((B173))

A sosit timpul - Studiul VI
Marele jubileu al pământului

„Timpurile Restabilirii tuturor lucrurilor” prezise prin Moise -- Data începerii lor, indicată -- Ele nu pot începe până când marele Restaurator va fi venit -- Dovezi din Lege -- Mărturie întăritoare din profeți -- Concluzii logice trase din acestea, considerate separat și împreună -- Armonia indiciilor prezente

„Căci adevărat vă spun, cât timp nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de literă din Lege, până nu se vor împlini toate.” Mat. 5:18.

Numai când recunoaștem caracterul tipic al procedeelor lui Dumnezeu cu Israelul putem aprecia corect minunata istorie a acestui popor, sau putem înțelege de ce istoria lor, cu prioritate față de a tuturor celorlalte popoare, este atât de specific consemnată de către profeți și de către scriitorii Noului Testament. Prin ei, după cum ne arată scriitorii Noului Testament, Dumnezeu a dat ilustrații remarcabile ale planurilor Sale, nu numai pentru Biserică, ci și pentru lume. Serviciul lor din Cortul Întâlnirii, atât de minuțios prescris în Legea dată divin, cu animalele jertfite și cu toate rânduielile lui deosebite, cu sărbătorile și zilele lor sfinte, Sabatele și toate ceremoniile lor, ca tipuri, indicau înainte spre antitipurile mai mari, mai înalte și mai mărețe decât acele umbre. Și apostolul Pavel ne asigură că aceste antitipuri vor fi încărcate de binecuvântări pentru omenire, când zice că Legea a preumbrit „bunurile viitoare” (Evr. 10:1; 8:5; Col. 2:17), în timp ce Domnul nostru, în expresia de mai sus, ne asigură că toate bunurile preumbrite se vor împlini cu siguranță.

Totuși, examinând tipurile, trebuie să evităm cu grijă greșeala multor oameni bine intenționați, care, atunci când încep să ((B174)) vadă că în Scripturi se află tipuri semnificative, merg până la extrema de a trata fiecare personaj biblic și fiecare întâmplare ca fiind tipice, fiind astfel induși în eroare din simplă curiozitate și inventivitate. Noi nu construim pe un teren atât de nesigur când examinăm ceremoniile Legii evreiești, care au fost date în mod special ca tipuri și despre care apostolii declară că au fost astfel. Nu ne putem nici permite să lăsăm aceste tipuri să treacă fără o considerare cuvenită și fără un studiu atent al învățăturilor pe care ele ni le dau, după cum nu ne putem permite nici să petrecem timp speculând și construindu-ne credința pe simple presupuneri.

Când Domnul nostru a spus că nici măcar o iotă sau o părticică din Lege nu va trece fără să se împlinească, El S-a referit nu numai la împlinirea obligațiilor legământului ei pentru toți care erau sub acest Legământ al Legii, punând capăt în întregime stăpânirii Legii asupra lor, prin satisfacerea cu propria Sa viață a cerințelor ei împotriva lor, ci El a vrut să spună mai mult decât atât: a vrut să spună mai departe că toate binecuvântările exprimate tipic în ea se vor împlini în mod sigur la o scară antitipică. În toate ceremoniile evreiești, Dumnezeu n-a rânduit nici un singur tip care să se dovedească fără însemnătate, sau care să treacă neîmplinit; și respectarea tuturor acestor tipuri a fost menținută până când cel puțin a început împlinirea lor. Toate tipurile trebuiau repetate continuu până când apărea antitipul lor; căci ținerea unui tip nu este împlinirea lui. Se ajunge la împlinirea tipului atunci când acesta încetează, fiind înlocuit de realitate, de antitip.

Astfel, de exemplu, junghierea mielului pascal a fost împlinită prin moartea lui Cristos, „Mielul lui Dumnezeu”, și atunci a început binecuvântarea specială a întâilor-născuți antitipici, credincioșii din Veacul Evanghelic. Binecuvântarea preumbrită în acel tip nu este încă complet împlinită, cu toate că împlinirea a început odată cu moartea lui Cristos, Mielul nostru de Paști. În același mod, fiecare ceremonie prescrisă în Lege se dovedește a fi plină de semnificație tipică. Și modul specific cu care a fost ((B175)) impusă respectarea fiecărui detaliu al tipurilor de-a lungul Veacului Iudeu accentuează cuvintele Domnului nostru citate mai sus -- că fiecare detaliu mărunt, fiecare iotă și părticică trebuie să se împlinească tot așa de amănunțit cum a fost și impusă cu grijă în ceremoniile Legii.

În acest capitol ne propunem să examinăm acea trăsătură tipică a Legii Mozaice cunoscută ca Jubileul, și să arătăm că acesta a fost dat cu intenția să preumbrească marea Restabilire, recuperarea omenirii din cădere, care trebuie să se împlinească în Veacul Milenar; că el, prin caracterul lui, a fost o ilustrație a Restabilirii viitoare, și că, prin modul calculării lui, ne dă reglementări ale timpului care, atunci când sunt înțelese și aplicate, indică clar timpul începerii antitipului, „Restabilirea tuturor lucrurilor”. Fapt. 3:19-21.

Deoarece Jubileul a fost o parte din Lege și deoarece repetarea lui nu-l împlinește, și deoarece Domnul nostru a declarat că tipul nu putea trece fără să se împlinească, și mai mult, deoarece știm că nici o astfel de restabilire a tuturor lucrurilor ca și cea prezisă „de toți sfinții proroci din vechime” și prefigurată în acest tip n-a avut loc încă, știm că el trebuie să se împlinească în viitor.

Anul Jubileu al lui Israel

Anul Jubileului era un Sabat de odihnă și refacere, atât pentru popor cât și pentru țara pe care Dumnezeu le-a dat-o. Acesta era Sabatul principal dintr-o serie de Sabate sau repausuri*. Ei aveau o zi de Sabat în fiecare a șaptea zi; iar o dată pe an aceste zile de Sabat tipice atingeau un punct culminant -- adică, un ciclu de șapte Sabate, formând astfel o perioadă de patruzeci și nouă de zile (7 x 7 = 49), era urmat de o zi Jubileu, a cincizecea zi (Lev. 23:15, 16), cunoscută printre evrei ca Cincizecimea. Era o zi de bucurie și de recunoștință.


*Cuvântul „Sabat” înseamnă odihnă.


((B176))

Anul Sabat era fiecare al șaptelea an. În acest an pământul era lăsat să se odihnească și nu trebuia să fie semănată nici o cultură. Punctul culminant al acestor ani Sabat (de odihnă) era atins în același fel ca și Cincizecimea sau Sabatul din a cincizecea zi. Șapte ani de Sabat, cuprinzând o perioadă de șapte ori câte șapte ani sau patruzeci și nouă de ani (7 x 7 = 49), formau un ciclu de ani de Sabat, iar anul următor, Anul al Cincizecilea, era Anul Jubileului.

Să examinăm relatarea despre el și să-i remarcăm caracterul potrivit ca ilustrație a marelui mileniu de restabilire.

Când Israel a intrat în Canaan, țara a fost împărțită între ei prin tragere la sorți, după semințiile și familiile lor. După aceea bunurile lor personale puteau fi sporite prin succes, sau micșorate prin adversități, după caz. Dacă un om se îngloda în datorii, el putea fi obligat să-și vândă o parte din proprietate sau chiar toată proprietatea și să meargă cu familia în robie. Dar Dumnezeu a făcut o prevedere generoasă pentru nenorociți: El a aranjat ca astfel de împrejurări adverse să nu continue la nesfârșit, ci ca toate socotelile lor -- credite și datorii -- să fie socotite numai până la Anul Jubileu, când toți trebuiau eliberați de vechile poveri etc., ca s-o ia de la început pentru următorul termen de cincizeci de ani*.


