((301))

Vie Impărăția Ta - Studiul IX
Dumnezeul tău împărățește!

Un rezumat al dovezilor profetice care arată prezența lui Emanuel și că Împărăția Lui este în proces de stabilire

„Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui care aduce vești bune, care vestește pacea; care aduce vești bune, care vestește mântuirea, celui care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!»” Isaia 52:7

ȚINÂND seama de toate dovezile prezentate în acest volum și în volumele precedente ale acestei lucrări, nu avem nici o ezitare în a declara poporului loial și credincios al Domnului, preaiubitului Său Sion, această veste glorioasă: „Dumnezeul tău împărățește!” Rugăciunea mult repetată a Bisericii a primit răspuns: Împărăția lui Dumnezeu a venit într-adevăr. În zilele actualilor regi ai pământului, înainte de a expira contractul lor de stăpânire, ea este în curs de stabilire. Morții în Cristos sunt chiar acum înviați și înălțați cu Domnul și Capul nostru. Și membrele „picioare” ale corpului lui Cristos, care zăbovesc încă în carne, prinzând inspirația mulțimii glorificate care a urcat deja pe muntele (împărăția) lui Dumnezeu, reflectă o măsură din acea glorie transcendentă, ca Moise când a coborât de pe Muntele Sinai. Fețele acestor mesageri strălucesc de acea bucurie cerească ce le umple inimile și li se revarsă de pe buze în timp ce ei au comuniune unii cu alții și cu Domnul, și merg vestind fiecărei națiuni (munte) veștile bune ale domniei lui Emanuel începute. Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui (Cristosului) care aduce vești bune despre bucuria ((302)) și pacea Milenară, asigurând Sionul că domnia Domnului nostru este începută!

Minunate adevăruri sunt acestea! Împărăția lui Dumnezeu este în proces de stabilire; Domnul Isus și sfinții înviați sunt deja aici și sunt angajați în marea lucrare a secerișului, cu care și noi, ca membri ai acelui corp onorat, ca „picioarele” Lui, chiar dacă încă suntem în carne, avem permisiunea de a fi conlucrători, de a anunța veștile bune printre oameni și de a-i informa despre semnificația evenimentelor minunate și tulburi care trebuie să pregătească calea pentru glorioasa domnie a dreptății și s-o introducă.

Aceștia sunt cei despre care profetul a prezis spunând: „Domnul a venit în mijlocul zecilor de mii de sfinți ai Săi”; „Va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții îngeri împreună cu El!”; „Va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri [sfinții, mesagerii Lui sfinți]”; „Un râu de foc [simbol al judecăților aspre — un timp de necaz] curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau [nu numai dintre sfinții Lui, ci și dintre alți numeroși agenți și mijloace de lucru] și de zece mii de ori zece mii [toată omenirea] stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile”. Iuda 14; Zah. 14:5; Mat. 25:31; Dan. 7:10.

Astfel este situația actuală: marele Judecător a venit — nu ca la prima venire, într-un trup de umilință pentru jertfă, ci în plinătatea puterii Sale ca ființă spirituală, îmbrăcat cu slava autorității divine, ca reprezentantul lui Iehova, ca să reprime deplin și pentru totdeauna răul și orice nedreptate, și să-i restaureze pe toți care voiesc din rasa răscumpărată la armonie cu Dumnezeu, la perfecțiunea ființei și la viață durabilă. Planul lui Dumnezeu este acum arătat clar: îl putem înțelege ca niciodată înainte. Deschiderea cărților revelației divine va fi în curând completă. Judecata lumii începe deja cu instituțiile creștinătății nominale, și marea ((303)) lucrare începută astfel într-un fel nebănuit de lume va înainta până la mărețul final prezis de Domnul, de apostoli și de profeți, până când toată lumea va ajunge să privească la Cel străpuns ca Răscumpărătorul și Eliberatorul trimis de Dumnezeu, întocmai cum sfinții de mult timp „au privit la Isus” ca autorul și desăvârșitorul credinței lor.* Socoteala sau judecata care începe cu Biserica se va răspândi repede la toate națiunile în viață și le va cuprinde; și la timpul și în ordinea potrivită, toate oștirile mari ale morților vor fi aduse pe scenă.

