((B249))

A sosit timpul - Studiul VIII
Întâi va veni Ilie

Cum se raportează această importantă profeție la a Doua Venire -- O împlinire parțială și tipică în Ioan Botezătorul -- Împlinirea reală -- Viziunea de pe muntele sfânt -- Corespondențe remarcabile între Ilie, tipul, și Ilie Cel antitipic -- A sosit timpul -- Perspectiva -- Elisei, succesorul lui Ilie

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșătoare. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva [altfel], la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem.” Mal. 4:5, 6.

ÎN timp ce examinăm dovezile că a sosit timpul stabilirii Împărăției lui Mesia pe pământ, nu trebuie să trecem cu vederea această profeție, care arată că mai întâi trebuie să vină Ilie.

Textul nostru are o exprimare ciudată. Ideea pare să fie că lucrarea lui Ilie va fi să întoarcă (adică, să convertească) părinții la o stare smerită, de copil; și după ce-i va face ascultători ca niște copilași, să le întoarcă inimile de la eroare, de la păcat și necredincioșie, și să-i aducă iarăși în armonie cu „părinții” lor -- nume dat de evrei patriarhilor și profeților lor credincioși.

Profeția lui Maleahi, ultimul mesaj trimis de Iehova Israelului, pare să-i fi impresionat adânc -- în special ultimele două capitole, care se referă în mod deosebit la venirea lui Mesia și la încercările speciale pe care ziua prezenței Domnului le va aduce cu ea. (Vezi Mal. 3:1-3, 13-18; 4:1-6.) Înțelegând din aceasta că încercarea va fi deosebită, ei au primit mângâiere din ultimele versete citate mai sus, care promit că Ilie profetul, care odinioară convertise națiunea ((B250)) întreagă de la închinare lui Baal înapoi la închinare lui Dumnezeu, va veni iarăși ca să-i pregătească înainte de acest timp aspru de încercare pe care-l va aduce venirea lui Mesia.

Această profeție nu s-a împlinit la prima venire a Domnului nostru -- nici partea legată de Mesia, nici cea care se referă la Ilie. Profeția se referă în mod evident la a doua venire, la venirea „Solului legământului” în glorie și putere, precum și la încercarea și strâmtorarea mare a Zilei Domnului din timpul acela. Cu toate acestea, prezentarea lui Cristos la Israelul tipic și marea strâmtorare care a venit peste ei ca națiune atunci când L-au respins, a fost, așa cum Dumnezeu prevăzuse și intenționase, o altă umbră care ilustrează în multe amănunte lucrurile prezentate în această profeție. Ioan Botezătorul, în spiritul lui Ilie, a făcut pentru Israel o lucrare asemănătoare cu cea a lui Ilie făgăduit, însă fără succes, și ca rezultat a venit necazul (un blestem) asupra acelui popor. Adevăratul Ilie la care se referă profetul urma să facă o mare lucrare pentru tot „pământul”, să pregătească toată omenirea pentru a doua venire; și pentru un timp nici el nu va avea succes, și ca rezultat marele timp de strâmtorare (blestemul) va lovi întregul pământ.

Venirea lui Ilie menționată de profet este „înainte ” de această „mare și înfricoșătoare zi a lui Iehova”.* Și deoarece, așa cum tocmai am arătat, Ziua cea mare a lui Iehova, începută în 1874 d. Cr., va continua timp de patruzeci de ani și se va sfârși cu expirarea Timpurilor Neamurilor, prin răsturnarea completă a stăpânirii lumești și satanice a pământului și prin învestirea deplină a lui Emanuel -- Cristos Isus și sfinții Săi -- cu toată puterea și stăpânirea, este important pentru noi să arătăm aici că Ilie a venit. El n-a reușit să întoarcă inimile oamenilor la asemănarea copiilor și la înțelepciunea [adevărată a] celor ((B251)) drepți; și de aceea va veni marele timp de strâmtorare, așa cum a prevăzut și prezis Dumnezeu. În strâmtorare, Dumnezeu va învăța omenirea prin experiențe aspre și amare lecțiile pe care trebuie să le învețe amănunțit, ca să-i pregătească să accepte cu recunoștință pe Cristosul -- Solul Noului Legământ al lui Iehova -- cu toate aranjamentele, legile drepte etc. ale acelui legământ.