*Un aranjament cumva asemănător sub Legea Falimentului s-a găsit a fi folositor în zilele noastre și în țara noastră (Statele Unite ale Americii, în 1889 -- n.e.), susținând acest principiu enunțat. Nu înseamnă că o anulare a datoriilor la fiecare cincizeci de ani și forma evreiască ar servi mai bine decât metodele de azi, fiindcă în cazul lor, timpul, împrejurările etc. n-au fost în mod special pentru ei, pentru avantajul lor, pentru împrejurările lor etc., ci au fost în mod special ilustrații și lecții profetice cu privire la planul lui Dumnezeu în desfășurarea lui viitoare.


Astfel, fiecare al cincizecilea an, numărând de la intrarea lor în Canaan, a fost pentru Israel un an Jubileu, un timp de bucurie și de restituție, în care familiile dezmembrate erau reunite și gospodăriile pierdute erau restituite. Nu este de ((B177)) mirare că a fost numit Jubileu. Dacă o proprietate fusese vândută pentru datorie, acea proprietate trebuia să fie considerată numai ca cedată până la anul Jubileu; iar prețul ei, dacă era vândută, depindea de cât de aproape sau de departe era Jubileul următor.

Relatarea acestei datini se găsește în Leviticul 25. Versetele 10-16 spun astfel: „Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți libertatea în țară pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi un jubileu; fiecare din voi să se întoarcă la moșia lui și fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui. . . . Dacă vindeți ceva aproapelui vostru sau cumpărați ceva de la aproapele vostru, nici unul din voi să nu înșele pe fratele lui. Să cumperi de la aproapele tău, socotind numărul de ani de la anul Jubileu și el să-ți vândă socotind anii de rod. Cu cât vor fi mai mulți ani, cu atât să ridici prețul; și cu cât vor fi mai puțini ani, cu atât să-i scazi prețul”.

Acest aranjament pregătit de Dumnezeu prin conducătorul lor și mijlocitorul tipic Moise, cu toate că în sine era un avantaj binecuvântat, a preumbrit o binecuvântare încă și mai mare pe care Dumnezeu o avea în vedere -- eliberarea întregii omeniri de datoria păcatului și de robia și servitutea lui, prin Cristos Domnul nostru, marele Mijlocitor și Eliberator, pe care Moise L-a simbolizat (Deut. 18:15). Astfel, în tipuri, Moise a scris despre Cristos și despre binecuvântările care vor veni prin El (Ioan 5:46; 1:45) -- despre Marea Restabilire și Jubileu care va veni pentru toată omenirea, care geme acum în robia stricăciunii și în sclavia Păcatului.

Dacă umbra a adus fericire și bucurie poporului tipic, esența, adevărata restabilire, va pricinui o bucurie nemărginită și va fi într-adevăr un mare Jubileu pentru tot poporul -- toată lumea, incluzând Israelul, fiind simbolizată prin acest popor, întocmai cum preoțimea lor a reprezentat Biserica, „preoțimea împărătească”. Chiar dacă n-am fi informați în mod clar, ce ar fi mai rațional decât să ((B178)) presupunem că aceeași iubire nemărginită care s-a îngrijit de bunăstarea vremelnică a lui Israel, „un popor încăpățânat”, va face cu atât mai mult pregătiri pentru bunăstarea durabilă a întregii lumi, pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult încât a răscumpărat-o pe când era încă păcătoasă? Și aici este bine să observăm ceea ce mai târziu va fi arătat mai deplin, că în timp ce într-o privință israeliții au fost un tip al credincioșilor din Veacul Evanghelic, în altă privință ei au reprezentat pe toți care, în orice veac, vor crede în Dumnezeu și-I vor accepta conducerea. Și în această calitate îi privim noi acum. Legământul lor, pecetluit cu sângele taurilor și țapilor, a fost un tip al Noului Legământ, pecetluit cu sângele prețios al lui Cristos, sub care se va face ispășirea lumii în veacul viitor. Ziua ispășirii și jertfele ei pentru păcat, deși în tip erau pentru poporul evreu și numai pentru păcatele lor, au simbolizat „jertfele mai bune” și ispășirea reală pentru „păcatele lumii întregi”. Dar să observăm că Jubileul nu s-a aplicat la preoțimea lui Israel (tip al Bisericii evanghelice), ci numai la ceilalți; căci preoțimii nu i s-a dat nici o proprietate și, prin urmare, nu puteau nici să piardă, nici să li se restituie vreuna. Jubileul a fost pentru tot poporul, în afară de seminția preoțească, și, prin urmare, nu simbolizează acele binecuvântări pe care le va primi Biserica, „Preoțimea Împărătească”, ci binecuvântările restabilirii -- binecuvântări pământești -- care vor veni la timpul cuvenit pentru toți cei care vor deveni credincioși în Dumnezeu și-L vor urma.

Învățătura din acest tip este în perfectă armonie cu ceea ce am învățat din examinarea Planului Divin al Veacurilor. Ea indică negreșit spre „Timpurile Restabilirii tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”. Moise a fost unul dintre proroci; și aici el ne vorbește în mod deosebit despre restabilirea viitoare la starea și libertatea dintâi a omului, ((B179)) de multă vreme pierdute, vândute sub păcat. Prin eșecul primilor noștri părinți totul a fost pierdut; toate drepturile au fost pierdute și toți au devenit robi ai tiranului Păcat și au fost incapabili să se elibereze singuri. Cercul familiei a fost în mod jalnic rupt prin robia stricăciunii -- moartea. Mulțumim lui Dumnezeu pentru timpul de eliberare făgăduit! Jubileul a sosit, și curând prizonierilor Morții și robilor Păcatului li se va înapoia starea lor dintâi, umanitatea desăvârșită și prima lor moștenire, pământul -- darul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, mijlocitorul și ratificatorul Noului Legământ.

În timp ce în Anul Jubileu tipic multe libertăți și binecuvântări restituite erau imediat luate în primire, totuși probabil că se cerea cea mai mare parte din an pentru a pune în ordine lucrurile și pentru ca fiecare să fie reinstalat deplin în toate libertățile, drepturile și posesiunile sale precedente. Tot așa este și cu antitipul, Veacul Milenar al Restabilirii. El se va deschide cu reforme radicale, cu recunoașterea drepturilor, libertăților și posesiunilor de multă vreme pierdute din vedere; dar lucrarea de restituire completă (celor ascultători) a tot ce a fost pierdut la început va cere întregul veac al restabilirii -- o mie de ani.

Este sigur că nici un antitip al Jubileului care să corespundă cu aspectele acestui tip n-a avut loc încă; și în virtutea afirmației Domnului nostru, suntem tot atât de siguri că tipul n-ar putea trece neîmplinit: „Este mai ușor să treacă cerul și pământul decât să cadă o singură frântură de literă din Lege” (Luca 16:17). Dar aparent acest aspect al Legii a trecut. De fapt tipul, care a fost respectat cu regularitate tot al cincizecilea an atâta vreme cât israeliții au fost în țara lor, n-a fost respectat începând de la captivitatea lor în Babilon. Aparent deci, acest aspect al Legii „a trecut” fără nici măcar să înceapă a se împlini. Ce vom răspunde în fața acestei aparente contraziceri a ((B180)) afirmației Domnului? Dar este oare într-adevăr așa? Sau poate fi găsit vreun antitip al Jubileului începând acolo unde a încetat ultima respectare a Jubileului tipic? Răspundem, da; un antitip clar definit și-a avut începutul chiar la acel punct și la o scară mai largă și mai mare, cum sunt întotdeauna antitipurile. Vedem, prin împlinire reală, că ciclurile, precum și Anii Jubileu în care ele au culminat, au fost incluse în tip; și că aceeași metodă prin care a fost indicat Jubileul tipic (prin înmulțire) trebuia să fie respectată și la calcularea timpului pentru antitip -- Marele Jubileu al Pământului. Când a fost ținut și când a trecut ultimul Jubileu tipic, a început numărătoarea marelui ciclu a cărui încheiere va introduce Jubileul antitipic sau Veacul Restabilirii.

