((B13))

A sosit timpul - Studiul I
Timpurile și sezoanele stabilite divin

Timpurile și sezoanele stabilite divin -- De ce nu sunt ele declarate mai clar -- Descoperite la timpul cuvenit -- Dorința serioasă de a cunoaște timpurile și sezoanele este lăudabilă -- Greșelile adventiștilor -- Scopul real al profețiilor timpului -- Poziția noastră prezentă -- Scopul capitolelor următoare

După cum în „Planul divin al Veacurilor” ne-am străduit să expunem elementele proeminente ale aranjamentului divin pentru mântuirea omului dintr-un punct de vedere pur scriptural, tot așa, scopul acestui volum este să arate, prin aceeași autoritate, că diferitele trăsături ale acestui plan au timpuri și sezoane clar stabilite pentru împlinirea lor; că, în măsura în care acest plan a înaintat, fiecare aspect succesiv al lui a fost împlinit exact la timp, și că acum a sosit timpul pentru culminarea lui în binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Gen. 28:14; Gal. 3:16.

Pe parcursul lungilor secole ale Veacului Evanghelic, Biserica, așa cum o învățase Domnul ei, s-a rugat: „Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Dar, asemenea copiilor somnoroși, fiindcă timpul a fost lung, mulți aproape au uitat importanța acestor cuvinte care acum par să se stingă pe buzele lor. Pe toți aceștia, ale căror inimi sunt încă loiale Domnului, îi chemăm prin cuvintele apostolului Pavel: „Este ceasul să vă treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape ((B14)) de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua [milenară]”. Da, este chiar la uși. Împărăția cerurilor este acum aici, nu numai în stadiu embrionar sau incipient ca la prima venire a Domnului nostru (Mat. 3:2), ci în sensul în care El a declarat că ea urma să vină (Ioan 18:36, 37) -- „în putere și mare slavă”.

Cu toate acestea, numai cei care au făcut un studiu atent al „Planului Veacurilor” vor fi pregătiți să aprecieze învățăturile acestui volum, privitoare la timpurile și sezoanele stabilite divin pentru desfășurarea diferitelor trăsături ale acestui plan și pentru împlinirea lui finală. Sperăm, prin urmare, că nimeni nu va întreprinde acest studiu înainte de a fi înțeles pe deplin învățăturile volumului precedent. Altfel el nu va fi hrană la timp potrivit pentru ei. Adevărul este hrană la timp potrivit numai atunci când suntem pregătiți să-l primim. Un copil nu este pregătit să rezolve o problemă de matematică până când mai întâi a fost instruit să folosească cifrele și limba. La fel este și cu adevărul divin: este construit pas cu pas, și pentru a câștiga o înțelegere a lui trebuie să urcăm treptele prevăzute -- cu grijă, desigur, dovedind cu Scripturile fiecare pas făcut înainte, totuși netemându-ne să facem pașii pe măsură ce astfel găsim teren sigur pentru ei. Numai cei care au o credință deplină în Dumnezeu și pentru care un „așa zice Domnul” este sfârșitul oricărei îndoieli și controverse, pot fi conduși de Spiritul lui Dumnezeu în adevărul avansat pe măsură ce el devine cuvenit -- conduși în lucruri noi, precum și întăriți în cele vechi și dovedite ca adevărate prin aceeași autoritate.

Numai pe unii ca aceștia Își propune Dumnezeu să-i conducă. La sfârșitul veacului, care este timpul secerișului, mult adevăr este cuvenit să fie descoperit, adevăr pe care Dumnezeu nu l-a făcut cunoscut în timpurile trecute nici ((B15)) chiar celor mai credincioși și mai devotați copii ai Săi. Profetul Habacuc (2:3) declară că la timpul sfârșitului viziunea privitoare la glorioasa încheiere a planului lui Dumnezeu va vorbi și nu va minți; și că pentru unii dintre copiii lui Dumnezeu ea va vorbi atât de clar, încât ei vor fi capabili, așa cum au fost îndrumați, s-o explice pe table, așa încât prin ei s-o poată citi clar și alții; și Daniel de asemenea a declarat (12:4, 9, 10) că atunci cunoștința va crește și că înțelepții vor înțelege viziunea (prin credință).

Obiectivul nostru aici nu este să profețim din abundența imaginației umane, nici în vreun sens să fim mai înțelepți decât ceea ce este scris în Scripturile sacre. De aceea, înlăturând toate invențiile omenești, ne ținem aproape de fântâna adevărului divin, străduindu-ne să citim profeția în lumina profeției și a împlinirii ei vădite, și să explicăm pe table ceea ce Dumnezeu a spus că va fi pecetluit și ceea ce, prin urmare, nu putea fi înțeles înainte de acest timp al sfârșitului, dar despre care El a dat asigurare că atunci trebuia să fie înțeles.

În acest volum oferim un lanț de mărturie asupra subiectului timpului și sezoanelor lui Dumnezeu stabilite de El, considerând fiecare verigă a lui puternică din punct de vedere scriptural, în timp ce întregul, când este privit laolaltă, în relația pe care o parte o are cu cealaltă, face dovada unui plan atât de larg și de cuprinzător, a unui scop atât de adânc și a unei armonii atât de perfecte, încât cercetătorului studios și reverențios îi arată în mod clar că acesta depășește lărgimea și adâncimea gândirii umane și de aceea nu poate fi de origine umană.

