încredințat toată judecata Fiului și I-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Ioan 5:22.

Deci, Cristos cel mult înălțat, glorificat, care așa a iubit lumea încât Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru ea, este cel care va fi Judecătorul lumii în încercarea ei viitoare promisă. Și însuși Iehova L-a numit în această funcție, chiar pentru acest scop. Deoarece acestea sunt declarațiile clare ale Scripturilor, nu există nimic de temut, ci, dimpotrivă, există mare pricină de bucurie pentru toți în așteptarea Zilei de Judecată. Caracterul Judecătorului este o garanție suficientă că judecata va fi dreaptă, îndurătoare, și va avea considerația corespunzătoare pentru slăbiciunile tuturor, până când cei dornici și ascultători vor fi aduși înapoi la perfecțiunea originară pierdută în Eden.

În vechime un judecător era unul care făcea dreptate și ușura pe cei asupriți. De exemplu, remarcați cum, atunci când erau asupriți de vrăjmașii lor datorită încălcărilor împotriva Domnului, Israel a fost tot mereu eliberat și binecuvântat prin ridicare de judecători. Astfel citim: „Fiii lui Israel au strigat către DOMNUL, și DOMNUL a ridicat un salvator . . . Otniel. Și Duhul DOMNULUI a fost peste el. El a judecat pe Israel și a pornit la război . . . și mâna Lui a fost puternică . . . . Țara a avut odihnă patruzeci de ani” (Judecătorii 3:9-11). Astfel, deși lumea a fost de mult sub ((A143)) puterea și asuprirea adversarului Satan, totuși Acela care plătește păcatele tuturor cu propriul Său sânge prețios, curând Își va lua marea putere și va domni. El va elibera și va judeca pe aceia pe care așa i-a iubit, încât i-a răscumpărat.

Cu această concluzie sunt în acord toate declarațiile profetice. Este scris: „El va judeca lumea cu dreptate și popoarele cu nepărtinire”. Psalmul 98:9.

Această judecată viitoare va fi exact pe aceleași principii ca și prima. Aceeași lege de ascultare va fi prezentată, cu aceeași răsplată de viață și cu aceeași pedeapsă de moarte. Și cum prima încercare a avut un început, a progresat și a culminat cu o sentință, tot așa va avea și a doua; iar sentința va fi viață pentru cei drepți și moarte pentru cei nedrepți. A doua încercare va fi mai favorabilă decât prima, datorită experienței câștigate sub urmările primei încercări. Spre deosebire de prima, în a doua încercare fiecare om va sta la probă numai pentru sine, nu pentru altul. Nimeni nu va muri atunci din cauza păcatului lui Adam sau din cauza imperfecțiunilor moștenite. Nu se va mai spune: „Părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au strepezit dinții; ci oricărui om care va mânca aguridă i se vor străpezi dinții”. „Sufletul care păcătuiește acela va muri” (Ieremia 31:29, 30; Ezechiel 18:4). Și atunci va fi adevărat despre lume cum este adevărat despre Biserică acum, că un om nu va fi judecat după ce nu are, ci după ce are (2 Corinteni 8:12). Sub domnia lui Cristos, omenirea va fi treptat educată, instruită și disciplinată până va ajunge la perfecțiune. Și când vor fi ajuns la perfecțiune, oamenilor li se va cere armonie perfectă cu Dumnezeu, și oricine nu va da ascultare perfectă va fi înlăturat, fiind judecat nevrednic de viață. Păcatul care prin Adam a adus moarte rasei a fost pur și simplu un act de neascultare; dar prin acel act el a căzut de la perfecțiune. Dumnezeu a avut dreptul să ceară de la el ascultare perfectă, deoarece a fost creat perfect; și El va cere tot așa de la toți oamenii când ((A144)) marea lucrare de restabilire a lor va fi completă. Nici unuia, cărui în oricât de mic grad îi va lipsi perfecțiunea, nu i se va permite atunci să aibă viață veșnică. A nu ajunge atunci la perfecțiune, va însemna a păcătui cu voia împotriva luminii depline și a capacității perfecte.

Și cine va păcătui cu voia, împotriva luminii și capacității depline, va pieri în moartea a doua. Și dacă cineva, în timpul acelui veac de încercare, sub acea deplină revărsare de lumină, va disprețui favorurile oferite și nu va face nici un progres spre perfecțiune timp de o sută de ani, va fi socotit nevrednic de viață și va fi „nimicit”, deși la o sută de ani acesta va fi într-o perioadă de relativă copilărie. Astfel este scris despre ziua aceea: „Cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr și cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos” (Isaia 65:20). Astfel toți vor trebui să aibă cel puțin o sută de ani de încercare; și dacă nu vor fi atât de îndărătnici încât să refuze a face progrese, încercarea lor va continua de-a lungul întregii zile a lui Cristos, ajungând la culme numai la încheierea ei.