Am făcut deja referire la metoda de calculare a Sabatelor -- că înmulțirea Sabatului sau a zilei a șaptea cu șapte (7 x 7 = 49) a indicat Cincizecimea, Ziua Jubileu care urma; iar înmulțirea anului al șaptelea cu șapte (7 x 7 = 49) forma ciclul care indica și ducea la anul al cincizecilea sau Anul Jubileu. Și dacă am aplica același sistem, ne-ar arăta că pentru a ajunge la marele antitip pe care-l căutăm trebuie, în același fel, să ridicăm la pătrat Jubileul -- adică să înmulțim anul al cincizecilea cu cincizeci. Cu alte cuvinte, ciclul antitipic ar trebui calculat, prin metoda înmulțirii învățată aici, înmulțind Jubileul tipic sau al cincizecilea an Sabat cu cincizeci, întocmai cum pentru a ajunge la el am înmulțit al șaptelea an Sabat cu șapte. Lev. 25:2-13.

Urmând această metodă de calcul indicată divin, în fața noastră se deschid rezultate minunate, care ne asigură că avem cheia corectă și că o folosim așa cum a fost intenționat de Acela care a făcut această casetă de comori. De cincizeci de ori câte cincizeci de ani dau lunga perioadă de două mii cinci sute de ani (50 x 50 = 2500), ca fiind lungimea acelui mare ciclu, al cărui început este socotit a fi când s-a sfârșit ultimul Jubileu tipic și care trebuie să culmineze în marele ((B181)) Jubileu antitipic. Știm că un astfel de ciclu trebuie să-și fi început numărătoarea când a încetat tipul; căci, dacă nici o iotă sau o frântură de literă din Lege n-ar putea trece fără să-și înceapă cel puțin împlinirea, atunci tipul Jubileului, care a fost cu mult mai mult decât o iotă sau o frântură, a fost într-adevăr un aspect mare și important al Legii, n-ar fi fost îngăduit să treacă înainte de a fi timpul potrivit să înceapă antitipul lui. Că antitipul Jubileului n-a început în nici un sens când israeliții au încetat să-l mai țină, este evident; prin urmare putem fi siguri că atunci a început numărătoarea unui ciclu mare. Atunci a început ciclul nou, lung, chiar dacă Israelul și toată lumea este în necunoștință atât de faptul că se numără un ciclu mare, cât și de marele Jubileu antitipic prin care acest ciclu se va încheia. Nu trebuie să așteptăm ca marele Jubileu al Jubileelor să înceapă după acest ciclu, ci ca antitip să ia locul celui de-al cincizecilea Jubileu sau al ultimului Jubileu din ciclu. Un antitip nu urmează niciodată tipului său, ci îi ia locul la aceeași dată. Prin urmare, anul al două mii cinci sutelea, care ar fi al cincizecilea mare Jubileu, trebuie să fie antitipul, Jubileul real al Restabilirii. Dar în loc să fie un an, ca și în tip, el va fi mai mare; va fi începutul marelui Jubileu de o mie de ani -- Mileniul. Întocmai așa a fost și cu împlinirea fiecărui tip în care timpul era o caracteristică. Astfel revărsarea Spiritului sfânt al Cincizecimii a venit în ziua tipică a Cincizecimii -- sau în ziua a cincizecea. Cristos, jertfa noastră Pascală, a murit în aceeași noapte în care era stabilit să fie înjunghiat mielul tipic -- o zi mai devreme sau o zi mai târziu n-ar fi corespuns. Tot așa și aici, nici anul de după, nici cel de dinaintea anului al două mii cinci sutelea, sau încheierea ciclului tipic, n-ar corespunde; ci chiar în acel an, începând cu octombrie 1874, trebuie să fi început antitipul timpurilor Restabilirii.

Ținerea tipului nu putea înceta până când începea numărătoarea marelui ciclu (50 x 50). Punctul important pe ((B182)) care trebuie să-l stabilim este prin urmare data exactă când Israel a ținut ultimul jubileu tipic. Având această dată clar stabilită, va fi o chestiune foarte simplă să socotim marele ciclu de 50 x 50 sau de 2500 de ani, și astfel să stabilim exact data începerii Marelui Jubileu al Pământului -- „Timpurile Restabilirii tuturor lucrurilor”.

Noi însă trebuie să căutăm numai începuturile acestei uluitoare lucrări de restabilire a tuturor lucrurilor. Primele câteva zile ale Anului Jubileu tipic vedeau comparativ puține împliniri; și la fel, în primii câțiva ani ai aurorei marelui Jubileu Milenar trebuie să ne așteptăm să vedem doar puține împliniri. Prima lucrare din Anul Jubileu tipic era firește căutarea drepturilor și bunurilor avute înainte și constatarea lipsurilor prezente. Urmărind paralela acesteia, ar trebui să ne așteptăm să vedem în antitip tocmai ceea ce vedem că se petrece acum peste tot în jurul nostru; pentru că, după cum se va arăta îndată, noi am intrat deja în marea perioadă a Jubileului antitipic și suntem în ea din octombrie 1874 d. Cr. Ce vedem în jurul nostru? Vedem din partea oamenilor o investigare a moștenirii lor originare dată de Dumnezeu, a lipsurilor, a drepturilor lor etc. prezente, mulți din ignoranță și egoism pretinzând ce au alții; și din partea celor care au proprietate încercarea de a o menține cât de mult posibil -- cauzând dispute, controverse, greve și închideri de fabrici, cu mai multă sau mai puțină dreptate și nedreptate de ambele părți, care în final vor trebui să fie lăsate pentru a fi hotărâte de Cristos, după cum disputele din Lege erau rezolvate de Moise, iar după moartea lui de către cei care ședeau pe scaunul lui Moise (Mat. 23:2). Având fixate aceste concluzii și așteptări, să căutăm data pe care în mod evident Dumnezeu a ascuns-o pentru noi în acest tip, „ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu”, potrivit acum să fie înțelese.

Nu avem nici o relatare biblică directă despre respectarea Jubileelor tipice de către Israel, care să arate ultimul Jubileu respectat. Fixăm data pentru ultimul Jubileu chiar înaintea ((B183)) captivității babiloniene și a celor șaptezeci de ani de pustiire a țării lor, din două motive: mai întâi, ea nu putea fi la acest capăt al pustiirii, fiindcă atunci, desigur, tipul a încetat („a trecut”); căci țara fiind pustiită șaptezeci de ani și poporul fiind dus în robie într-o țară străină, un Jubileu trebuie să-și fi avut timpul cândva la mijlocul celor șaptezeci de ani și trebuie să fi trecut fără să fie ținut. Este suficientă o privire pentru a arăta că poruncile și prevederile referitoare la Anul Jubileu nu puteau fi respectate în timp ce ei ca națiune erau în captivitate și țara era pustiită. De aceea noi spunem că tipul a trecut fie atunci, fie înainte de această întrerupere; nu putea fi la acest capăt al ei. Și indiferent când a încetat respectarea tipului, atunci trebuia să fi început numărătoarea ciclului marelui antitip. O singură astfel de nerespectare a tipului ar arăta că tipul a încetat și că ciclul care duce la antitip a început. În afară de aceasta, de la captivitatea babiloniană Israelul n-a avut niciodată stăpânire deplină a țării; ei și țara lor de atunci încoace au fost întotdeauna supuși stăpânirii neamurilor.