Aflăm că sfârșitul Veacului Evanghelic, la fel ca sfârșitul Veacului Iudeu, este numit seceriș (Mat. 9:37; 13:24, 30, 39), că asemenea aceluia, și acesta este o perioadă de patruzeci de ani, și că razele mărturiei profetice sunt în mod special concentrate asupra secerișului veacurilor, și mai cu seamă asupra secerișului acestui veac, unde chiar toată lumina ((B16)) Veacului Iudeu -- datorită caracterului tipic al lui -- se concentrează într-un focar glorios. În această lumină putem vedea acum clar mersul maiestuos al Dumnezeului nostru, nu numai în lunga panoramă a veacurilor trecute, ci și în realizările prezente ale planului Său. Și nu numai atât, dar potrivit făgăduinței Sale de a ne arăta lucrurile viitoare (Ioan 16:13), vedem, cu minunată claritate a viziunii, metoda Lui înțeleaptă pentru binecuvântarea tuturor în Veacul Milenar care acum intră -- chiar până la încheierea lui glorioasă în restabilirea tuturor lucrurilor. Aflăm că multe evenimente mari și minunate se concentrează în acest seceriș: că în el are loc marele timp de strâmtorare, ziua lui Iehova, nimicirea finală și completă a lui Anticrist și căderea marelui Babilon, începutul întoarcerii favorii la evrei, a doua venire a Domnului nostru și stabilirea Împărăției Sale, și învierea și răsplătirea sfinților.

Găsim marcate clar în profeții începutul și sfârșitul acestei perioade de seceriș, precum și evenimentele care-și au timpul să se petreacă în ea. Iar acest volum are ca obiectiv, în esență, să atragă atenția și să urmărească diferitele linii ale timpului profetic până la evenimentele în care ele culminează. Pentru a primi mărturia lui, cititorul va trebui să aibă ureche de auzit (Apoc. 2:7; Mat. 11:15), și va trebui să vrea să se debaraseze cu smerenie de multe păreri preconcepute, imediat ce va ajunge să vadă lipsa lor de armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru aceștia care au o astfel de dispoziție a minții și care vor urmări lecțiile acestui volum cu răbdare și grijă, și în ordinea aranjării lor, nu ne îndoim că el va fi o mare binecuvântare. Dacă lecțiile lui sunt primite în inimi bune și oneste, avem încredere că el va fi o putere pentru a-i separa de lume și a-i coace ca grâu pentru grânar. Noi înțelegem că obiectivul pentru care au fost intenționate de Domnul nostru aceste profeții acum în desfășurare este să stimuleze, să maturizeze și să separe astfel pe sfinți, ca pe grâu de neghină, în acest timp de seceriș.

((B17))

Cei cărora li s-a permis să vadă marele plan al veacurilor al lui Dumnezeu, care înfățișează atât de clar aranjamentul sistematic, scopul adânc și sfera minunată a planului divin așa cum este prezentat în volumul precedent, ar trebui să fie nerăbdători să descopere tot ce binevoiește Dumnezeu să reveleze cu privire la timpurile și sezoanele acestuia. Interesul lor pentru acest subiect ar trebui să fie de multe ori mai mare decât al oricărora din veacurile trecute, care n-au văzut marile binecuvântări păstrate pentru toți. Copiii credincioși ai lui Dumnezeu doresc mult să știe când va apărea Împăratul Slavei, iar prințul întunericului va fi legat, când vor străluci copiii luminii ca soarele, iar întunericul va fi împrăștiat; când vor fi primiți sfinții în deplina înfiere divină, iar creația gemândă va fi eliberată din robia stricăciunii; și când va fi pe deplin descoperit lumii uimite caracterul glorios al Tatălui nostru ceresc, făcând ca toți cei care iubesc dreptatea să-și aplece inimile în adorare, iubire și ascultare.

A fi lipsit de asemenea dorințe indică o lipsă de interes și de apreciere față de planurile lui Dumnezeu. Apostolii, profeții și îngerii au dorit cu toții și au căutat cu sârguință să cunoască ce timp a indicat spiritul lui Dumnezeu prin profeți. Iar acest interes din partea copiilor Săi este totdeauna plăcut lui Dumnezeu; căci, deși până acum El niciodată n-a satisfăcut asemenea dorințe într-o măsură considerabilă, fiindcă nu sosise încă timpul cuvenit, totuși n-a mustrat niciodată un asemenea interes. Dimpotrivă, atunci când Daniel a întrebat, El l-a numit om preaiubit și i-a răspuns la întrebare în măsura în care era compatibil cu planul Său.

O asemenea cercetare n-ar trebui, prin urmare, să fie privită ca amestec nepotrivit în tainele lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să manifestăm față de planurile Sale acel interes care să „cerceteze Scripturile” și să „ia aminte la cuvântul sigur al prorociei”, și astfel să fim în acea atitudine potrivită de așteptare care va discerne repede adevărul pe ((B18)) măsură ce acesta își are timpul cuvenit. Lucrurile ascunse aparțin lui Dumnezeu, dar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri pe vecie (Deut. 29:29). De aceea, dacă ne limităm strict la Cuvântul lui Dumnezeu și evităm speculația deșartă, suntem pe teren sigur. Dacă planul și timpurile și sezoanele lui Dumnezeu nu sunt consemnate în Scripturi, atunci nimeni nu le poate găsi acolo; și desigur Dumnezeu n-a consemnat prin profeții și apostolii Săi nimic ce dorea să țină secret pe vecie. La timpul cuvenit și în ordinea cuvenită, fiecare din aspectele consemnate ale planului divin, și timpul și anotimpul lor, le sunt arătate celor veghetori; dar planul ca un întreg, împreună cu aspectele timpului legate de el, nu era cuvenit a fi înțeles până la perioada numită „timpul sfârșitului” (Dan. 12:9, 10). Și să nu uităm că până la timpul când Dumnezeu are ca scop să-Și descopere tainele, nici învățătura nici pietatea nu le pot descoperi. Cu toate că profețiile au fost timp de secole în fața ochilor tuturor, ele n-au putut fi dezlegate și tainele lor n-au putut fi deslușite până când a sosit timpul cuvenit.