*Vezi Vol. I, cap. 15


După cum tocmai am văzut, la prima venire multe din făgăduințele și planurile lui Dumnezeu s-au împlinit pe o scară limitată cu o națiune, Israelul, ca o ilustrație a marilor, grandioaselor realități care trebuie să se împlinească la a doua venire a lui Cristos. Și după cum minunile, vindecările etc. au reprezentat lucrările mai mari din Veacul Milenar, iar intrarea Domnului nostru călare pe un măgar ca Împărat a reprezentat preluarea de către El a puterii, maiestății și onoarei mai mari la a doua venire a Sa ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor, tot așa, „Omul Hristos Isus” și mica Lui ceată de ucenici au reprezentat pe Domnul Slavei mult înălțat, asociat cu sfinții, mireasa și comoștenitorii Săi, la a doua venire a Sa. Și astfel, conducerea lui, încercând a converti pe Israel și a-l pregăti să primească pe Mesia, au reprezentat pe adevăratul Ilie (adevărata Biserică creștină), a cărui lucrare a fost să încerce să convertească omenirea înainte de venirea lui Mesia pentru lume -- Domnul spiritual al slavei și Împăratul împăraților. Ioan Botezătorul, în spiritul și puterea lui Ilie, n-a reușit să reformeze pe Israel și, ca urmare (Mat. 17:12), Israel a respins pe Isus în trup și și-a atras asupră-și o mare „zi de răzbunare”, strâmtorare și mânie (Luca 21:22). În mod asemănător, însă pe scară mai largă, Ilie cel adevărat și mai mare n-a reușit să convertească lumea și s-o pregătească pentru a-L primi pe Împăratul Slavei, iar acum, drept urmare, trebuie să vină asupra lumii ziua cea mare a mâniei, ((B252)) ca să topească, să înmoaie, să smerească și să pregătească pe toți să strige din adâncul inimii: Osana! Binecuvântat este Cel care vine în numele lui Iehova!

Vedem astfel că Biserica în trup (Cristosul în trup, Cap și corp) este Ilie sau premergătorul Bisericii în slavă, Unsul lui Iehova. Nu biserica nominală, ci Biserica consacrată cu adevărat, care dincolo de mormânt va fi marele Eliberator Uns -- aceștia îl constituie pe Ilie. Misiunea lor este să mustre eroarea și păcatul și să arate spre Împărăția viitoare a slavei. Domnul nostru Isus, apostolii și toți credincioșii în Cristos Isus de atunci încoace fac parte din acest mare Ilie antitipic, profet sau învățător -- aceeași clasă (Cap și corp) care în curând va forma pe Împăratul Slavei. Lucrarea în care se află angajată acum Biserica este numai pregătitoare pentru lucrarea ei viitoare, în ceea ce privește reformarea lumii. În funcția ei împărătească, Biserica va îndeplini pentru lume ceea ce ea nu reușește să facă în calitate de Ilie ca învățător.

Să nu fim greșit înțeleși; până aici am arătat că planul lui Dumnezeu nu merge până la convertirea lumii în Veacul Evanghelic. El n-a intenționat să facă aceasta, ci a intenționat numai alegerea și încercarea Bisericii acum, iar binecuvântarea lumii prin Biserică, prin Cristosul, într-un veac ce urmează acestuia. Nu contrazicem aceasta când spunem că Ilie (Cristos în trup) a încercat să convertească lumea și n-a reușit, cu excepția înfăptuirii unor reforme parțiale; căci deși Dumnezeu a știut și a prezis că misiunea noastră pentru lume va fi în mare măsură o nereușită, cu excepția selecției unei turme mici alese, totuși, știind că acest efort va reacționa favorabil asupra noastră, însărcinarea Lui pentru noi prin Domnul nostru a fost să încercăm să convertim lumea, când a spus: „Duceți-vă în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură”. Văzând că El a prezis nereușita noastră actuală, dar și succesul nostru viitor, când ((B253)) ne va glorifica și ne va înzestra cu putere divină, ne putem bucura chiar în timp ce vedem insuccesul relativ al celor optsprezece secole trecute, dându-ne seama că truda clasei adevăratului Ilie n-a fost zadarnică, ci a servit scopului divin de a dezvolta Biserica adevărată în timp ce dădea mărturie înaintea lumii -- care va aduce foloase la timpul cuvenit.

Ioan Botezătorul n-a fost în realitate Ilie întors pe pământ și nici Biserica nu este; dar, după cum a fost adevărat despre Ioan că el a făcut o lucrare a lui Ilie pentru Israel (Luca 1:17) ca să-i pregătească, și L-a prezentat pe Domnul în trup, la fel este adevărat și despre Biserică -- ea face pentru lume lucrarea prezisă a lui Ilie, în „spiritul și puterea lui Ilie”, și vestește a doua venire a Domnului nostru aproape în aceleași cuvinte pe care le-a folosit Ioan la întâia venire: „În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți. El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea”. Ioan 1:26, 27.

