((385))

Bătălia Armaghedonului - Studiul VIII
Strigătele secerătorilor

Elementul conservator al societății — Țărani, fermieri — Condiții noi în creștinătate — Agitația agrară — Cauzele ei — Standardele în aur și argint sunt factori — Prezicerea Scripturii împlininduse — Aceste lucruri legate de bătălia zilei celei mari

„Nici argintul, nici aurul lor nu va putea să-i scape, în ziua mâniei Domnului.” Țef. 1:18.

CEL care studiază atent istoria, în timp ce urmărește tema noastră și observă adevărul faptelor prezentate și caracterul rațional al concluziilor trase, s-ar putea totuși simți nesigur în privința rezultatului. El ar putea să-și spună: „Autorul uită că există în țările civilizate și în cele semicivilizate un element social larg, predominant, care este extrem de conservator și care a constituit întotdeauna coloana vertebrală a societății — fermierii”. Dar nu este așa: n-am uitat acest fapt și-i recunoaștem importanța. Privind în urmă, vedem că Europa ar fi fost adesea aruncată în convulsiile revoluției dacă n-ar fi fost acest element foarte conservator. Vedem că revoluțiile din Franța au fost în principal începute și duse de clasa muncitoare din orașele mai mari și că elementul care în final a adus liniște și pace a fost țăranul-fermier conservator. Motivele acestei stări de lucruri nu sunt greu de găsit. (1) Viața fermierului conține mai puține emoții și fricțiune socială. (2) Mintea lui este mai puțin atrasă spre avantajele bogăției, iar ambiția sa ((386)) după bogăție și lux este relativ latentă. (3) El este mai mult sau mai puțin atașat de pământ și învață să depindă numai de el, având încredere în răsplățile naturii pentru munca sa. (4) Măsura de educație, trezirea și activitatea mentală consecutivă printre fermieri au fost până acum destul de limitate. Ca rezultat al tuturor acestor condiții, clasa agrară din lumea civilizată a fost de mult indicată ca un exemplu de prosperitate modestă și mulțumire.

Dar ultimii treizeci de ani au fost martorii unei minunate schimbări în afacerile fermierilor — în multe privințe o schimbare foarte avantajoasă. Fermierii din Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Irlanda au stat întotdeauna pe o bază diferită față de cea a fermierilor din restul lumii. Ei nu sunt nici șerbi, nici țărani, nici ignoranți nici greoi la minte, ci inteligenți, chiar și când nu sunt educați. Apoi Războiul Civil din Statele Unite a avut efectul strângerii laolaltă a reprezentanților din fiecare parte a țării și a emigranților din toate părțile lumii, și a dat un anumit fel de educație — cunoștință despre lucruri și afaceri. A ridicat ideile fermierilor din făgașul de secole mai complet decât oricând, și i-a adus în contact și armonie cu sentimentele și ambițiile care animă viața de la oraș. Ca rezultat, vechea școală de bușteni na mai satisfăcut ambițiile băiatului și fetei de la țară, și cu înmulțirea școlilor mai înalte și a colegiilor și seminariilor a venit și înmulțirea literaturii (în special a ziarelor), care a fost un factor remarcabil în dezvoltarea poporului din Statele Unite — atât a cetățenilor născuți în afara țării cât și a celor băștinași. Rezultatul a fost că aici agriculturii i s-a aplicat mult din sistemul și tactul care aparțin vieții de afaceri de la oraș, împreună cu o mulțime de invenții care au contribuit la descreșterea corvoadei fermierului și la creșterea mare a produsului pământului său. Ca rezultat al acestor condiții, nu numai că populația de la ((387)) țară a crescut mult, ci și populația de la oraș a ținut pasul cu ea, și totuși, în afară de furnizarea hranei pentru cele nouăzeci de milioane ale noastre, putem distribui restului lumii produse agricole în valoare de aproape opt sute de milioane de dolari anual — cam opt zecimi din exporturile noastre totale. Aceasta până acum douăzeci și cinci de ani a însemnat mare prosperitate pentru fermierii americani; și cu toată această prosperitate, fermierului ia revenit o parte din comoditățile vieții și din dorința generală după bogăție și lux, și ca urmare o măsură de nemulțumire de condițiile sale, care, cu toate acestea, sunt mult superioare în multe privințe celor ale fermierilor din alte părți ale lumii.

Între timp, războiul franco-prusac a exercitat o influență cumva asemănătoare asupra popoarelor Franței și Germaniei — într-o măsură cu mult mai mică însă — și trezirea lor a venit într-un mod diferit. Animozitatea între Franța, cucerita, și Germania, cuceritoarea, care a predominat de la războiul lor, a convins ambele țări și indirect a convins Italia, Austria și Rusia să stabilească un sistem de instrucție militară care include pe fiecare tânăr din țările acelea și impune instruirea lui în tacticile și disciplina militară, și în același timp contactul cu mulți tovarăși de-ai săi. Toate acestea permit o educație foarte bună; pe lângă aceasta, în cazarme sunt dedicate anumite ore pentru studiul cărților. În timp ce menținerea acestor armate permanente a părut a fi o crimă teribilă împotriva popoarelor acestor națiuni, îndepărtând din canalele activității domestice între unu și trei ani din viața fiecărui membru bărbat al societății, aceasta s-a dovedit totuși a fi, credem noi, o minunată influență pentru iluminare; și națiunile menționate sunt trezite, stimulate și ambiționate cum n-au fost niciodată înainte. Și, desigur, în măsura în care a intrat educația și un anumit contact ((388)) cu înlesnirile, comoditățile și luxurile vieții de la oraș și cu bogăția, în aceeași măsură a apărut o oarecare nemulțumire — un simțământ că alții prosperă mai bine decât ei și că ei trebuie să urmărească o ocazie favorabilă ca să-și îmbunătățească condițiile — și de asemenea s-a produs o slăbire a moralei.