Când unii dintre ucenici au venit la Domnul nostru întrebând în privința timpului stabilirii Împărăției lui Dumnezeu, înainte să fi sosit vremea ca acesta să fie descoperit, El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa” (Fapt. 1:7). Cu altă ocazie El a zis referitor la același subiect: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați seama: vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va fi timpul acela. . . Și ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați!” Marcu 13:32, 33, 37.

Nu trebuie să înțelegem că aceste cuvinte ale Domnului nostru înseamnă că nimeni în afară de Tatăl nu va cunoaște vreodată timpurile și sezoanele Sale; ca atare ele nu dovedesc că noi nu putem cunoaște aceste timpuri și sezoane acum, după cum nu dovedesc nici că Domnul nostru nu le poate ((B19)) cunoaște acum. Și însuși faptul că toate elementele planului Tatălui nostru, precum și timpurile și sezoanele Lui se pot discerne clar acum, este o dovadă tare că acum trăim în timpul sfârșitului stăpânirii prezente a răului și în zorii Zilei Milenare, când cunoștința trebuie să crească și înțelepții trebuie să înțeleagă (Dan. 12:4, 10). Dacă profeția nu era dată cu scopul de a fi înțeleasă, atunci darea ei nu avea nici un obiectiv rațional.

Aceste expresii ale Învățătorului indică faptul că Dumnezeu nu execută diferitele părți ale planului Său într-o manieră întâmplătoare, hazardată, ci El are Iar puterea și înțelepciunea Sa infinită garantează că nu poate fi eșec sau întârziere.

Aceste cuvinte dau și ideea că până la vremea aceea Tatăl nu descoperise nimănui, nici chiar Domnului nostru Isus, timpurile și sezoanele legate de planul Său. În loc să justifice presupunerea generală, că Domnul nostru a mustrat cercetarea și interesul cu privire la timpuri și sezoane, și prin aceste cuvinte a interzis o asemenea examinare, adevărul este tocmai contrariul. Cuvintele Sale arată clar că deși lor încă nu le fusese dat să cunoască timpurile și sezoanele, acestea vor fi foarte importante cândva și atunci ele vor fi descoperite celor veghetori. În vederea faptului că ele vor fi desigilate cândva și că atunci vor fi foarte importante, El îi îndeamnă să „ia seama” și să nu îngăduie indiferenței să vină peste ei, ci să „vegheze” continuu, ca să poată ști când va veni timpul potrivit.

Cei care au vegheat de-a lungul veacului, deși n-au văzut toate lucrurile pentru care au vegheat, au fost totuși mult binecuvântați și păstrați despărțiți de lume prin faptul că au făcut astfel; pe când cei care vor fi în viață la „timpul cuvenit” și vor „veghea” cu supunere, vor ști, vor vedea, vor înțelege și nu vor fi în necunoștință în mijlocul minunatelor evenimente ale „secerișului” acestui veac. ((B20)) Cel care, în oricare timp, neglijează să vegheze, pierde o binecuvântare pe care Învățătorul a pus mare accent și se dovedește că este fie orbit de prejudecată, de către dumnezeul acestei lumi, fie supraîncărcat cu lucrurile acestei vieți și cu interesele prezente, spre neglijarea angajamentului său de consacrare deplină față de Domnul, angajament de a căuta mai întâi Împărăția și viața viitoare.

Apostolii Petru și Pavel atrag atenția asupra acestui subiect al timpurilor și sezoanelor. Petru declară (2 Pet. 1:16) că noi nu urmăm basme meșteșugit alcătuite; că el a văzut într-o ilustrație gloria Împărăției viitoare a lui Cristos pe muntele schimbării la față, când a contemplat glorioasa „viziune” a lui Moise, Ilie și Isus în veșminte strălucitoare. Moise reprezentând pe vrednicii din vechime (Evr. 11:38-40), care vor fi reprezentanții pământești ai Împărăției cerești, iar Ilie reprezentând pe „biruitorii” din acest Veac al Evangheliei -- scena în întregul ei reprezentând „gloria viitoare”, după ce suferințele pentru dreptate vor fi completat alegerea potrivit favorii. Totuși Petru, chiar în timp ce-și relata viziunea, indică mărturia profetică zicând: „Și avem cuvântul prorociei și mai sigur, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă” (2 Pet. 1:19). El știa bine că atunci nimeni nu putea înțelege pe deplin toate profețiile, și astfel a îndemnat pe sfinți la o atitudine veghetoare -- nu să privească cerul, ci să vegheze pentru împlinirea a tot ce a spus Dumnezeu prin sfinții proroci cu privire la restituție și la „timpurile restabilirii”, care formează o parte atât de mare și de importantă din mărturia lor. El ne asigură că profeția va avea tot timpul adevăruri importante pentru noi, pe tot parcursul până în zorii Zilei.