Nu toți au putut primi mărturia lui Ioan și nici nu și-au dat seama că el era înaintemergătorul Împăratului în trup. Dacă ar fi primit-o, ar fi fost pregătiți prin ea să primească pe Isus ca Mesia al lor. Pentru toți aceia dintre ei care au putut accepta și au acceptat mesajul lui Ioan și L-au primit pe Cristos, pentru aceia Ioan a făcut lucrarea lui Ilie. Așa cum le-a spus Domnul despre Ioan (Mat. 11:14): „Dacă vreți să primiți, el este Ilie, care trebuia să vină”, deși Ioan și lucrarea lui n-au îndeplinit toată prezicerea cu privire la Ilie, așa cum nici Domnul nostru în trup n-a îndeplinit tot ceea ce era prezis despre Mesia. Pentru toți cei care L-au putut primi El a fost Unsul lui Iehova, chiar înainte de a-Și fi sfârșit lucrarea de jertfire sau înainte de a fi fost glorificat, sau de a fi venit iarăși în exercițiul marii funcții de Mesia sau de Eliberator. La întâia venire Ioan a fost, într-o anumită măsură, într-adevăr încheierea tipului început în persoana și lucrarea lui Ilie; iar lucrarea lui Ioan la întâia venire a preumbrit lucrarea finală a Bisericii la a doua venire. Aceștia, ((B254)) picioarele lui Cristos în trup -- picioarele lui Ilie -- vestesc Împărăția (Isa. 52:7). Acelora care „pot acestora care „pot primi” noi le-am arătat pe antitipicul Ilie prezis. Unii, probabil, nu „vor primi”, ci vor fi în căutarea unui om care să îndeplinească prezicerile lui Maleahi și nu vor cunoaște „timpul cercetării lor” până când marea zi a strâmtorării va arde ca un cuptor.

Se va vedea atunci că insuccesul lui Ilie (Cristosul în trup) de a converti și restabili lumea a fost un rezultat prevăzut, tot așa cum a fost și insuccesul lui Ioan de a converti Israelul. Totuși, aceeași clasă Ilie, însă glorificată și înzestrată cu putere, va fi cea care în Veacul Milenar va binecuvânta și va învăța lumea, și va restabili toate lucrurile după cum a fost făgăduit prin gura tuturor sfinților profeți (Fapt. 3:19-21); tipul Ilie încetează odată cu calea noastră pământească numai ca nume și ca asemănare. În armonie cu aceasta avem cuvintele Domnului nostru, date ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi care au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Răspunsul Domnului nostru nu încearcă să le dea o explicație deplină a faptului că Ilie era un tip, iar Ioan era continuarea acestui tip și totodată o împlinire neclară a lui etc. -- lucruri pe care ucenicii nu erau atunci pregătiți să le înțeleagă și care de altfel nici nu-și aveau timpul să fie înțelese atunci; și de aceea, arătând insuccesul lui Ioan ca împlinire parțială a profeției, Domnul nostru adaugă: „Într-adevăr, Ilie va veni* și va restabili toate lucrurile” (Mat. 17:11). Evident El se gândea la propria Sa lucrare glorioasă din veacul viitor, în asociere cu „trupul” Său glorificat care va fi fost ales și probat în Veacul Evanghelic. El privea dincolo de văl în Veacul Milenar și vedea clasa Ilie răpită în carele de foc, în putere și mare slavă -- înălțare spirituală.


*Manuscrisele cele mai vechi omit întâi


((B255))

Ilustrația folosită când se referă numai la Biserică, separată de Domnul și Capul ei, este o femeie. Separată și distinctă de Domnul ei, Mirele, este o fecioară logodită. Dar în cazul de față ilustrația folosită este un bărbat, Ilie, fiindcă lucrarea prefigurată nu este lucrarea Bisericii separată de Domnul ei, ci lucrarea ambilor. Domnul nostru a fost Capul și Înaintemergătorul Bisericii în trup (Ilie), întocmai cum El este Capul Bisericii biruitoare -- Cristosul. Sunt numeroase alte exemple în care este folosită ilustrația unui bărbat pentru a simboliza lucrarea comună a lui Cristos Isus și a corpului Său, Biserica; de exemplu, Aaron și toți succesorii săi în slujba de Mare Preot au reprezentat pe Domnul, iar preoții subordonați pe membrii corpului Său; Melhisedec în mod asemănător a reprezentat corpul întreg în glorie; la fel a fost și cu Moise, David și Solomon. Ca atare, folosirea lui Ilie ca ilustrație pentru a reprezenta o lucrare unită a lui Cristos și a Bisericii este în armonie cu uzanța scripturală.

În legătură cu clasa reprezentată de Ilie, ce puternic semnificativă a fost „viziunea” pe care Domnul le-a arătat-o celor trei ucenici pe muntele schimbării la față (Mat. 17:1-9). Apostolul Petru spune că a fost o viziune a Împărăției viitoare (2 Pet. 1:16-18). Domnul nostru schimbat a apărut strălucitor înaintea ochilor lor, în timp ce figura lui Moise a reprezentat Dispensația Mozaică sau a Legii, iar figura lui Ilie a reprezentat Dispensația Evanghelică sau Creștină. Ambele dispensații privesc spre, arată și vorbesc despre jertfa și suferințele lui Cristos și despre gloria care urmează.

Înainte de a părăsi acest subiect, vom arăta unele aspecte și întâmplări din viața profetului Ilie, tipul, comparându-le cu istoria Bisericii, antitipicul Ilie, care desigur că vor uimi pe toți cei care nu le-au observat mai înainte. Pentru ca această comparație să poată fi ușor văzută, le așezăm pe acestea în coloane paralele.

((B256))

ILIE

-------

Ilie a fost persecutat pentru credincioșia sa față de adevăr și dreptate.

-------

Principalul său persecutor a fost Izabela, regina cea rea a lui Israel, care este menționată cu numele, ca fiind tipul dușmanului sfinților. Apoc. 2:20.