În al doilea rând, în toate captivitățile anterioare acesteia, Dumnezeu evident i-a eliberat de vrăjmași la timp pentru a se întoarce în țara lor ca să sărbătorească Anul Jubileu și astfel să-l perpetueze ca tip până la vremea potrivită ca marele ciclu (50 x 50) să-și înceapă numărătoarea; deoarece captivitățile lor precedente, chiar dacă au fost frecvente, se pare că n-au durat niciodată mai mult de patruzeci de ani, permițându-le astfel, potrivit aranjamentului Jubileului, să se elibereze și fiecare om să-și primească înapoi moștenirea în fiecare An Jubileu. În plus, când vom arăta, în curând, că marele ciclu socotit de la începutul celor șaptezeci de ani de pustiire sub Babilon trebuie să se termine în anul 1875 d. Cr., va fi evident pentru toți că el nu putea să înceapă la o dată mai timpurie, înainte de acea captivitate în Babilon; căci dacă-l plasăm chiar și cu un jubileu mai devreme, aceasta ar așeza sfârșitul ciclului cu cincizeci de ani mai ((B184)) devreme de 1875 d. Cr., adică în 1825 d. Cr., și cu siguranță nici un veac Jubiliar de restabilire n-a început în acel an.

Convinși astfel că ultimul Jubileu tipic, de la care se calculează marele ciclu (50 x 50), n-a fost mai devreme și nu putea fi după captivitatea în Babilon, și ca atare anul care a precedat imediat acea captivitate a fost ultimul An Jubileu tipic, și că la încheierea lui a început numărătoarea marelui ciclu silențios, trecem acum la stabilirea timpului exact al acelui ultim Jubileu tipic astfel:

Sistemul anilor Sabat identificându-se cu țara lor, Canaanul, și cu moștenirea lor în ea, primul ciclu de patruzeci și nouă de ani care ne duce la primul Jubileu ar trebui să-și înceapă numărătoarea de la timpul intrării lor în Canaan. Această concluzie rațională este confirmată de cuvintele Domnului: „Când veți intra în țara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să țină un Sabat [să respecte sistemul Sabatului] al Domnului. Șase ani să-ți semeni ogorul, șase ani să-ți tai via și să strângi roadele. Dar anul al șaptelea [de la intrarea în țară] să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ”. Astfel deci, ciclul de șapte ori șapte ani sau patruzeci și nouă de ani (7 x 7 = 49) și-a început numărătoarea imediat, iar al cincizecilea an după intrarea în Canaan a fost primul Jubileu tipic*.


*Unii au sugerat că deoarece s-au pierdut șase ani în război înainte de a se fi terminat împărțirea țării, ciclurile Jubileelor nu și-au început numărătoarea decât atunci. Dar nu este așa, ei au intrat în țară după ce au trecut Iordanul, și porunca zice, „când veți întra în țară”, și nu când veți fi împărțit țara. Țara a fost împărțită bucată cu bucată în decursul celor șase ani, însă ei n-au intrat în posesia întregii țări în cursul acelor ani și nici un timp indefinit după aceea -- până când dușmanii au fost alungați, ceea ce în unele cazuri nu s-a întâmplat niciodată. (Vezi Iosua 18:2, 3; 17:12, 13; 23:4, 7, 13, 15.) De aceea, dacă ei ar fi așteptat să ajungă în stăpânire deplină înainte de a începe socotirea ciclurilor, atunci ele n-ar fi început niciodată.


((B185))

Referindu-ne la tabela Cronologiei, vedem că s-au scurs 969 de ani de la intrarea în Canaan și până la cei șaptezeci de ani de pustiire.

Până la împărțirea țării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6 ani

Perioada judecătorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .450 ani

Perioada împăraților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 513 ani

Total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 969 ani

Putem ști câte Jubilee au ținut până la acel timp împărțind 969 ani la 50. Cincizeci intră de 19 ori în 969, arătând că numărul de Jubilee și restul de 19 ani arată că al nouăsprezecelea, care a fost ultimul dintre Jubileele tipice, a avut loc exact cu 19 ani înaintea începerii celor șaptezeci de ani de pustiire a țării, timp în care ei au fost în captivitate în Babilon, și la nouă sute cincizeci de ani după intrarea în Canaan.

Atunci, prin urmare, exact cu nouăsprezece ani înaintea celor „șaptezeci de ani de pustiire” a țării lor, la încheierea ultimului Jubileu -- al nouăsprezecelea -- a început numărătoarea marelui ciclu de 2500 de ani (50 x 50 = 2500) -- și devine o problemă foarte simplă a se calcula când s-au sfârșit cei 2500 de ani și, în consecință, când a început cel de-al două mii cinci sutelea an, începutul marelui Jubileu antitipic. Astfel:

De la ultimul sau al nouăsprezecelea Jubileu

până la începerea pustiirii țării . . . . . . . . . . . . . . . 19 ani

Perioada pustiirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .70 ani

De la restaurarea lui Israel prin Cirus până
la data cunoscută ca anul erei noastre
(anul Domnului nostru). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .536 ani

Prin urmare, de la ultimul lor jubileu până la anul 1 d. Cr. . 625 ani

Numărul de ani de la anul 1 d. Cr., necesari
pentru a completa ciclul de 2500 de ani . . . . . . . . . . . 1875 ani

De la ultimul jubileu ținut -- Total . . . . . . . . . . . . .2500 ani

((B186))

Tabelă cronologică

vezi pagina 184

______

Tipul jubileului se datează de la intrarea în Canaan:

Până la împărțirea
țării . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 ani

Perioada judecătorilor . . . . . . . . .450 ani

Perioada împăraților . . . . . . . . . .513 ani

Până la pustiire . . . . . . . . . . . .969 ani

19 jubilee . . . . . . . . . . . . . . =950 ani

Rămân . . . . . . . . . . . . . . . . . .19 ani

De la ultimul jubileu până
la pustiire . . . . . . . . . . . . . . .19 ani

Perioada pustiirii și a
captivității tuturor
în Babilon . . . . . . . . . . . . . . . 70 ani

De la restabilirea în țara
lor prin Cirus până la
anul 1 d. Cr. . . . . . . . . . . . . . 536 ani

De la anul 1 d. Cr. până
la 1875 (timp iudaic,
începutul lui
octombrie 1874) . . . . . . . . . . . .1874 ani

Total . . . . . . . . . . . . . . . . .2499 ani

_______

Astfel, anul care a început în octombrie 1874 a fost anul al 2500-lea, dar deoarece antitipul este mai mare decât tipul -- este 1000 de ani în loc de un an -- anul 1875 (care a început în octombrie 1874), în loc să fie un an Jubileu, a fost primul an din cei 1000 de ani de Jubileu.