Apostolul Pavel declară: „Cât despre timpuri și perioade nu aveți nevoie să vi se scrie, fraților, pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. ((B21)) [Va veni în tăcere, pe furiș, și după ce a venit mulți nu vor ști că sunt în ea.] Când vor zice: «Pace și liniște!» atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei [neașteptată sau rapidă în comparație cu procesul lent al celor șase mii de ani trecuți, întocmai cum zilele noastre sunt numite zilele rapide ale aburului și electricității -- nu neașteptat ca fulgerul, ci neașteptat] ca durerile nașterii peste femeia însărcinată. . . Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț”. 1 Tes. 5:1-4.

„Frații” au cu toții candela, cuvântul sigur al prorociei menționat de Petru, ca o lumină într-un loc întunecos; și câtă vreme își vor menține atitudinea potrivită de frați, ca examinatori credincioși, blânzi și smeriți ai Cuvântului, ei nu vor fi niciodată în întuneric: lor li se va da întotdeauna adevărul ca hrană la timp cuvenit. Ca atare, cei care au trăit în deplină armonie cu Dumnezeu n-au fost niciodată lăsați în necunoștință de adevărul necesar, să-și caute drumul orbecăind în întuneric cu lumea. Avraam și Lot au știut dinainte despre nimicirea Sodomei, Dumnezeu zicând: „Să ascund Eu oare de Avraam ceea ce am să fac?” (Gen. 18:17). Noe a știut despre potop la timp ca să construiască arca și a fost informat chiar despre ziua când trebuia să intre în ea. La prima venire tot așa, Simeon, Ana și înțelepții de la răsărit au știut să aștepte pe Mesia; de fapt așteptarea era atunci generală (Luca 2:25-38; 3:15; Mat. 2:2). Și dacă Dumnezeu a procedat așa cu casa robilor, va face El mai puțin pentru casa Fiilor? Domnul și Capul nostru a zis: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu”. Domnul nostru trebuie desigur să cunoască timpurile și sezoanele la vremea potrivită, fiindcă El trebuie să execute planul, și dacă nu S-a schimbat, El le va face cunoscut planurile celor apropiați Lui și asociați la opera Sa -- prietenilor Săi, sfinților Săi.

((B22))

Rațiunea, deci, ne învață că pe cât este de sigur că scrie, „Stăpânul Domnul nu face nimic, fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi, prorocii” (Amos 3:7), și că cea mai mare parte din ceea ce le-a descoperit nu era pentru ei, ci pentru noi, Biserica Evanghelică (1 Pet. 1:12), pe atât este de sigur că credincioșii nu vor fi lăsați în întuneric, incapabili să discearnă Ziua Domnului când aceasta va fi sosit. Ea nu va veni peste ei ca un hoț și ca o cursă -- fără să știe, pentru că ei vor fi veghind și vor avea lumina făgăduită, cuvenită atunci, asupra subiectului.

Apostolul spune de ce a făcut el afirmația hotărâtă, că voi, fraților, veți ști cu privire la timpuri și sezoane când se cuvine și nu veți fi în întuneric, zicând (vers. 5): „Pentru că voi sunteți fii ai luminii și fii ai zilei”. Aceștia sunt concepuți de adevăr și trebuie să fie dezvoltați prin adevăr din ce în ce mai mult până la ziua deplină -- căreia îi aparțin. Iac. 1:18; Ioan 17:17, 19.

Să se observe cu câtă grijă pronumele voi, vi, vă și ei, lor, din aceste scripturi și din altele, deosebesc clasele la care se referă -- deosebesc pe sfinți de lume. Cunoștința pe care o vor avea sfinții despre semnificația și tendința evenimentelor care au loc în ziua Domnului este pusă în contrast cu ignoranța lumii -- „(Voi) (ei) vor zice: «Pace și liniște!» atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei . . . și nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric pentru ca ziua aceea să surprindă ca un hoț; voi toți sunteți fii ai luminii . . . ”. „Luați seama la voi înșivă”, zice Domnul, „ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții și ziua aceea să vină peste voi fără veste. Căci ea va veni ca o cursă peste toți cei care locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați deci [vegheați asupra voastră înșivă și asupra cuvântului prorociei] tot timpul și rugați- ca să fiți socotiți vrednici ((B23)) să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului”. Luca 21:34-36.

Înseamnă deci, că dacă un copil al lui Dumnezeu care trăiește în ziua Domnului rămâne în întuneric sau în necunoștință în privința acestui fapt, el trebuie să fie ori îngreunat de lucrurile acestei vieți și îmbătat de spiritul lumii, ori altfel, supraîncărcat cu grijile acestei vieți, și în oricare dintre aceste cazuri el neglijează cu indiferență să vegheze cu candela curățată și arzândă și cu ulei în vas -- adică, cu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă și minte și cu spiritul adevărului în el însuși.