Încheierea judecății viitoare a lumii este arătată clar în pilda cu oile și caprele (Matei 25:31-46), în Apocalipsa 20:15; 21:8 și în 1 Corinteni 15:25. Aceste scripturi și altele arată că la sfârșitul ei cele două clase vor fi fost complet separate -- ascultătorii și neascultătorii; cei în armonie cu litera și spiritul legii lui Dumnezeu și cei care nu vor fi în armonie cu ele. Cei dintâi vor intra în viață veșnică, iar ceilalți vor fi retrimiși în moarte, stingere („a doua moarte”), aceeași sentință ca și la prima judecată, din care fuseseră socotiți eliberați prin Cristos, care a câștigat dreptul de a-i elibera prin plătirea răscumpărării lor -- prin moartea Sa. Aceasta va fi a doua moarte a lor. Nu se va mai da nici o răscumpărare pentru ei și nu va mai exista nici o eliberare sau înviere pentru ei, păcatul lor fiind voit, păcat individual împotriva luminii și posibilității depline, sub cea mai favorabilă încercare individuală.

((A145))

Nu vrem să se înțeleagă că ignorăm responsabilitatea prezentă a lumii, pe care fiecare om o are conform măsurii de lumină de care se bucură, fie că este multă, fie că este puțină, fie că este lumina naturii, fie că este a revelației. „Ochii DOMNULUI sunt în orice loc, văzând răul și binele” și „Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău” (Proverbele 15:3; Eclesiastul 12:14). Faptele bune și faptele rele din prezent vor primi o răsplată dreaptă, fie acum, fie mai târziu. „Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (1 Timotei 5:24). Nimeni în afară de favorizații Domnului, „turma mică”, n-are până acum lumină suficientă ca să-și atragă pedeapsa finală, moartea a doua. Aici doar aducem în discuție subiectul responsabilității prezente a lumii, lăsând amănuntele pentru considerații ulterioare.

Între prima și a doua zi de judecată a lumii intervine o perioadă de aproximativ șase mii de ani, și în timpul acestei perioade lungi Dumnezeu a selecționat dintre oameni două clase speciale, în mod special încercându-i, disciplinându-i și pregătindu-i pentru a fi instrumentele Sale onorate în perioada sau în ziua de judecată a lumii.

Aceste două clase sunt numite de către Pavel (Evrei 3:5, 6) casa fiilor și respectiv casa servilor, cea dintâi fiind compusă din învingătorii încercați și găsiți credincioși în timpul dispensației creștine, iar cea de-a doua fiind compusă din credincioșii învingători de dinaintea dispensației creștine. Aceste alegeri speciale în nici un sens nu se suprapun peste judecata sau încercarea promisă lumii în veacul care urmează acestei Dispensații Evanghelice. Cei care trec cu succes încercarea pentru oricare din aceste clase speciale nu vor veni la judecată cu lumea, ci vor intra în răsplata lor când lumea va veni la judecată. Ei vor fi agenții lui Dumnezeu în binecuvântarea lumii -- dând oamenilor instrucția și pregătirea necesară ((A146)) pentru încercarea și judecata lor finală. „Nu știți că sfinții vor judeca lumea?” 1 Corinteni 6:2.

Aceste clase special selecționate au fost odată, ca și restul omenirii, sub condamnarea adamică, dar prin credință au devenit părtași la beneficiile morții lui Cristos. Întâi fiind îndreptățiți prin credință în făgăduințele lui Dumnezeu și apoi îndeplinind condițiile care urmează respectivei lor chemări, ei sunt socotiți vrednici de înălțare la starea de onoare și autoritate.

Încercarea sau judecata ambelor acestor clase a fost mult mai severă decât va fi încercarea lumii în ziua ei de judecată, deoarece a trebuit ca aceștia să se împotrivească lui Satan, prințul acestei lumi, cu toate uneltirile și capcanele lui, pe când în ziua de judecată a lumii Cristos va domni și Satan va fi legat ca să nu înșele neamurile (Apocalipsa 20:3). Aceștia au suferit persecuție pentru dreptate, pe când atunci oamenii vor fi răsplătiți pentru dreptate și pedepsiți numai pentru nedreptate. Aceștia au avut pe cale mari pietre de încercare și capcane, care vor fi îndepărtate când lumea va fi pusă în încercare. Dar, dacă încercarea acestor două clase speciale a fost mult mai aspră decât va fi încercarea lumii, și răsplățile sunt corespunzător mai mari.