Ciclurile și jubileele tipice,

NOUĂSPREZECE,

au continuat până a sosit timpul să înceapă numărătoarea

MARELUI CICLU

JUBILEUL CA TIP ÎN LEGE

19 x 50 = 950 ani

Unde a încetat ciclul tipic, a început

marele ciclu să-și numere în tăcere

cei de cincizeci ori cincizeci de ani, până la marele antitip,

JUBILEUL PĂMÂNTULUI -- TIMPURILE RESTABILIRII TUTUROR LUCRURILOR

UN CICLU MARE

CULMINÂND ÎN

marele antitip -- jubileul pământului

50 x 50 = 2500 ani

JUBILEU

((B187))

Astfel aflăm că al 2500-lea an a început cu începutul anului 1875 d. Cr., care, conform timpului civil evreiesc, după care este făcut calculul acesta (Lev. 25:9), a început cam în octombrie 1874. Așa deci, dacă marele Jubileu n-ar fi decât un an, ca și tipul lui, atunci ar fi început în octombrie 1874 d. Cr., la sfârșitul celor 2499 ani, și s-ar fi terminat în octombrie 1875 d. Cr. Însă acesta nu este tipul, ci realitatea: n-a fost un An Jubileu, ci Mia de Ani antitipică de Restabilire a tuturor lucrurilor, care a început în octombrie 1874 d. Cr.

Astfel vedem nu numai că Jubileul lui Israel a prefigurat clar și convingător marile „Timpuri ale Restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”, ci și că modul calculării lui arată tot atât de clar data începerii Marelui Jubileu al Pământului. Dacă nu acceptăm aceste concluzii, nu vedem altă alternativă decât că tipul a trecut fără a se împlini, în ciuda celor mai clare asigurări ale Domnului nostru că n-ar putea trece -- că ar fi mai ușor să treacă cerul și pământul decât să treacă o singură iotă sau frântură de literă din Lege fără să-și atingă împlinirea (Mat. 5:18). Noi acceptăm faptele astfel indicate divin, oricât de uluitoare ar fi concluziile pe care în mod rațional trebuie să le tragem din ele.

Dar care sunt concluziile raționale din aceste învățături ale Bibliei? Să vedem ce trebuie să rezulte din punctul de vedere al rațiunii, și apoi să vedem dacă alte scripturi îndreptățesc sau contrazic aceste concluzii. Mai întâi, deducem că atunci când trebuie să înceapă „Timpurile Restabilirii”, Marele Restaurator de asemnea trebuie să fie prezent. Aceasta ar fi o deducție foarte rațională, însă ea înseamnă mult mai mult decât o deducție atunci când este sprijinită pe cuvintele clare, inspirate ale apostolului, că „timpurile [stabilite] de înviorare să poată veni prin ((B188)) prezența* Domnului [Iehova], și să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime”. Fapt. 3:19-21.


*Cuvântul redat aici prezență nu este parousia, ci prosopon; și apo prosopon redat prin prezență nu înseamnă ca rezultat al prezenței, ci mai degrabă de la fața. Ideea este obișnuită pentru noi și era mult mai obișnuită în țările orientale cu mult timp în urmă. A arăta fața era un semn de favoare, pe când a întoarce spatele era un semn de dizgrație. Astfel, despre Domnul nostru la prima Sa venire s-a scris: era ca „unul de la care îți întorceai fața”, adică ne era rușine și nu voiam să-L recunoaștem. Tot astfel, Iehova „nu poate să vadă păcatul” și Și-a întors fața de la păcătoși. Acum însă, deoarece răscumpărarea a fost dată, Iehova așteaptă până la timpul hotărât, ca să fie îndurător. Atunci El nu va mai neglija pe oameni și nu-i va mai trata ca păcătoși, întorcându-Și fața de la ei, ci le va trimite înviorare de la fața Sa, favoarea Sa, și le va trimite pe Isus, agentul Său în restabilirea tuturor lucrurilor. Aceeași idee este dată și în cântările noastre: „Împăcarea, a Ta față ne-o arate” și „Arată-ne fața Ta și totul e luminos”.


Chiar și numai în virtutea acestei declarații inspirate avem o dovadă clară a faptului că venirea a doua a Domnului nostru și-a avut timpul cuvenit atunci când trebuiau să înceapă Timpurile Restabilirii, adică în octombrie 1874 d. Cr., după cum este marcat prin aranjamentul Jubileului. Pare evident, într-adevăr, că Jubileul, ca și toate celelalte lucruri din acea dispensație, a fost aranjat „pentru învățătura noastră [instruirea noastră], peste care au venit sfârșiturile veacurilor” (1 Cor. 10:11). Un lucru pare clar -- dacă ele nu sunt spre beneficiul nostru, atunci ele au fost până acum aproape inutile; deoarece Scripturile ne informează că evreii n-au ținut niciodată pe deplin și corect tipul, nici chiar în decursul primelor nouăsprezece Jubilee (Lev. 26:35). Fără îndoială că au găsit aproape cu neputință să-și înfrâneze iubirea de avuție. Acest tip, ca și toate profețiile și tipurile, a fost aranjat fără îndoială pentru a arunca lumină pe cărarea celor drepți atunci când și unde era nevoie -- pentru a călăuzi „picioarele” corpului lui Cristos.

((B189))

Amintiți-vă acum ce a fost arătat în capitolul precedent cu privire la felul întoarcerii și arătării Domnului nostru, ca să nu vă poticniți din pricina ideilor greșite asupra acestui punct. Amintiți-vă că așa „cum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și la prezența [grecește parousia] Fiului Omului. Căci, așa cum era în zilele dinainte de potop . . . n-au știut nimic . . . tot așa va fi și la prezența Fiului Omului” (Mat. 24:37-39 -- N. T. grec-englez, Wilson -- n. e.). Amintiți-vă de asemenea ce am înțeles deja din învățătura inspirată -- că numai cei care vor veghea cu credincioșie la cuvântul sigur al profeției, iubind și așteptând arătarea Lui, vor fi în stare să discearnă prezența Lui, până când El o va manifesta pentru lume „într-o flacără de foc, aducând răzbunare” -- în marele timp de strâmtorare. Deci, faptul că prezența Sa nu este cunoscută și în mod general recunoscută de lume, sau nici chiar printre creștini, nu este o dovadă împotriva acestui adevăr. Lumea nu crede în profeție, și firește nu poate vedea nimic în lumina ei. Iar creștinii căldicei (și aceștia sunt marea majoritate), nu dau nici o atenție „cuvântului sigur al prorociei”; și mulți care pretind că veghează citesc profețiile prin ochelarii colorați ai vechilor și mult nutritelor erori, și cu ochii jalnic stânjeniți de prejudecăți. Toți aceștia ar trebui să meargă la Marele Medic după „alifia pentru ochi” a umilinței (Apoc. 3:18) și să înlăture pentru totdeauna ochelarii colorați ai tradițiilor oamenilor și toate teoriile lor proprii și ale altora, care nu se vor armoniza cu fiecare mărturie a Cuvântului lui Dumnezeu.

Dar nici ignoranța și necredința lumii, nici indiferența și prejudecata căldicică a marii majorități a creștinilor declarați nu se vor dovedi pietre de poticnire pentru aleșii lui Dumnezeu -- pentru cei care în credință simplă, de copil, acceptă mărturia Cuvântului Său binecuvântat. Unii ca aceștia nu se pot poticni; și nici nu este posibil ca ei să fie înșelați. Prin credința lor și prin conducerea lui ((B190)) Dumnezeu ei vor birui totul. Nu vă temeți, pietre prețioase, alese de Însuși Domnul: ridicați-vă capetele și bucurați-vă, știind că eliberarea, înălțarea și slava voastră se apropie. Luca 21:28; 12:32.