Cu toate că mult în legătură cu timpurile și sezoanele, precum și cu amănuntele planului a fost prezis de profeți, ei și-au mărturisit neștiința cu privire la importanța profețiilor pe care le-au exprimat. (Vezi Dan. 12:8; Ezec. 20:49; Mat. 13:17; 1 Pet. 1:10-12). Formulate în limbaj tainic și simbolic, și legate de evenimente pe atunci încă viitoare, era imposibil ca aceste profeții să fie înțelese. Astfel, cu toate că au fost consemnate mai dinainte și date ca să mărturisească în privința preștiinței și aranjamentului divin, ele au fost pentru învățătura celor care vor trăi la timpul cuvenit pentru împlinirea lor, și nu pentru cei care le-au rostit (Rom. 15:4). Ei au așteptat desfășurarea diferitelor aspecte ale planului divin legate de istoria umană, care, prin aranjamentul lui Dumnezeu, să deschidă aceste profeții și să-i îmbogățească pe copiii lui Dumnezeu răbdători și cercetători, cu „hrană la timp potrivit” pentru ceasul de ispitire și de nevoie din „ziua cea rea” -- ziua de strâmtorare prin care se sfârșește acest veac, și în mijlocul căreia, de asemenea, se ivește noua eră și dispensație.

O minunată invenție modernă care servește bine pentru a ilustra aranjamentul divin al profeției timpului este numită Închizătoarea cu Cifru Programat, folosită în unele din băncile mai mari. Ca și la alte închizători cu ((B24)) cifru, cheia sau clanța rămâne permanent în broască. Pentru a putea deschide trebuie făcute anumite mișcări, cunoscute numai de către cel care cunoaște aranjamentul, în timp ce chiar și cea mai ușoară deviere de la mișcările cuvenite nu face decât să complice problema și s-o facă cu atât mai greu de deschis. Închizătoarea cu Cifru Programat are în plus aspectul deosebit că, printr-un aranjament cu ceas înăuntru trezoreriilor băncii, noaptea când se închid ușile, ele sunt în așa fel zăvorâte încât nu pot fi deschise de nimeni până în dimineața următoare la ora fixată, iar atunci numai ca răspuns la folosirea cifrului corect, stabilit pentru închizătoare.

Astfel Tatăl nostru ceresc a închis și a sigilat multe aspecte ale planului Său în cursul nopții cu marea Sa Închizătoare Programată, care a fost fixată așa încât să împiedice deschiderea lor până la „timpul hotărât” -- în dimineața Zilei mari a restabilirii. Iar atunci Unsul lui Iehova, „Cel care are cheia” și înțelege cifrul stabilit, „deschide și nimeni nu va închide” (Apoc. 3:7). El ne deschide dându-ne informația necesară despre felul în care trebuie folosită cheia profeției de către cei doritori să afle comorile înțelepciunii infinite. Și noi putem deschide acum comorile înțelepciunii divine, pentru că ora dimineții a sosit -- chiar dacă este devreme și nu s-a luminat încă pentru lume. Dar numai ținând seama cu grijă de instrucțiuni și aplicând cheia la cifrul stabilit de marele Proiectant ni se vor deschide comorile ei.

De fapt, această ilustrație se potrivește cu întregul plan al lui Dumnezeu în toate părțile lui: fiecare aspect al adevărului și fiecare profeție nu este decât o parte a acelui mare cifru care poate fi deschis acum pentru că este dimineață -- pentru că zăvoarele marii Închizători Programate sunt retrase. Iar acest mare cifru odată deschis, dezvăluie deplin și grandios comorile nemărginite ale înțelepciunii, dreptății, iubirii și puterii divine. Cel care va deschide va cunoaște într-adevăr pe Dumnezeu ca niciodată înainte.

((B25))

Să examinăm deci Scripturile cu un spirit reverențios, ca să putem învăța ceea ce lui Dumnezeu Îi place să ne arate cu privire la timpurile și sezoanele Sale. Deoarece El ne-a clarificat de curând marile elemente ale planului Său, în mod rațional ne putem aștepta să fie momentul cuvenit ca El să ne călăuzească în cunoașterea aspectelor timpului acestui plan. Timpurile și sezoanele au fost cu înțelepciune ascunse în trecut, și astfel sfinții au fost feriți de descurajare, fiindcă timpul a fost lung; dar pe măsură ce planul se apropie de glorioasa lui împlinire, sfinții au privilegiul să-l cunoască, pentru ca ei să-și poată ridica sus capetele și să se bucure, știind că eliberarea lor se apropie (Luca 21:28). Descoperirea timpului la „vremea sfârșitului” va fi tot așa de folositoare și stimulatoare pentru sfinți, după cum descoperirea lui mai înainte ar fi fost pentru ei nefolositoare și descurajatoare.

Evident că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii. Tot ce face El este în armonie cu un plan precis aranjat dinainte; iar timpurile și sezoanele Sale nu sunt o parte neînsemnată sau neimportantă din planul Său. Să notăm că Isus S-a născut la timp --„Când a venit împlinirea timpului Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4). Nu înainte, nici după, ci exact când s-a împlinit timpul. Prima propovăduire a Domnului nostru a avut ca subiect timpul -- El a venit predicând și zicând: „S-a împlinit timpul. . . Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15); „Hristos, la timpul cuvenit, a murit” (Rom. 5:6); El „a înviat a treia zi [la timpul hotărât], după Scripturi” (1 Cor. 15:4). În decursul misiunii Sale, dușmanii Săi au căutat adeseori să-L prindă, dar este declarat că n-au putut, „căci încă nu-I venise ceasul”. Ioan 7:30.