-------

Puterea persecutoare a Izabelei a fost exercitată prin soțul ei, împăratul Ahab.

-------

Ilie a fugit de Izabela și de Ahab în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, unde a fost hrănit în mod miraculos. 1 Împ. 17:5-9.

-------

Ilie a petrecut în pustie „trei ani și șase luni” și în timpul acela n-a plouat deloc, iar în țară a fost o mare foamete. Iac. 5:17; 1 Împ. 17:7; 18:2.

-------

După cei trei ani și jumătate sau 1260 de zile, când Ilie s-a întors din pustie, erorile preoților Izabelei au fost scoase la iveală, adevăratul Dumnezeu a fost onorat și au urmat ploi abundente. 1 Împ. 18:41-45.

-------

La început împăratul și poporul s-au bucurat, iar Ilie și Dumnezeul său au fost onorați; dar spiritul Izabelei era neschimbat. Ea căuta încă să ia viața lui Ilie, iar el a fost din nou silit să fugă în pustie. 1 Împ. 18:40, 45, 46; 19:1-4.

-------

Calea lui Ilie s-a terminat prin luarea lui de pe pământ.

BISERICA

-------

Biserica a fost persecutată pentru credincioșia ei față de adevăr și dreptate.

-------

Principalul persecutor a fost Biserica apostată a Romei, care pretinde că este „împărăteasă” și conducătoare peste Israelul spiritual. Apoc. 18:7.

-------

Puterea persecutoare a papalității a fost exercitată prin Imperiul Roman, cu care a fost unită.

-------

Biserica adevărată a fugit în pustia simbolică -- sau în starea de izolare -- în locul ei, pregătit de Dumnezeu, unde a fost susținută. Apoc. 12:6, 16.

-------

Biserica a petrecut trei ani și jumătate simbolici (o zi pentru un an -- 1260 de ani literali) în starea de pustie, în timpul cărora a fost o foamete spirituală din cauza lipsei adevărului -- a apei vii. Compară cu Apoc.12:6; 11:3; Amos 8:11.

-------

La sfârșitul celor 1260 de ani (în 1799 d. Cr.) puterea adevărului și a martorilor lui s-a manifestat; și de atunci adevărul s-a revărsat în proporție de milioane de Biblii pe an, înviorând lumea și producând roade.

-------

Biblia a adus asemenea binecuvântări, încât imperiile pământului recunosc mâna Domnului; dar principiile papalității -- Izabela -- în așa-zisele secte protestante îi obligă iarăși pe sfinți să fugă în starea de pustie.

-------

Sfinții vor fi schimbați de la stările pământești la cele cerești.

((B257))

Acestea sunt coincidențe izbitoare, și ele nu sunt întâmplătoare. Iar faptul că Ilie urma să vină înainte de ziua cea mare și că acum am găsit în Biserică antitipul lui Ilie la care s-a referit profetul Maleahi și pe care mai departe l-a simbolizat Ioan Botezătorul, ar trebui socotit ca o altă dovadă că a sosit timpul -- că Marea Zi a Domnului a venit. Dar, în afară de aceasta, există sugestii în acest tip, susținute de alte scripturi, intenționate să călăuzească și să pregătească pe sfinți ca să-și facă bine partea lor de lucrare, precum și să-i întărească și să-i susțină în ziua furtunoasă care se află chiar asupra noastră.

N-avem deloc dorința să înfățișăm un tablou întunecat, am prefera mai degrabă să ne gândim și să arătăm gloria care va urma după marea zi a mâniei și bucuriile Zilei Milenare care acum intră, decât necazurile și descurajările viitorului mai apropiat, care preced răsăritul deplin al soarelui. Dar este necesar ca sfinții să fie cel puțin într-o măsură avertizați în legătură cu evenimentele iminente, pentru ca atunci când acestea se vor întâmpla, ei să nu se alarmeze sau să se descurajeze, ci, fiind înarmați din timp, să poată ști cum să le întâmpine; și, de asemenea, ca ei să poată aprecia mai deplin binecuvântările prezentului, astfel încât să lucreze cu sârguință „cât timp este ziuă, căci vine noaptea [un timp mult mai întunecat în comparație cu cel prezent numit ziuă] când nimeni nu mai poate să lucreze”.