O altă așteptare rațională, dacă Timpurile Restabilirii au început într-adevăr în octombrie 1874 d. Cr. și dacă a doua prezență a Domnului nostru și-a avut timpul cuvenit, ar fi ca aceia care veghează să vadă unele indicii care se pot distinge cu privire la ceea ce Scripturile arată a fi prima lucrare a prezenței Sale, adică secerișul roadelor din Veacul Evanghelic, adunarea aleșilor Săi (în asociere mentală și în comuniune spirituală) și cel puțin câțiva pași pregătitori în direcția stabilirii Împărăției lui Cristos. La unele dintre aceste dovezi am făcut deja aluzie pe scurt; dar există atât de mult de observat la acest punct, încât trebuie să lăsăm analizarea lui pentru un capitol următor. Secerișul Bisericii este într-adevăr peste noi; grâul este în curs de despărțire de neghină și afacerile din lume prind formă cu repeziciune, pregătindu-se pentru stabilirea permanentă a Împărăției Răscumpărătorului. Semnele prezise, în felul și ordinea exactă a prezicerii lor, sunt clar manifestate celor care veghează; dar acum le lăsăm pe acestea, pentru că mai întâi dorim să scoatem la lumină alte mărturii profetice. Ajunge să spunem aici că secera din „secerișul” acestui veac, ca și din „secerișul” iudaic, este adevărul; iar „mesagerii” care folosesc acum secera sunt ucenicii sau urmașii Domnului, cu toate că mulți dintre ei acum, ca și atunci, nu-și dau seama decât vag de mărimea lucrării în care ei sunt angajați.

Dovezi profetice întăritoare

Deși dovada anterioară este puternică și clară așa cum este redată, prezentăm acum mărturia profetică doveditoare ((B191)) că am început la punctul corect numărătoarea Marelui Ciclu (50 x 50). Tatăl nostru ceresc cunoștea frica și cutremurul cu care credința noastră se va prinde de aceste făgăduințe nespus de mari și scumpe, și ca atare El a dublat frânghia deja puternică a dovezii, dată în Lege, prin încă o mărturie dată prin profet. Iar scumpul nostru Răscumpărător și Domn care ne pune în mână această frânghie și a cărui prezență ne este indicată prin această mărturie, venind spre noi în zorii timpurii ai Zilei Milenare pare să spună, cum i-a spus odinioară lui Petru (Mat. 14:25-32): „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Află că Eu sunt o ființă spirituală, nu mai sunt vizibil pentru vederea umană. Eu astfel Mă descopăr ochilor înțelegerii tale prin candela Cuvântului, încât, fiindcă în zilele ce vor urma Eu voi umbla pe marea furtunoasă a strâmtorării lumii cum n-a mai fost înainte, să nu-ți fie teamă, ci să „îndrăznești”. Amintește-ți că Eu sunt, nu te teme.

Confirmarea profetică într-adevăr minunată pe care vom începe s-o examinăm acum, a rămas ascunsă în propria ei simplitate până când aprecierea și aplicarea tipului Jubileului, cum s-a arătat mai sus, i-a dat semnificație.

Cei șaptezeci de ani, despre care se vorbește de obicei că sunt cei șaptezeci de ani de robie în Babilon, sunt numiți în Scriptură „șaptezeci de ani de pustiire a țării”. Dumnezeu a prezis această pustiire prin profetul Ieremia, astfel: „Toată țara aceasta va fi un deșert . . . și popoarele acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani” (Ier. 25:11). „Dar iată ce zice Domnul: «Când vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, voi veni la voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta»” (Ier. 29:10). Îndeplinirea acestei profeții este relatată în 2 Cronici 36:17-21; și motivul pentru care au fost tocmai șaptezeci de ani și pentru care țara a fost cu totul pustiită este expus astfel: „Și a făcut să ((B192)) se suie împotriva lor împăratul caldeenilor [Nebucadnețar, împăratul Babilonului], și . . . pe cei ce au scăpat de sabie i-a dus în Babilon. Ei i-au fost supuși, lui și fiilor lui, până la stăpânirea împărăției Persiei, ca să fie împlinit cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara s-a bucurat de sabatele ei și devastată, până la împlinirea celor șaptezeci de ani”.

Vedem din aceasta că Israel n-a respectat cum se cuvine anii sabatici, dintre care Jubileele erau cei principali. Pentru un popor atât de zgârcit a fost desigur o probă de ascultare severă față de Împăratul ceresc, să i se poruncească să lase pământul să se odihnească, să restituie vechilor proprietari pământul dobândit și stăpânit ani de zile și să redea libertatea robilor -- în special când ascultarea era numai poruncită și nu impusă cu sila în mod sumar. Dumnezeu îi prevenise prin Moise că, dacă vor fi neascultători de legile față de care ei ca națiune se angajaseră, El îi va pedepsi pentru aceasta. În același capitol în care le spune despre șapte timpuri de pedeapsă sub stăpânirea neamurilor, le mai spune și că, dacă vor neglija anii Sabat, El îi va pedepsi pentru aceasta prin pustiirea țării lor. (Și, de fapt, cei șaptezeci de ani de pustiire au fost totodată și începutul celor șapte Timpuri ale Neamurilor, după cum s-a arătat deja.) Amenințarea Domnului spune astfel: „Țara voastră va fi pustiită și cetățile voastre vor fi o ruină. Atunci țara se va bucura de sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită și cât veți fi în țara vrăjmașilor voștri . . . va avea odihna pe care n-o avusese în sabatele voastre, când o locuiați”. Lev. 26:34, 35, 43.

Dumnezeu a îngăduit un timp ascultarea lor șovăielnică și parțială, dar în cele din urmă i-a îndepărtat cu totul din țară, lăsând-o pustie, fără locuitori, și dându-i numărul complet al anilor ei de Jubileu -- nu numai pentru cei ținuți imperfect, ci și pentru întregul număr al celor viitori care, potrivit ((B193)) aranjamentului Său, vor trece până când va sosi timpul Jubileului antitipic, Veacul Restabilirii sau Veacul Milenar.

Deoarece este dovedit astfel că numărul întreg al Jubileelor tipice stabilite să preceadă antitipul este de șaptezeci, ni se dă în acest fel un alt mijloc de a calcula când este timpul să înceapă antitipul. Calcularea numărului întreg al Jubileelor din această afirmație profetică este simplă și ușoară; și, după cum trebuie să ne așteptăm, rezultatele ei sunt exact în armonie cu acelea pe care le-am obținut deja prin metoda de calculare dată prin Lege.

Numărul întreg fiind șaptezeci, iar nouăsprezece din ele fiind respectate fără tragere de inimă de către Israel înainte de pustiire, rezultă că restul de cincizeci și unu (70 - 19 = 51) marchează perioada de la ultimul Jubileu pe care Israel l-a ținut defectuos, și până la marele antitip. Dar remarcați aici o diferență în modul de a socoti. În calculul făcut după Lege, am socotit ciclurile de patruzeci și nouă de ani cu anul al cincizecilea sau Anul Jubileu adăugat, atât pe cele viitoare cât și pe cele trecute; căci Legea arată lucrurile așa cum ar fi fost dacă Israel le-ar fi împlinit cum se cuvine. Dar profeția relatează lucrurile întocmai cum aveau să se petreacă în realitate. Să nu uităm că noi examinăm acum declarația profetică, și prin urmare trebuie să calculăm aceste cicluri așa cum au avut loc -- cicluri de câte patruzeci și nouă de ani, fără Jubilee; pentru că de la al nouăsprezecelea Jubileu, Israel n-a mai ținut nici unul. Primele nouăsprezece cicluri au avut Ani Jubileu, dar cele cincizeci și unu după aceea n-au avut deloc; prin urmare trebuie să calculăm cincizeci și unu de cicluri a câte patruzeci și nouă de ani fiecare, sau 2499 de ani (49 x 51 = 2499), de la ultimul Jubileu tipic ținut de Israel până la antitip. Acest calcul, deși cu totul deosebit de celălalt, se sfârșește exact așa cum este arătat prin metoda de calcul bazată pe Lege, examinată anterior, în octombrie 1874 d. Cr.