Sub denaturările marelui înșelător, Satan, atât lumea cât și Biserica nominală au fost jefuite de asigurările binecuvântate ale timpului viitor de judecată dreaptă. Ei știu că Biblia vorbește despre o zi de judecată viitoare, dar o privesc numai cu frică și spaimă; și datorită acestei frici nu există pentru ei vești mai nedorite decât aceea că ziua Domnului este aproape. Ei o plasează departe și nu doresc să audă de ea, nici măcar să fie menționată. Ei n-au nici o idee despre binecuvântările păstrate pentru lume sub acea domnie glorioasă a Celui pe care Dumnezeu L-a numit să judece lumea cu dreptate. Printre cele mai mari dintre influențele orbitoare pe care Satan le-a născocit pentru a ((A147)) ține pe oameni în ignoranță în privința adevărului referitor la ziua de judecată au fost erorile care s-au strecurat în crezurile și cărțile de cântări ale diferitelor secte religioase. Mulți au ajuns să prețuiască aceste erori ca fiind de mai mare importanță decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Cât de diferit au privit profeții și apostolii acea zi de judecată promisă! Remarcați cuvintele profetice triumfătoare ale lui David (1 Cronici 16:31-34). El spune:

„Să se bucure cerurile Și să se înveselească pământul!
Să se spună printre neamuri că
DOMNUL împărățește!
Să urle marea cu tot ce este în ea!
Câmpia să se înveselească împreună cu tot ce este pe ea!
Atunci copacii din pădure vor cânta de bucurie
înaintea DOMNULUI!
CĂCI EL VINE
SĂ JUDECE PĂMÂNTUL.
Lăudați pe DOMNUL, căci este bun,
Căci îndurarea Lui ține în veac”.

Spre acea zi arată și apostolul, asigurându-ne că va fi o zi glorioasă și de dorit, și că toată creația suspină după ea și suferă împreună durerile nașterii -- așteptând pe marele Judecător să elibereze și să binecuvânteze lumea, precum și să înalțe și să glorifice Biserica. Romani 8:21, 22.

În Ioan 5:28, 29, o prețioasă făgăduință a unei viitoare judecăți-încercări de viață veșnică pentru lume, printr-o traducere greșită este transformată într-un blestem îngrozitor. Conform textului grecesc, cei care au făcut răul -- care n-au avut aprobarea divină -- vor veni la înviere [ridicându-se la perfecțiune] prin judecăți, „lovituri”, disciplinări.

((A148))

După aceea
„Căile Domnului sunt deopotrivă: calm și furtună,
Sezon de pericol și sezon de odihnă,
Săgeata ce strică, balsamul ce vindecă
Sunt împățite cum e mai bine.
În judecăți adesea ne-nțelese,
Pe căi misterioase și ascunse,
Din rău El bine nesfârșit aduce
Și-n fine fericirea sigură o face.
În timp ce Dreptatea își urmează calea cu tărie,
Iubirea la creștere speranța și credința invită;
Apoi în voie va da lumii pedepsite
A Lui zi de pace făgăduită.

Când forța vântului temut
Asprele-I scopuri împlinește,
Și contra uraganului dezlănțuit
A omului putere nu folosește,
În El să se-ncreadă inima iubitoare
În toată neagra și întortochiata cale;
Căci cine binecuvântata-I voință
Care conduce prin noapte spre vesela zi
Putea-va opri?
Sub a Lui grijă iubitoare fii dar liniștit,
Căci El va face furtuna să-nceteze,
Și din această spaimă va aduce
Ziua aceea de pace făgăduită.

Sus dar privește, o, tu, pământ!
Căci nici o furtună nu poate ține mai mult decât
I-a fost de Dumnezeu menit.
Când ea lucrarea hotărâtă și-a sfârșit,
În bucurie uita-vei necazu-ți trecut.
Unde adânc se înfige-al tristeții brăzdar,
Gingașele flori de viață răsar.
Căci Domnul iarăși viață îți va acorda
Și toată pustia va râde și cânta.
În El speră dar, căci al Lui Plan
Eliberare, triumf îți va aduce-n final.
Teamă să n-ai, căci sigur vei trăi
A Lui zi de pace făgăduită.”