Scurta perioadă prezentă, înainte ca norii grei de furtună să se ivească asupra lumii, este timpul cel mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie, și ea corespunde zilelor încununate de succes atât ale lui Ilie cât și ale lui Ioan. Este un timp favorabil pentru creșterea personală în har și cunoștință, și de asemenea pentru răspândirea adevărului -- cel mai favorabil timp cunoscut vreodată. Cum s-ar fi bucurat căutătorii timpurii ai adevărului, de exemplu bereenii, dacă ar fi avut ajutoarele de studiu pe care le avem noi astăzi, cum sunt: Biblii cu trimiteri, complete și tipărite, concordanțe, istorii, enciclopedii, dicționare și alte prețioase lucrări de referință, la prețuri accesibile ((B258)) tuturor și care pot fi consultate gratuit de către toți în bibliotecile publice, chiar și ale orașelor de mărime mijlocie; și pe lângă toate acestea, lumina crescândă a aurorei Zilei Milenare și posibilitatea pe care o au toate clasele sociale de a citi și gândi inteligent pentru ele însele. Cu astfel de ajutoare putem învăța într-o singură zi mai mult din Cuvântul și planul lui Dumnezeu decât puteau învăța într-un an cei din vremuri mai puțin favorizate. N-a fost vreodată un timp atât de prielnic pentru efortul creștin, ori atât de încurajator pentru zelul și activitatea creștină, ca acest timp al mesajului glorios al secerișului din timpul prezenței Domnului și al veștilor de bucurie ale Împărăției care se apropie.

Dacă am vrea să călătorim din loc în loc pentru a ne întâlni cu alți credincioși, putem călători într-o săptămână cât Pavel într-o lună sau mai mult, și cu mult mai mare confort. Dacă vrem să vorbim în public, o putem face fără ca nimeni să ne supere sau să ne sperie; și trăim într-un timp când masele populare știu să citească și să scrie, ceea ce în vremurile trecute puteau numai foarte puțini, și când Evanghelia tipărită este ieftină, convenabilă și adesea mai eficientă decât predicile orale. Inima binevoitoare poate face astfel cu mult mai mult acum decât au putut face Acuila și Priscila în felul lor și la timpul lor cu același efort. Putem predica prietenilor și străinilor de peste tot din lume atât prin pagina tipărită cât și prin cea scrisă de mână, cu ajutorul minunatului sistem poștal din zilele noastre și aproape fără cheltuieli.

Dar apostolul, referindu-se la Biserica nominală din zilele din urmă, afirmă că „va fi un timp când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă” (2 Tim. 4:3). În timp ce acest lucru este adevărat acum, în același sens în care a fost adevărat timp de secole, aceasta trebuie să aibă o împlinire mai convingătoare și mai clară în viitor. Este adevărat acum că Biserica nominală nu va suferi predicatorii care ignoră crezurile lor și „vestesc Cuvântul”, „tot planul lui Dumnezeu”; ci, pentru că le „gâdilă urechile”, ei iubesc speculațiile omenești asupra evoluției și filosofiile pe nedrept numite astfel, mai degrabă decât Cuvântul ((B259)) lui Dumnezeu. Totuși, pentru că n-o pot împiedica, ei suportă doctrina sănătoasă într-o oarecare măsură -- într-o măsură mult mai mare decât ar fi suportat Roma în zilele ei de triumf.

Chiar înaintea cuvintelor pe care le-am citat aici, apostolul se referă direct la timpurile periculoase din zilele din urmă ale acestui veac (2 Tim. 3:1-13), scoțând în relief caracteristicile lui de îngâmfare, iubire de plăceri și disprețuire a binelui, cu formalismul, zgârcenia, mândria și nerecunoștința lui; și el declară că (în Biserică) oamenii răi și conducătorii care duc în rătăcire (de la adevăr) vor merge din rău în mai rău, înșelând pe alții și fiind ei înșiși înșelați de sofismele lor. Și deoarece apostolul se gândea și scria în mod special despre zilele din urmă, și nu despre Evul Mediu, suntem cu certitudine îndreptățiți să ne întrebăm dacă nu cumva timpul este la mică depărtare în fața noastră, în aceste „zile din urmă”, când învățătura sănătoasă nu va mai fi suferită sau permisă în nici o măsură.

Deși este adevărat acum, într-o mare măsură, că nimănui nu-i este permis să cumpere sau să vândă [să facă negoț cu adevărul] în piețele sau sinagogile obișnuite, cu excepția celor care au semnul fiarei sau numărul numelui ei (Apoc. 13:17), totuși cei pe deplin consacrați au învățat că magnificele temple moderne, numite biserici, nu sunt mai necesare acum pentru predicarea evangheliei decât erau în timpul apostolilor, și că marile orgi și coruri pregătite nu sunt accesorii necesare pentru a atrage atenția oamenilor; căci acum, ca și în zilele timpurii, oamenii de rând ascultă cu plăcere Evanghelia la colțuri de străzi, în piețe publice, primită prin poștă și din pagina tipărită. Întrebarea este: oare această declarație a Revelatorului n-ar putea însemna totuși mai mult decât ceea ce se întâmplă în prezent? Și, la fel cu declarația lui Pavel, oare n-ar putea implica faptul că va veni vremea, în zilele din urmă, când învățătura sănătoasă nu va mai fi suferită deloc? Oare experiența noastră în această privință nu corespunde oarecum cu experiența lui ((B260)) Ioan Botezătorul (tipul), care a fost închis în temniță? Cu alte cuvinte, ce putem aștepta între timpul relativ favorabil de acum -- cu toate că nu este lipsit de dificultăți -- și timpul binecuvântat viitor, de dreptate nestânjenită? Va continua el să fie tot atât de favorabil pentru lucrarea în vie ca cel din prezent -- sau, va fi mai favorabil sau mai puțin favorabil? Să remarcăm ce indică aceste tipuri; pentru că, de vreme ce Domnul ne-a îndreptat atenția asupra lor, orice am găsi în viața și experiența lui Ilie și a lui Ioan, care pare să se potrivească bine cu experiențele Bisericii și cu mărturia privitoare la mersul ei pământesc viitor, suntem îndreptățiți să recunoaștem ca fiind tipic.