((B194))

Spre folosul unora, să exprimăm această din urmă dovadă sub o altă formă, astfel: Numărul întreg al ciclurilor Jubileelor pe care Dumnezeu le-a rânduit a fost de șaptezeci, așa cum este arătat prin afirmațiile clare referitoare la motivul celor șaptezeci de ani de pustiire a țării lor. Numărul acesta trebuia să cuprindă ciclurile pe care Israel le ținuse în mod nesatisfăcător, care, după cum am văzut, au fost nouăsprezece, precum și toate ciclurile următoare, până la antitip. Vom calcula acum toate acestea de la începutul lor, la intrarea în Canaan, și vom vedea unde se sfârșesc.

19 cicluri împreună cu Jubileele lor (50 de ani fiecare) . . . 950 ani

51 cicluri fără Jubilee (49 de ani fiecare) . . . . . . . . . 2499 ani

70 de cicluri cuprind deci o perioadă de . . . . . . . . . . .3449 ani

Această perioadă de 3449 ani, socotită de la intrarea în Canaan, se sfârșește ca și cea precedentă, în octombrie 1874 d. Cr., astfel:

De la intrarea în Canaan până la împărțirea țării . . . . . . . .6 ani

Perioada judecătorilor până la împăratul Saul . . . . . . . . .450 ani

Perioada împăraților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 513 ani

Perioada pustiirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .70 ani

De la restaurare până la anul nașterii Domnului . . . . . . . .536 ani

Numărul total de ani înainte de data cunoscută
ca anul nașterii Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1575 ani

Numărul de ani de la anul nașterii Domnului
pentru a completa perioada de mai sus, de 3449 ani,
este 1874 ani întregi, care s-ar sfârși (după timpul
iudaic) în octombrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .1874 ani.

Perioada celor 70 de cicluri, așa cum s-a arătat
mai sus, de la începerea sistemului Jubileelor,
la intrarea în Canaan, până la începerea antitipului,
Marele Jubileu sau Timpurile Restabilirii, în __________
octombrie 1874 d. Cr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3449 ani.

Dacă aceste date sunt acceptate a fi prin aranjament divin, concluzia logică este ușor de tras. Iar dacă n-au fost aranjate divin, atunci de unde vin ele? Noi nu le-am pus în

((B195))

La 950 de ani de Ținere a jubileelor adunăm 2499 ani = 3449 ani;

Perioada întreagă de la începutul acestui sistem al jubileului tipic până la antitip -- Marele Jubileu al Pământului, Timpurile Restabilirii Tuturor Lucrurilor -- octombrie 1874 d. Cr.

19 x 50 = 950 ani

NUMĂRUL TOTAL AL CICLURILOR JUBILEELOR -- ȘAPTEZECI

JUBILEUL VĂZUT PROFETIC

Ier. 25:9-12 Și 2 Cron. 36:21

Ciclurile cu jubileele

Ținute, dar necorespunzător,

NOUĂSPREZECE

Tabelă cronologică

vezi pagina 194

De la intrarea în Canaan:
Până la împărțirea
țării . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 ani

Perioada judecătorilor . . . . . . . . .450 ani

Perioada împăraților . . . . . . . . . .513 ani

Până la pustiire . . . . . . . . . . . .969 ani

19 jubilee . . . . . . . . . . . . . . =950 ani

Rămân . . . . . . . . . . . . . . . . . .19 ani

Astfel ultimul lor jubileu a fost ținut cu 19 ani înainte de pustiire

--------

Perioada de la ultimul jubileu
Înainte de „pustiire”, cum
s-a spus mai sus . . . . . . . . . . . . 19 ani

Ani de pustiire . . . . . . . . . . . . .70 ani

De la restabilirea
prin Cirus până la
anul 1 d. Cr. . . . . . . . . . . . . . 536 ani

De la anul 1 d. Cr.
până la 10 octombrie
1874 (sfârșitul anului
-- timp iudaic) . . . . . . . . . . . .1874 ani

Total . . . . . . . . . . . . . . . . .2499 ani

________

51 cicluri (fără jubilee) așa cum au avut loc în realitate și cum sunt menționate în profeții, de câte 49 ani fiecare = 2499 ani. Sau, totalul anilor de la intrarea în Canaan până în octombrie 1874 = 3449 ani.

Perioada de 19 cicluri cu jubilee (950 ani) și 51 cicluri singure (2499 ani) = 3449 ani.

Cicluri de 7 x 7 = 49 ani fiecare, după

pustiirea țării,când n-au mai fost încercate

alte jubilee, CINCIZECI ȘI UNU

51 x 49 = 2499 ani

octombrie 1874 d. Cr. data începerii Marelui Jubileu al Pământului

((B196))

Cuvântul inspirat: noi doar le-am găsit acolo în toată simplitatea și frumusețea lor, și, ca orice altă hrană prețioasă și bogată din depozit, pe care Domnul nostru ne-o servește acum potrivit făgăduinței Sale (Luca 12:37), aceasta este o „hrană tare”, nutritivă -- destinată în mod special, nu „copiilor în Hristos”, ci celor mai dezvoltați, „ale căror simțuri s-au deprins” (Evr. 5:14) să deosebească și să aprecieze această hrană acum „la timpul potrivit”. Dacă nu sunt prin aranjament divin și n-au fost intenționate pentru învățătura noastră, atunci cum și de ce sunt dovezi duble, potrivindu-se și confirmându-se atât de perfect una pe alta? Pentru a vă convinge de aranjamentul lor divin, remarcați că în nici un alt loc sau mod acești 70 de ani de Sabate în pustiire nu pot fi făcuți să se armonizeze cu ciclul Marelui Jubileu (50 x 50). Încercați. Verificați. Presupuneți fie o greșeală, fie o schimbare a unuia din cele nouăsprezece Jubilee ținute de Israel: presupuneți că s-au scurs optsprezece (cu unul mai puțin) sau douăzeci (cu unul mai mult) înainte ca cei șaptezeci de ani de pustiire să fi început. Calculați și veți vedea că aceste două linii ale mărturiei, care se unesc atât de perfect în dovada că 1875 (începând din octombrie 1874 d. Cr.) este data începerii Timpurilor Restabilirii, și prin urmare data de la care putem ști că cerurile nu-L mai rețin pe Domnul nostru, marele Restaurator, nu pot fi unite în altă parte, fără a le forța pe acestea, cronologia și alte profeții care sunt încă de examinat.

Dacă aceste profeții ale timpului învață ceva, aceasta este că Marele Jubileu, Timpurile Restabilirii tuturor lucrurilor, a început și că suntem deja în zorii Veacului Milenar, precum și în „secerișul” Veacului Evanghelic -- veacuri care se suprapun unul peste celălalt timp de patruzeci de ani -- „ziua mâniei”. Noi suntem deja de paisprezece ani (în 1889 -- n. e.) în această zi a mâniei care durează patruzeci de ani; și pregătirile pentru luptă progresează cu repeziciune. Cei douăzeci și șase de ani care vor urma, la avântul prezent, vor fi întru totul suficienți pentru împlinirea a „tot ce este scris”. ((B197)) Nici un cititor să nu tragă în grabă concluzia că nu există nici o dovadă de Restabilire în jurul nostru, nici că Soarele Dreptății nu aurește turnurile de strajă ale Sionului și nu luminează lumea. Dimpotrivă, să reflecteze că noi suntem deja în ziua când lucrurile ascunse se descoperă și să-și aducă aminte că prima lucrare a Restabilirii este propriu-zis o sfărâmare a vechii structuri aflată în descompunere, care stă în locul pe care trebuie să-l ocupe cea nouă. Să ne amintim că primul lucru, chiar și al celui mai blând medic, este adesea să deschidă rănile, să curețe și să taie conform necesităților pacientului, pentru a face o lucrare amănunțită de vindecare. Este de prisos să spunem că un astfel de serviciu produce dureri și este arareori apreciat de către pacient la timpul acela; și la fel este și cu lucrarea marelui Medic, Restauratorul, Dătătorul de viață: El rănește ca să vindece, iar necazul și cernerea în Biserică și în lume nu sunt decât incizările și curățările necesare, și o parte foarte importantă a lucrării de Restabilire.