Profețiile timpului n-au fost date pentru a satisface o simplă curiozitate, ci pentru a permite celui care studiază Cuvântul să recunoască evenimentele prezise când acestea sunt cuvenite. De pildă, cu toate că profeția a marcat timpul ((B26)) și felul primei veniri, ea n-a fost înțeleasă până după ce a venit Cristos, și atunci ea a ajutat pe cei care studiau cu atenție Scripturile să recunoască în omul Isus pe Cristosul, trimis de Dumnezeu potrivit cu ceea ce fusese hotărât și cu profeția. Și la fel, profețiile care marchează timpul și modul celei de-a doua veniri sunt potrivite a fi înțelese aproape de timpul când trebuie să se petreacă acest eveniment, ca să ne ajute să recunoaștem ziua Lui atunci când ea va fi venit -- precum și ordinea evenimentelor ei și datoriile acelei ore. Nu se pot citi cu luare aminte scripturile Vechiului Testament fără să se remarce importanța care se dă datelor și marea precizie cu care unele sunt notate, chiar și ziua, deși adesea ele sunt legate de evenimente ce par a fi foarte nesemnificative. Dar cel care studiază cu atenție va afla că aceste diferite date și referințe cronologice sunt verigi ale unui minunat lanț de mărturie care arată cu mare precizie mai ales două dintre cele mai importante și mai semnificative evenimente ale istoriei lumii, și anume: prima și a doua venire a Răscumpărătorului și Domnului lumii și lucrurile importante în legătură cu ele.

Faptul că majoritatea creștinilor sunt indiferenți față de aceste lucruri nu este un motiv ca aceia care iubesc arătarea Lui și doresc să fie găsiți aprobați de El să cadă într-o stare similară de încropeală.

Trebuie avut în vedere că Israelul trupesc, cu excepția „prietenilor” lui Dumnezeu, s-au poticnit și nu și-au cunoscut timpul cercetării (Luca 19:44), și că profetul a prezis poticnirea ambelor case ale lui Israel -- casa nominală evreiască și casa nominală creștină (Isa. 8:14). Numai „o rămășiță” la sfârșitul sau în secerișul fiecărei dispensații este pregătită să primească și să aprecieze adevărurile cuvenite atunci, și ca atare să intre în privilegiile și binecuvântările speciale ale dispensației care se ivește. De aceea rămâne ca fiecare creștin, individual, în perioada de încheiere a acestui veac, să caute să fie unul din numărul acestei „rămășițe”, și nu ((B27)) unul din masa celor încropiți, apatici și indiferenți ai Bisericii creștine nominale, care desigur că se vor poticni, așa cum a fost prezis de către profet, de către Domnul și de către apostoli, și așa cum a fost preumbrit prin cursul Israelului trupesc, despre care s-a spus că este umbra sau tipul ei.

Dar în timp ce profeția timpului va fi de mare folos la timpul ei cuvenit, arătând diferitele aspecte ale planului lui Dumnezeu cu privire la seceriș etc., este adevărat și că o cunoaștere a modului venirii și arătării Domnului nostru este foarte necesară. Pentru aceasta, la locul ei potrivit, se cere o foarte mare atenție. Iar în spatele acestei întregi cunoștințe trebuie să se găsească sfințenia și umilința, care trebuie să pregătească terenul pentru primirea ei, prin aceea că va permite copilului lui Dumnezeu să înlăture prejudecata din inima sa și să caute cu sârguință să cunoască ceea ce a fost descoperit. Așa a fost și la prima venire: numai cei serioși, consacrați, blânzi au discernut timpul și felul. Cei lumești și cei prea îngreunați, cei sătui, nu vor discerne nici profețiile, nici semnele timpurilor care le împlinesc pe acestea, până când secerișul va fi trecut și vara favorii speciale se va fi sfârșit.

La sfârșitul sau în „secerișul” Veacului Iudeu, „israeliții cu adevărat”, umiliți și serioși într-adevăr, se aflau într-o stare de așteptare care se deosebea mult de a celor mândri dintre ei, a celor lumești și a celor convinși că numai ei au dreptate; așa încât ei erau mai pregătiți nu numai să accepte planul lui Dumnezeu așa cum l-a orânduit El, ci erau mai pregătiți și să asculte și să examineze adevărul atunci când au venit în contact cu el. Iar Domnul nostru, în timp ce respingea prin răspunsuri evazive sau misterioase tertipurile pline de mulțumire de sine, cicălitoare ale fariseilor, Și-a făcut timp și a avut grijă să clarifice și să explice adevărul celor care-l căutau cu smerenie și seriozitate (Mat. 13:10-17; 16:1-4; Marcu 7:1-23; Luca 18:18-30; Ioan 1:45-51; Luca 24:13-49; Ioan 20:24-28; 21:1-12). Cei mândri și mulțumiți de sine, și ((B28)) toți care îi urmau pe aceștia, s-au poticnit (Mat. 15:14), pe când cei umiliți, cei flămânzi după adevăr se interesau de adevăr cu seriozitate (Mat. 13:36; Marcu 4:10). Iar Domnul le explica unora ca aceștia cuvintele tainice, spunând: „Vouă vă este dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară [care nu sunt israeliți cu adevărat] toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, privind, să privească și să nu vadă; și auzind, să audă și să nu înțeleagă”.