Ilie a fost despărțit de scenele pământești printr-un car de foc, reprezentând gloria spirituală și înălțarea care-i așteaptă la sfârșitul alergării lor pământești pe membrii Bisericii care sunt în viață și rămân până în zilele din urmă. Dar trebuie să ne amintim, de asemenea, că el a fost luat într-un vârtej de vânt sau furtună, iar furtuna este simbolul strâmtorării, după cum carul de foc este o ilustrație a biruinței și a scăpării glorioase din acea strâmtorare.

Experiențele finale ale lui Ioan Botezătorul sunt încă și mai clar marcate prin aspectul strâmtorării. Deși oamenii nu l-au ascultat (Mat. 17:12), ei l-au recunoscut pentru scurtă vreme ca slujitor și profet al lui Dumnezeu (Ioan 5:35); dar când a vestit prezența lui Mesia, influența lui a început curând să scadă, așa cum a mărturisit el că se va întâmpla, vorbind despre Cristos: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez”. Așa trebuie să fie și la sfârșitul acestui veac: lucrarea clasei Ioan (clasa Ilie) se încheie prin vestirea că Împărăția cerului este sosită și că Împăratul este prezent. Acest lucru se face acum; iar cuvintele exacte ale mărturiei lui Ioan se aplică în acest timp al venirii a doua a Domnului cu aceeași forță: „În mijlocul vostru stă [este prezent] Unul, pe care voi nu-L cunoașteți”, „Acela Își are lopata în mână, Își va curăți cu desăvârșire aria [de ((B261)) treierat] și Își va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” -- marele timp de strâmtorare. Ioan 1:26; Mat. 3:12.

După cum Ioan a scăzut -- lucrarea sa specială fiind împlinită când și-a dat mesajul -- tot așa Biserica în trup trebuie să scadă când ultimul ei mesaj este dat, până când cel din urmă membru își va fi depus viața sa consacrată și va fi trecut dincolo de văl, în „slavă”, ca de atunci încolo să fie un membru al Cristosului glorios, domnind. După cum Ioan a spus că Isus trebuie să crească, tot așa acum, când Împărăția adevărată este pe punctul de a fi stabilită, putem spune cu încredere că Împăratul este prezent și că Împărăția Lui trebuie să crească până când va umple pământul. Iar vestirea lucrării „secerișului” de către Ioan -- adunarea grâului și strâmtorarea care a venit peste pleavă -- își găsește de asemenea paralela în timpul prezent.

Libertatea lui Ioan a fost restrânsă la puțin timp după darea mesajului său, care anunța pe Cel prezent și lucrarea care-I stătea în față; iar el a fost aruncat în temniță din cauză că l-a mustrat pe împărat pentru căsătoria lui nepotrivită cu o femeie (Mat. 14:4). Și deși copiii credincioși ai lui Dumnezeu au arătat adesea că unirea Bisericii cu puterea civilă este nepotrivită, fiind numită în Scripturi curvie (Apoc. 17:5) și deși lumea s-a retras în mare parte din biserici, unirea încă există, și Scripturile par să arate că în timpul de strâmtorare care se apropie, bisericile nominale, pretinse fecioare ale lui Cristos, vor fi de partea regilor pământului și unite cu aceștia; iar Biserica adevărată, asemenea tipului ei, Ioan Botezătorul, va fi nepopulară și restrânsă de la libertate, din pricina credincioșiei în împotrivirea la eroare și în condamnarea ei.

În cazul lui Ioan, ca și în cel al lui Ilie, cea care a persecutat a fost o femeie -- împăratul acționând ca agentul și instrumentul ei; în cazul Bisericii adevărate, ceea ce este simbolizat aici s-a întâmplat în trecut și fără îndoială așa va ((B262)) fi și în viitor -- biserica nominală este reprezentată printr-o femeie, iar puterea civilă printr-un împărat. Profeția evidențiază nu numai o unire între aceștia, mai strânsă decât cea care există acum, dar oricare observator atent poate vedea că pârghia principală prin care aristocrația regală conduce masele este superstiția că Dumnezeu i-a numit pe acești „oameni mari”, deși adesea slabi și vicioși, ca să stăpânească peste ele, și că a se răzvrăti împotriva tiraniei și nedreptății și a cere dreptate, libertate și drepturi egale înseamnă a se împotrivi voinței lui Dumnezeu. Astfel tendința guvernelor și a bisericilor este spre o unire deschisă sau secretă, pentru binele lor reciproc în furtuna care vine.