În tip, Trâmbița Jubileului trebuia să sune când începea Anul Jubileu, pentru a vesti libertatea în toată țara, tuturor locuitorilor ei (Lev. 25:10). Antitipul este introdus prin sunarea celei „de-a Șaptea Trâmbițe” (simbolice), „Trâmbița lui Dumnezeu”, „cea din urmă Trâmbiță”. Ea este într-adevăr trâmbița cea mare; ea anunță libertatea fiecărui captiv; și în timp ce la început ea înseamnă predarea multor pretenții și privilegii expirate și un timp general de desființare și răsturnare a datinilor, obiceiurilor etc., deplina ei semnificație, când este corect apreciată, este „o veste bună de mare bucurie pentru tot poporul”.

În agitația de la început, fiecare din cei care aud Trâmbița Jubiliară a noii dispensații este puternic izbit de cel puțin unul din diversele ei aspecte și nu ia seama la celelalte. Unul vede că se cuvin reforme guvernamentale, desființarea armatelor permanente și a taxei lor apăsătoare, și le cere pe ((B198)) acestea. Altul cere desființarea titlurilor aristocratice și recunoașterea fiecărui om după calitățile sale umane. Alții cer desființarea moșierimii și cer ca proprietatea pământului să fie ca la început, după necesitate, capacitate și bunăvoința de a-l folosi. Alții cer reformă prin abstinență de la alcool, iar prin legi prohibitive și alte legi, prin Societăți de Lege și Ordine, caută să pună în lanțuri acest mare rău și încep să restrângă pe oamenii care, din iubire de bani, ar prinde în cursă, ar înrobi și ar distruge pe semenii lor, și care, fixându-și colții în slăbiciunile lor, s-ar îngrășa și ar huzuri pe seama sângelui lor. Unii formează Societăți Umaniste și Împotriva Cruzimii, pentru a împiedica pe cei care pot dăuna celor slabi și dependenți. Alții formează societăți pentru stârpirea viciului și a literaturii imorale. Alții formează Societăți Împotriva Falsificării, pentru a examina falsificarea alimentelor și a expune, a urmări în justiție și pedepsi pe cei care din iubire de câștig mai mare falsifică alimentele și le fac chiar vătămătoare sănătății. Se adoptă legi pentru protecția vieții și sănătății poporului. Minerii trebuie să aibă aer curat, oricât ar costa; trebuie să aibă două uși de evacuare în caz de incendiu. Muncitorii, fără putere să se ajute singuri sau să-și aleagă locul de muncă, sunt protejați prin legile publice. Ei nu mai pot fi plătiți după bunul plac al patronului și în produse, ci legea cere acum ca plata să se facă cel puțin la cincisprezece zile și în numerar. Ei nu mai pot fi înghesuiți în clădiri unde în caz de incendiu ar fi expuși fie la moarte prin ardere, fie la schilodire pentru toată viața, trebuind să sară; căci „ușile de evacuare” sunt obligatorii, și pentru orice moarte sau rănire datorată neglijenței din partea patronului, acesta este făcut responsabil și poate fi pedepsit fie cu amenzi, fie cu despăgubiri sau închisoare. Corporațiile bogate, acelea care au în proprietate linii de cale ferată sau navale, sunt constrânse să se îngrijească de viața și interesele oamenilor, a celor săraci ca și a celor bogați.

((B199))

Aceste reforme sunt rezultatul deșteptării poporului prin Trâmbița Jubileului, a cunoștinței și libertății, și nu se atribuie doar bunăvoinței din partea clasei mai favorizate. Căci, chiar dacă toți cei din clasa favorizată sau bogată care sunt binevoitori, și cei care iubesc dreptatea, pot să se bucure și se bucură de aceste începuturi de reformă, alții, și aceștia sunt majoritatea, regretabil, cedează numai din necesitate. Este adevărat, asemenea legi și aranjamente nu sunt încă desăvârșite, nici nu sunt universale; dar începuturile pe care le observăm ne bucură inimile și sunt dovezi pentru ceea ce se poate aștepta în privința ridicării celor umili și mici și a înjosirii celor mândri, când reglementările Jubileului vor fi pe deplin în acțiune. Toate aceste lucruri sunt părți din agitația reformei care introduce Marele Jubileu al Pământului; și deși s-a cerut mult și treptat s-a cedat mult, totuși regii, împărații și reginele -- politici, sociali, eclesiastici și financiari -- nu se vor supune marelui proces de nivelare al acestui Jubileu sau veac de Restabilire fără o luptă mare și severă, așa cum Scripturile ne arată că este chiar înaintea noastră, și care, cu toate că este severă, este inevitabilă și va produce binele final.

Spiritul de „libertate în toată țara” este într-adevăr dus uneori până la o limită irațională de către cei ignoranți și nechibzuiți; dar toate acestea sunt totuși parte din marea agitație inevitabilă a Jubileului, determinată de ignoranța și asuprirea din trecut. Nimeni în afară de „mica turmă” a Domnului nu este pe deplin și corect informat în privința marii sfere a Restabilirii. Aceștia văd schimbările minore, îndreptarea afacerilor mai mici ale oamenilor, dar ei văd și ceea ce nu poate fi văzut din nici un alt punct de vedere decât din cel al Cuvântului lui Dumnezeu -- că marele tiran, Păcatul, va fi despuiat de puterea lui, că marea închisoare a Morții va fi deschisă și fiecărui prizonier i se va oferi eliberarea, semnată cu sângele prețios al Mielului lui ((B200)) Dumnezeu care ridică păcatul lumii, marele Răscumpărător și Restaurator. Vești bune într-adevăr vor fi acestea pentru tot poporul, nu numai pentru cei vii, ci și pentru toți cei care sunt în morminte. Înainte de sfârșitul acestui mare Jubileu, fiecare ființă umană se va putea elibera pe deplin -- se va putea întoarce la starea de la început a omului, „foarte bună”, primind înapoi prin Cristos tot ceea ce s-a pierdut prin Adam.

________

A șaptea trâmbiță
„Trâmbițele voastre
Sune cu răsunet,
Ca glasul s-ajungă
La orice nație.
Jubileul este sosit,
O, voi răscumpărați, veniți.

Isus Mare Preot
Complet ne-a împăcat;
Voi osteniți și slabi,
Acum vă bucurați.
Jubileul este sosit,
O, voi răscumpărați, veniți.

Voi toți care-ați fost robi,
Moștenire-ați pierdut,
O primiți iar în dar
Cu prețul lui Isus.
Jubileul este sosit,
O, voi răscumpărați, veniți.

A șaptea Trâmbiță
Vestește har ceresc;
Mântuirea vine
Pe Domnul să-L căutați.
Jubileul este sosit,
O, voi răscumpărați, veniți.”