Tot așa este și la sfârșitul acestui veac. Acum, ca și atunci, adevărul separă pe cei serioși și smeriți și-i conduce mai departe în cunoștința cuvenită acum pentru unii ca aceștia, și-i întărește și-i luminează pentru ca ei să nu se poticnească împreună cu masa creștinilor nominali; în timp ce acei încropiți și mulțumiți de sine resping adevărurile cuvenite acum, fiindcă sunt orbiți prin starea nepotrivită a inimii lor. Prin urmare, ei vor fi respinși de Domnul ca nevrednici să devină Mireasa Lui. Efes. 4:1; 1 Cor. 9:27.

O greșeală mare în care mulți cad constă în a crede că o cunoaștere a acțiunilor și planurilor lui Dumnezeu este de mică importanță, că tot ce cere Dumnezeu de la noi sunt harurile caracterului creștin, iar acestea se pot păstra mai bine prin ignoranță. Cât de diferit prezintă Scripturile această problemă! Ele ne sfătuiesc nu numai să cultivăm harurile caracterului creștin, ci și să păstrăm constant acea stare a inimii care ne face capabili să discernem adevărul -- mai cu seamă acest mare adevăr al prezenței Domnului atunci când acesta este cuvenit -- și când au loc schimbările dispensaționale. Cunoașterea adevărului dispensațional la sfârșitul acestui veac este tot atât de importantă cum a fost și la sfârșitul Veacului Iudeu. Cei care n-au discernut adevărul cuvenit atunci, n-au primit favorurile cuvenite atunci. Și chiar așa este și la sfârșitul acestui veac: cei care nu pot discerne Adevărul cuvenit acum, fiind orbiți de necredință și de felul de viață lumesc, nu pot primi favorurile speciale cuvenite acum. Ei nu sunt biruitori, și ca atare sunt nepotriviți să fie mireasa lui ((B29)) Cristos și să intre în glorioasa moștenire a sfinților ca moștenitori împreună cu El. Adevărul în acest veac, în împrejurări contrare pentru primirea lui, devine o încercare a credincioșiei noastre față de Dumnezeu; și prin urmare separă ca o seceră pe cei potriviți de cei nepotriviți -- grâul de neghină.

Studiul timpului profetic atrage după sine dispreț, din cauza aplicărilor lui greșite din trecut făcute de „adventiști” și de alții, și în consecință din cauza neîmplinirii evenimentelor așteptate să se întâmple la timpurile declarate. Noi vedem însă că până și aceasta a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a ascunde subiectul pentru toți, afară de o clasă pentru care era intenționat, prin permiterea ca el să atragă după sine dispreț și luare în derâdere, împiedicând astfel ca acesta să fie înțeles de către cei înțelepți și precauți în felul lumii (Mat. 11:25). Nu ne îndoim că aceasta a făcut parte din planul divin, întocmai ca trimiterea lui Isus la Nazaret, un loc disprețuit, ca să Se numească „Nazarinean” (Mat. 2:23), cu toate că în realitate El S-a născut în onorabila cetate Betleem. După cum cei înțelepți și cei precauți în felul lumii din vremea aceea au zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”, la fel și astăzi, când se menționează timpul profetic sau ceva legat de a doua venire a Domnului, mulți strigă, „adventiști!” -- ca și cum ar zice, „poate veni ceva bun de la adventism?” -- chiar dacă admit că multe profeții referitoare la timp nu s-au împlinit încă și că a doua venire a Domnului nostru este cel mai proeminent subiect din Scripturi.

Avem o mare simpatie atât pentru adventiștii de la prima venire (evreii), cât și pentru cei de la a doua venire, deși numai puțini dintre ambii și-au dat seama de adevărurile de a căror înțelegere au fost atât de aproape, dar pe care nu le-au putut înțelege, fiecare fiind orbiți de aștepări false. Prietenii noștri adventiști n-au recunoscut nici modul, nici scopul întoarcerii Domnului așa cum învață Scripturile; prin urmare ei n-au așteptat să-L vadă așa cum este”,ci așa cum a fost. Ei consideră obiectivul venirii Lui ca un lucru care va ((B30)) umple de spaimă și groază inimile tuturor, cu excepția celor sfinți; că obiectivul Lui este să adune pe cei aleși, să nimicească tot restul omenirii și să ardă lumea. Având astfel de idei, ei au folosit profețiile timpului ca un bici cu care să biciuiască lumea și s-o aducă la Dumnezeu. Dar lumea a privit cu răceală și a zis că aceștia erau entuziaști iraționali, și, dacă există un Dumnezeu, de bună seamă El este mai înțelept și mai drept de-atât. Disprețul lumii s-a intensificat tot mai mult, deoarece tot mereu au prezis o nimicire a tot ce este material și o prăbușire a lumilor, și tot mereu prezicerile lor au dat greș -- până când acum chiar și menționarea timpului profetic este privită în mod foarte general cu un zâmbet neîncrezător sau cu dispreț fățiș, chiar de către creștini care știu bine că profeția și cronologia constituie o bună parte din revelația lui Dumnezeu.

Dar binecuvântat este
„Cel care suportă nemișcat a lumii încruntare
Și nu dă atenție surâsului ei disprețuitor;
Pe acela mări de strâmtorare nu-l pot îneca
Și nici uneltirile lui Satan nu-l pot înșela”.