Nu numai atât, dar lupta viitoare între aristocrația și masele din fiecare țară civilizată va fi atât de neobișnuită, atât de diferită de orice experiență de până acum, încât oamenii moderați, conservatori, cu înclinații religioase, temându-se de naufragiul total al societății în haos și anarhie, vor prefera în mod natural monarhia, opresiunea și robia, oricărei alte forme, care, după părerea lor, în mod sigur ar fi mai rea. Ca atare, aceștia se vor asocia cu biserica și cu imperiul, cu bogăția și cu aristocrația, în efortul lor general de a reprima și a preîntâmpina acest conflict de nestăpânit -- „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”.

În cele din urmă, probabil că singurele excepții de la această cale, printre iubitorii păcii și religiei adevărate, vor fi cei cărora Împăratul împăraților va binevoi să le descopere planurile Sale prin Cuvântul Său (Ioan 16:13) și care au o deplină încredere în înțelepciunea și iubirea Sa, precum și în puterea Sa de a face ca toate să lucreze potrivit făgăduințelor Sale. Numai aceștia, printre oamenii conservatori, iubitori de ordine, care văd rolul pe care trebuie să-l joace revoluția socială viitoare în planul lui Dumnezeu, prin înlăturarea sistemelor decadente a căror vreme a trecut și prin pregătirea lumii, printr-un mare proces de nivelare, pentru domnia ((B263)) milenară de dreptate, vor fi capabili să înțeleagă situația și să acționeze în consecință. Dar aceștia vor fi greșit înțeleși, iar străduințele lor de a arăta adevărata stare de lucruri și adevăratul și singurul remediu vor fi probabil împiedicate de către cei care nu văd marele rezultat și care, nefiind dispuși să-și supună propria voință, propriile idei și planuri, nu sunt capabili să vadă planurile lui Dumnezeu. Când se va socoti că sunt necesare măsuri de represiune, de restrângere și de constrângere, astfel de măsuri vor include probabil nu numai organizațiile muncitorești și publicațiile care susțin cererile lor legitime și nelegitime, ci și acelea care arată planul lui Dumnezeu și cauza adevărată a marelui necaz asupra popoarelor și singurul lui remediu. Da, probabil timpul nu este departe, când vor putea fi exercitate măsuri represive împotriva tuturor eforturilor sfinților de a răspândi vestea bună a Împărăției care vine, toate sub pretextul că interesele generale și binele public cer asemenea măsuri.

În acest mod se vor împlini prezicerile Psalmului 2, și poate la sfârșit cu mai multă amărăciune decât se poate acum imagina, deși în parte s-au împlinit deja cu Capul corpului. Fapt. 4:25-29.

Aceeași necesitate pentru restrângerea libertății în chestiuni politice și sociale se va pretinde probabil a se aplica la fel și la libertatea de exprimare în chestiuni religioase, care de fapt stă la baza oricărei libertăți. N-ar fi surprinzător dacă într-o bună zi, un „guvern tare”, o monarhie, va înlocui într-o zi Marea Republică de acum (a Americii de Nord -- n. e.); și este cu totul posibil săfie socotit eficient și să fie promulgat un standard comun de credință religioasă; a învăța ceva în afara acestuia să fie tratat și pedepsit ca o ofensă politică. O atare persecuție, la sfârșitul sau în secerișul acestui veac, ar da nu numai o altă paralelă la secerișul Veacului Iudeu (Fapt. 4:10-13; 23-30; 5:29-41; 11:19), ci și o mai largă și mai adâncă semnificație cuvintelor apostolilor Pavel și Ioan (2 Tim. 4:3; Apoc. 13:17) și ilustrațiilor tipice de ((B264)) la sfârșitul căii pământești a Bisericii adevărate, așa cum sunt reprezentate prin plecarea lui Ilie într-un vârtej de vânt și prin întemnițarea și decapitarea lui Ioan Botezătorul.

Două lecții folositoare putem scoate din aceasta, fie că evenimentele viitoare vor dovedi că am interpretat corect mărturia profetică fie că nu; și acestea sunt următoarele: Prima, noi ar trebui să fim așa de pregătiți, așa de înarmați și așa de perfect echipați cu invincibilul adevăr, încât persecuțiile să nu facă altceva decât să ne îndemne spre mai mare zel, și nu să ne facă, din cauza surprinderii sau fricii, să coborâm steagul nostru, sau să capitulăm când regii pământului se vor ridica și împreună cu conducătorii religioși ai poporului se vor aduna împotriva noastră și împotriva adevărurilor pentru care Dumnezeu ne-a dat privilegiul să mărturisim, ca slujitorii și ambasadorii Săi (1 Ioan 3:1). A doua: astfel de considerații privind viitorul, comparate cu privilegiile din prezent, ar trebui să servească spre a stimula pe fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu ca să se folosească cu sârguință de marile ocazii și privilegii prezente ale secerișului, amintindu-și că „cine seceră primește plată”, la fel ca și cel care a sădit și a udat, și că acum în mod special este un timp de strângere a roadelor pentru viață veșnică. Perioada scurtă de liniște din timpul prezent favorabil, cu libertățile și avantajele ei mai mari în toate modurile, este divin aranjată pentru pecetluirea pe frunte (intelectuală, cu adevărul) a adevăraților slujitori ai lui Dumnezeu. Apoc. 7:3.