În timp ce membrii glorificați ai Împărăției dincolo de văl fac o lucrare de modelare a cursului evenimentelor actuale și de pregătire pentru glorioasa domnie, cei de această parte a vălului au de asemenea o lucrare importantă. Misiunea lor este să-i adune pe aleși și să-i pecetluiască pe frunte (intelectual) cu o cunoștință a adevărului (Apoc. 7:3); să separe grâul de neghină cu secera adevărului actual și să declare Sionului acest mesaj important — „Dumnezeul tău împărățește!” Această lucrare, de asemenea, merge repede înainte, și toți credincioșii, cei pecetluiți, sunt la rândul lor angajați în pecetluirea altora; și în curând marea lucrare va fi împlinită — toți aleșii vor fi adunați și glorificați.

Binecuvântată a fost promisiunea pentru membrii timpurii ai Bisericii, că Cel pe care L-au văzut plecând va veni într-adevăr din nou; și binecuvântată a fost speranța arătării Lui de-a lungul veacului pentru cei încercați și persecutați, cei credincioși, care au așteptat cu nerăbdare venirea Lui până când au adormit cu perspectiva trezirii în asemănarea Lui; dar încă mai binecuvântați sunt ochii voștri, o, voi sfinți de astăzi; căci ochii voștri văd și urechile voastre aud semnele prezenței îndelung așteptatei Speranțe a lui Israel.

((304))


*Vezi Vol. II, cap. 5


În timp ce în Sionul nominal, așa cum a prezis profetul Isaia, păcătoșilor care au uitat sau nu și-au ținut legământul cu Domnul le este frică de norii negri care ascund strălucirea feței Lui, și spaima i-a cuprins pe neașteptate pe fățarnici, adevăratul Sion Îl vede cu ochii credinței pe Împărat în frumusețea Lui și privește țara care este încă îndepărtată — țara grânelor și a vinului, glorioasa moștenire în care acest Împărat puternic și mare Eliberator a venit să conducă rasa decăzută — o țară în care locuitorii nu vor zice, sunt bolnav; căci poporul care va locui acolo va fi unul a cărui nelegiuire a fost iertată. Isa. 33:14, 17, 24.

Noi discernem acum clar, dincolo de panorama celor o mie de ani, acea țară glorioasă, acel Paradis restaurat; și cu bucurie și cântec, sub conducerea acestui Profet mai mare decât Moise, care se află chiar acum în mijlocul nostru, oștile triumfătoare ale răscumpăraților vor fi conduse pe marea cale a sfințeniei spre țara aceea frumoasă a odihnei de păcat și de moarte și de orice lucru rău.

„Cântați psalmi Domnului, voi, sfinții Săi, măriți prin laudele voastre amintirea sfințeniei Lui. Căci mânia Lui [care trebuie cu necesitate să se manifeste în marele necaz, care în curând va copleși lumea] ține numai o clipă, dar bunăvoința Lui toată viața. Seara vine plânsul, iar dimineața vine veselia.” Și curând lumea corectată și convertită va prinde melodia de laudă și va cânta: „Mi-ai schimbat jalea în veselie, mi-ai dezlegat sacul și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ți cânte psalmi și să nu stea mută. Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi lăuda!” Ps. 30:4, 5, 11, 12.