Dar Dumnezeu n-a dat profețiile timpului cu un astfel de scop, și El nici nu va încerca să convertească lumea într-un astfel de mod; deoarece El caută închinători care I se închină în duh și adevăr (Ioan 4:23), și nu din aceia care vin de frică în serviciul Său. Dacă El ar fi intenționat să-i aducă pe oameni la ascultare prin teroare, ar fi putut plănui o metodă mai eficace decât vestirea timpului -- după cum au dovedit prietenii noștri adventiști. Timpul profetic a fost dat, nu pentru a alarma lumea -- nu pentru lume, în nici un sens -- ci pentru a lumina, a întări, a mângâia, a încuraja și a călăuzi Biserica în vremurile tulburi de la sfârșitul veacului. De aceea este scris: „Nici unul din cei răi nu va înțelege, dar cei înțelepți vor înțelege”. Pentru aceștia profeția timpului va deveni hrană la timp potrivit, iar aceasta, împreună cu altă hrană, va întări pe cei care o folosesc, așa încât vor „putea sta în ziua cea rea” -- ziua de strâmtorare prin care se încheie acest veac. Ea le va permite să înțeleagă evenimentele minunate care se petrec în jurul lor, astfel încât ((B31)) ei nu vor fi nici mistuiți de frică și groază, nici înghițiți de proiectele și teoriile false -- pe nedrept numite știință -- care vor fi din belșug în această zi. Și, mai mult, ei pot să fie, în mijlocul focului mistuitor [al strâmtorării], martori pentru Dumnezeu și pentru planul Său și să învețe poporul -- să arate gloriosul rezultat al planului lui Iehova, ridicând un steag pentru popor. Isa. 62:10.

Acesta este scopul profeției timpului, și cât este de important, cât este de indispensabil -- pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul pregătit în acest timp. Fără aceste dovezi profetice ale timpului noi am putea vedea evenimentele din această Zi a Domnului și să nu știm nimic despre ea sau despre datoriile și privilegiile noastre în ea. Ca atare, nici unul dintre adevărații consacrați să nu subaprecieze aceste dovezi profetice ale timpului, care au fost date cu scopul de a călăuzi cuvintele și faptele noastre în Zorii timpurii ai Zilei Milenare, înainte de răsăritul soarelui, în timp ce lumea și biserica nominală sunt încă adormiți, ignoranți și neatenți la schimbările dispensaționale care au loc acum. Aceste dovezi profetice ale timpului au fost în mare măsură mijloacele lui Dumnezeu de a-i atrage atenția scriitorului mai deplin și cu mai mare grijă asupra altor trăsături ale planului divin. Atenția dată acestora trebuie să aibă ca rezultat un profit durabil pentru cel care studiază, nu numai prin faptul că-l vor informa asupra „adevărului prezent”, dar și prin faptul că va da forță și realism vital tuturor adevărurilor scripturale, furnizând dovada că toate planurile lui Dumnezeu conlucrează în timp, precum și în fel, pentru dezvoltarea glorioaselor Sale scopuri.

Insuccesul prezicerilor adventiștilor, care au încercat să fixeze un timp pentru arderea lumii etc., etc., a fost mai mult în privința caracterului evenimentelor așteptate decât în privința timpului. Ca și în cazul evreilor, ei au greșit căutând lucrul incorect la timpul corect. Aceasta a fost cauza secundară a neputinței lor de a înțelege clar adevărul, dar cauza ((B32)) principală a fost că nu sosise încă timpul pentru o descoperire mai clară. Și totuși era timpul ca sfinții să fie stimulați să se aștepte la arătarea Domnului -- să iasă în întâmpinarea Mirelui și să aibă o dezamăgire înainte de adevărata venire a Sa -- toate acestea fiind arătate în pilda Domnului nostru despre Cele Zece Fecioare, așa cum se va arăta pe larg mai târziu. După cum s-a arătat în volumul precedent, focul care trebuie să mistuie pământul în Ziua Domnului este simbolic, nu literal; iar în capitolele următoare se va arăta că aplicările unor profeții ale timpului pe care adventiștii le-au dat la o parte ca fiind greșite, n-au fost greșite, ci corecte, și că ele arată clar focul simbolic din acest timp -- deja în desfășurare.

Adventiștii, ostenind sub dificultatea așteptării unei arderi literale a pământului, au încercat să introducă forțat toate perioadele profetice ca să se termine într-o singură zi obișnuită -- o zi de douăzeci și patru de ore -- și astfel au forțat unele profeții pentru a le face să se potrivească și să se termine odată cu altele. Dar o vedere mai clară asupra planului divin descoperă acum armonia perfectă a diferitelor profeții cu privire la timp, și nu este necesar să se deformeze sau să se forțeze vreuna pentru a o face să se potrivească cu altele. Deoarece în capitolele următoare facem o examinare a principalelor profeții, noi nu formăm o teorie și apoi să ne străduim să adaptăm la ea toate perioadele profetice, ci urmărim cu grijă fiecare perioadă până la terminarea ei, și apoi țesem laolaltă teoria sau planul astfel indicat de marele Descoperitor al tainelor. Se va constata că ordinea și armonia planului lui Dumnezeu sunt tot atât de evidente în timpurile și sezoanele lui ca și în caracteristicile glorioase ale acestui plan urmărite în volumul precedent și reprezentate grafic pe Planul Veacurilor. Și când marele orologiu al veacurilor bate orele indicate pe cadranul profetic, evenimentele prezise urmează tot așa de sigur cum este de sigur că Dumnezeu le-a prezis.