„«Între-timpul», care-i scurt,
Haideți să-l privim mai mult
În lumina lui cea vie,
Minunată, aurie.”

Învățătorul a spus: „Cât este ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. „Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică.”

Așadar, în timpul potrivit de acum, vedem că profetul Ilie a venit, așa cum a fost prezis, înainte de marea și importanta ((B265)) zi a Domnului. Iar noi îi auzim ultima mărturie, ca și pe aceea a lui Ioan, zicând: „În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți”; -- care Își are lopata în mână și Își va curăța cu desăvârșire aria de treierat: El Își va strânge grâul în grânar, iar pleava [ca pleavă, nu ca oameni] o va arde într-un foc nestins în marele timp de strâmtorare -- blestemul, care trebuie cu necesitate să vină pentru a pregăti calea marelui Împărat al împăraților. El trebuie să crească, dar Ilie trebuie să scadă și în final va fi cu totul oprit. Nu numai că acum auzim această mărturie din partea unora din clasa Ilie, dar nu peste mult timp fiecare din clasa Ilie va fi găsit vestind acest mesaj și angajat în lucrarea lui Ilie. Numai aceștia care sunt astfel credincioși vor fi din Ilie cel glorificat și li se va permite să participe la opera de restabilire a tuturor lucrurilor, care, în decursul Mileniului, va fi un mare succes. În numele Ilie se află o semnificație adâncă. Înseamnă Dumnezeul [puternicul] lui Iehova. Este astfel un nume potrivit pentru Unsul lui Iehova, a cărui grandioasă lucrare va fi să restaureze toate lucrurile despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinților Săi profeți de la începutul lumii.

Încheind acest subiect, observăm pe scurt faptul că la sfârșitul căii sale profetul Ilie l-a chemat pe Elisei, care, după ce a adus jertfă, a părăsit totul și a urmat împreună cu Ilie, și a devenit succesorul lui ca profet când Ilie a fost luat într-un vârtej de vânt -- primind mantaua lui de autoritate și o mare măsură din spiritul și puterea lui (1 Împ. 19:16; 2 Împ. 2:9-16). Și deoarece Ilie reprezintă Corpul lui Cristos în carne -- Biserica biruitoare, o companie, un număr -- nu este decât rațional să deducem că și Elisei reprezintă o clasă; o clasă care va ajunge în strânsă solidaritate cu clasa Ilie și va urma împreună cu ea conducerea Domnului; și totuși o clasă care nu va aștepta să fie glorificată. Aceștia vor fi separați de clasa Ilie prin „vârtejul de vânt” al necazului, dar vor păstra totuși un interes și vor primi o binecuvântare. După plecarea lui Ilie, Elisei a devenit îndrăzneț și puternic, ((B266)) așa încât teologii din zilele acelea („fiii profeților”) au zis: Spiritul lui Ilie este acum peste Elisei!

Numele Elisei înseamnă eliberator puternic, iar cariera de profet a lui Elisei a fost cea a unei lucrări de restabilire. Aceasta fără îndoială a preumbrit o lucrare făcută de o clasă ai cărei membri vor fi în viitor agenți activi printre oameni pentru continuarea lucrării de restabilire în puterea Bisericii atunci glorificată. Printre alte lucrări minunate, Elisei a vindecat apele, așa încât de atunci încolo să nu mai existe moarte sau pământ sterp, a înmulțit untdelemnul văduvei sărmane ca să-și poată plăti datoriile, a ridicat la viață pe fiul Sunamitei, iar când a fost foamete în țară și s-a descoperit că ciorba teologilor („fiii profeților”) era otrăvită, așa încât nimeni nu putea să mănânce din ea, Elisei a vindecat-o și a făcut-o bună de mâncat. A făcut ca pâinea care era suficientă doar pentru puțini să prisosească chiar și pentru un număr mare. A vindecat lepra lui Naaman. De asemenea a fost agentul lui Dumnezeu pentru ungerea lui Iehu, prin care, după Cuvântul Domnului dat prin Ilie, familia regală a lui Ahab, inclusiv Izabela, a fost în întregime nimicită, și de asemenea toți preoții ei. 2 Împ. 2:19-22; 4:1-7; 18-44; 5:1-14; 9:1-37; 10:28.

Nu este greu a se urmări în aceste fapte ale lui Elisei o asemănare strânsă cu însăși lucrarea restabilirii care poate fi așteptată curând, atunci când apele adevărului nu vor mai fi sălcii de eroare, fiind vindecate chiar la izvor printr-o mai clară înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu; când cei săraci vor fi ajutați să-și asigure untdelemnul bucuriei în locul unui spirit întristat; când cei morți vor fi restabiliți; când în mijlocul foametei hrana (adevărul) va fi făcută sănătoasă și abundentă; și când puterile și sistemele reprezentate prin Ahab și Izabela, și toți cei care se unesc cu ele împotriva Domnului, vor fi cu desăvârșire și definitiv răsturnați.