Să ne amintim acum pașii, bine întemeiați în „cuvântul sigur al prorociei”, prin care am ajuns la această cunoștință care înveselește inima și pune în mișcare sufletul. În spatele nostru se află toate reperele profetice care indică spre acest timp ca cea mai minunată perioadă ((305)) din toată istoria lumii. Ele ne-au arătat că începând din 1873 trăim în al șaptelea mileniu; că contractul stăpânirii neamurilor, „timpurile neamurilor”, va expira în 1914 și că venirea Celui care are dreptul la stăpânire și-a avut timpul cuvenit în 1874. Ele ne-au arătat că în zilele acestor împărați ai neamurilor, înainte de a expira contractul puterii lor, Dumnezeul cerului va stabili o Împărăție și că stabilirea acestei Împărății a progresat într-adevăr din anul 1878; că atunci și-a avut timpul cuvenit învierea tuturor morților în Cristos; și că, prin urmare, de la acea dată, nu numai Domnul și Capul nostru este prezent în mod invizibil în lume, ci de asemenea sunt cu El toți acești mesageri sfinți. Și să observăm mai departe că această dată a învierii morților în Cristos este paralelă cu data învierii Capului trupului. Învierea Domnului nostru a avut loc la trei ani și jumătate după venirea Sa ca Mesia, în 29 d. Cr.; și învierea corpului Său, Biserica, am văzut, șia avut timpul cuvenit în anul 1878, la trei ani și jumătate după a doua Sa venire, în octombrie 1874.

Profeția ne-a indicat de asemenea felul întoarcerii Domnului nostru, așa încât, deși El este prezent, nu trebuie să ne așteptăm să-L vedem pe El sau pe sfinții înviați, care sunt acum în asemănarea Lui, altfel decât cu ochii credinței — credința în „cuvântul sigur al prorociei”; cu toate că am învățat că cei care formează acum „picioarele lui Cristos” vor fi și ei peste puțin timp schimbați în aceeași asemănare glorioasă. Ei vor fi atunci ființe spirituale, ca El, Cristos, și ca toți sfinții înviați care sunt acum cu El, și la timpul potrivit Îl vor vedea așa cum este (1 Ioan 3:2). Am văzut de asemenea că venirea lui Ilie cel prezis și a Omului Păcatului cel prevestit, care trebuiau să preceadă venirea Lui, sunt fapte împlinite.

Am marcat, de asemenea, datele fixate asupra cărora ne îndreaptă atenția profetul Daniel. Cele 2300 de zile indică ((306)) anul 1846 ca timpul când Sfântul Locaș al lui Dumnezeu urma să fie curățat de erorile și principiile profanatoare ale papalității; și am observat curățirea realizată atunci. Am observat împlinirea celor 1260 de zile, sau timpul, timpurile și jumătatea de timp a puterii papalității de a persecuta, și începutul atunci, în 1799, a Timpului Sfârșitului. Am văzut cum cele 1290 de zile au marcat începutul unei înțelegeri a tainelor profeției în anul 1829, care a culminat cu marea mișcare din 1844 cunoscută ca mișcarea celei de-a Doua Veniri, când, potrivit prezicerii Domnului, fecioarele înțelepte au ieșit să-L întâmpine pe Mire, cu treizeci de ani înainte de venirea Lui reală. Am văzut împlinirea prezisei întârzieri; și timp de cincisprezece ani a ieșit strigătul de la miezul nopții, „Iată Mirele!” Am observat cu încântare deosebită cele 1335 de zile, care indică, așa cum vedem, anul 1874 ca data exactă a întoarcerii Domnului nostru; și de la acel timp încoace am avut chiar fericirea promisă — prin dezvăluirea mai clară a minunatelor taine ale planului divin.

Apoi am văzut marea lucrare a secerișului, la timpul și în ordinea ei stabilită, începând cu toamna anului 1874, progresând treptat și în tăcere, dar rapid. Am observat strângerea în snopi și legarea neghinei și adunarea grâului. Și ce binecuvântare și bucurie primim prin asigurarea că din vara lui 1878, când Împăratul Și-a luat marea Sa putere și a început domnia cu învierea celor care au dormit în Isus, nu mai este nevoie ca membrii Săi să „doarmă” și să aștepte gloria, căci pentru fiecare, momentul terminării cursului său în moarte este momentul fericitei „schimbări” la perfecțiunea deplină a naturii și asemănării divine. Întradevăr, „ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul”, pentru totdeauna. Ei se odihnesc de ostenelile lor, dar lucrările lor continuă; pentru că lucrarea de cealaltă parte a vălului este aceeași ((307)) lucrare în care sunt angajați toți biruitorii de această parte a vălului; doar că pentru cei care au intrat în gloria naturii divine, lucrarea nu mai este cu osteneală și nu mai costă sacrificiu obositor.

Pe lângă toate acestea, vedem începutul întoarcerii favorii divine la Israelul trupesc manifestat deja în începerea înlăturării orbirii și prejudecății lor împotriva lui Isus Cristos, în deschiderea țării făgăduinței și expulzarea lor din alte țări, și de asemenea în revenirea fertilității Palestinei. Chiar și numai aceste semne exterioare, fără toate datele și timpurile profetice, ar fi dovezi puternice că trăim la sfârșitul veacului destinat alegerii Bisericii sau a clasei Împărăției, datorită asigurării clare a Scripturilor că orbirea și starea lor de lepădare vor continua numai până când membrii corpului lui Cristos vor fi fost aleși.

Aflându-ne astfel, așa cum ne aflăm, la această dată înaintată din Timpul Sfârșitului și chiar în toiul secerișului veacului, și așteptând cu nerăbdare soluționarea tuturor chestiunilor complicate ale acestor timpuri febrile în scurtul interval al următorilor douăzeci și trei de ani, ce solemne și intense sunt sentimentele celor care au credință în cuvântul sigur al prorociei. Chestiunile importante și uluitoare care vor culmina în marele necaz, despre care ne avertizează Daniel, tulbură acum mintea poporului și apropie repede teribila criză. Dar această criză mare a „zilei răzbunării” și „mâniei” asupra națiunilor trebuie să o lăsăm pentru a fi analizată în volumul următor, deoarece subiectul este prea vast și prea important pentru spațiul nostru prezent. Să ne bucurăm însă de faptul că dincolo de necaz și chiar dincolo de disciplina folositoare a domniei lui Cristos, vedem glorioasa țară a odihnei, moștenirea binecuvântată și veșnică a rasei răscumpărate și restabilite.

((308))

Într-adevăr, minunate timpuri sunt acestea, și totuși puțini dau atenție cuvântului sigur al prorociei; și în consecință viitorul este văzut de cei mai mulți oameni numai din punctul de vedere al indiciilor actuale. Oamenii văd norii care se adună repede, dar nu pot ști nimic despre perspectiva plină de speranță decât din Cuvântul lui Dumnezeu.

Da, iubite Răscumpărător și Domn, recunoaștem iubitaȚi prezență și ne bucurăm de dovezile stabilirii îndurătoarei Tale Împărății în această zi a noastră. Inimile noastre se revarsă de recunoștință când vedem razele convergente ale mărturiei divine — din lege, din profeți, din apostoli și din cuvintele Tale până acum ascunse, și chiar din tainele de mult ascunse ale minunatului „Martor” din Egipt — adunate acum într-un focar glorios, care arată urmașilor Tăi credincioși că glorioasa zi se ivește curând, cu toate că nori și întuneric gros ascund încă gloria Ta de toții ochii în afară de ochii credinței logodnicei Tale. În această lumină strălucitoare concentrată, mărgăritar după mărgăritar din prețiosul Tău adevăr strălucesc de o lumină necunoscută până acum, și prezența Ta maiestuoasă este reflectată de toate acestea.

„Voi cei drepți, bucurați-vă în Domnul, și sărbătoriți amintirea sfințeniei Lui!” „Bateți din palme, toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de biruință! Căci Domnul Cel-Prea-Înalt este înfricoșător, un Împărat mare peste tot pământul.”