Între timp, cătușele ignoranței și ale superstiției în privința celor religioase au cedat de asemenea, deși influența papalității și a bisericii grecești este încă foarte mare. Și în timp ce numai pe jumătate se crede că preotul, episcopul și papa au putere să trimită în purgatoriu sau în chin veșnic, sau să primească în cer, totuși puterea lor este încă în mare măsură temută, respectată. În ansamblu însă, o mare schimbare a venit peste toate clasele din punct de vedere religios. Tendința printre protestanți a mers, ca un pendul, spre extrema opusă, așa încât, deși încă se observă forme de evlavie și pietate, mult din adevărata reverență a dispărut din masele protestante. Așa-zisa „critică radicală” și teoriile evoluției au distrus practic reverența pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Și aceste teorii care acum se combină cu Teosofia orientală fac o ruină din adevărata credință creștină a sute de mii, atât din Europa cât și din America.

Toate aceste influențe, trebuie să se observe, de câțiva ani tind spre o schimbare în atitudinea clasei până acum cunoscute ca „micii proprietari conservatori ai creștinătății”. Și acum, chiar într-o conjunctură critică, vedem o puternică influență care lucrează treptat dar asiduu, subminând prosperitatea acestei clase conservatoare. În ultimii douăzeci de ani fermierii diferitelor națiuni civilizate au găsit că este tot mai dificil să câștige un venit suficient sau o parte în comoditățile și luxurile vieții. Este adevărat, prețurile produselor lor au urcat recent întrucâtva. Dar aceasta este mai mult decât ((389)) contracarată de costul utilajelor îmbunătățite etc., ei sperând totuși că creșterea producției va compensa cu prisosință, și de asemenea sperând că într-un fel sau altul prețurile vor menține în curând un echilibru corect în loc să fluctueze, spre dezavantajul lor continuu.

În timp ce fermierul american era copleșit de aceste condiții, fratele lui european o ducea încă și mai rău, fiindcă condițiile lui erau mai puțin favorabile: (1) Ca început, adesea el avea o fermă închiriată, și una relativ mică. (2) El nu avea aceleași facilități pentru obținerea utilajelor îmbunătățite. Pentru aceste motive fermierul european n-a fost deloc în stare să compenseze fiecare scădere a prețului la grâu printr-o producție mai mare din punct de vedere cantitativ; și el a suferit proporțional mai mult decât fratele său american, cu excepția cazului că-și îndrepta atenția spre sfecla de zahăr.

Filosofi, oameni de stat și oameni de știință au dat o anumită atenție subiectului și au ajuns în grabă la concluzia că orice scădere a prețului la grâu este în întregime rezultatul „supraproducției”. Crezând că au găsit răspunsul adevărat, ei au lăsat așa chestiunea. Dar unii, mai grijulii, au studiat problema mai departe și au examinat statisticile, și au găsit că nu este adevărat că grânarele lumii sunt încărcate cu rezerve mari de grâu pentru nevoile din anii viitori. Ei găsesc, dimpotrivă, că relativ puțin grâu rămâne de la an la an și că practic lumea nu produce mai mult grâu decât consumă.

D-nul Robt. Lindblom, membru al Consiliului Comercial din Chicago, a făcut un studiu al subiectului, și într-un comunicat către Departamentul Agricol al Guvernului Statelor Unite, datat 26 decembrie 1895, a spus:

„Producția totală de grâu din principalele țări producătoare de grâu n-a crescut; căci în timp ce este adevărat că unele dintre țările producătoare de grâu arată ((390)) o creștere ocazională, este la fel de adevărat că alte țări arată o descreștere corespunzătoare. Pentru a fi absolut imparțiali, să luăm ultima recoltă de la care avem rapoarte complete, și anume aceea din 1893.

În privința recoltelor străine, eu folosesc cifrele date de corespondentul extern special al Consiliului Comercial și adunate de secretarul Consiliului Comercial din Chicago, iar în privința exporturilor și a recoltelor interne folosesc cifrele departamentului vostru. Sunt obligat să omit comparația în privința Austro-Ungariei, fiindcă nu am în posesie cifrele pentru 1893, dar în afară de acestea, cer să vă supun atenției o declarație care arată producția de grâu în toate țările principale pentru 1893, comparată cu 1883:

1893 1883
Anglia . . . . . . . . . . . . . . . . . 53.000.000 76.000.000
Franța . . . . . . . . . . . . . . . . . 277.000.000 286.000.000
Rusia . . . . . . . . . . . . . . . . . 252.000.000 273.000.000
Statele Unite. . . . . . . . . . . . . . 396.000.000 421.000.000
Germania . . . . . . . . . . . . . . . . 116.000.000 94.000.000
Italia . . . . . . . . . . . . . . . . . 119.000.000 128.000.000
India. . . . . . . . . . . . . . . . . . 266.000.000 287.000.000
Total . . . . . . . . . . . . . 1.479.000.000 1.565.000.000

Din cele de mai sus se va vedea că în 1893 principalele țări producătoare de grâu din lume au produs cu 86.000.000 de bușeli (un bușel = aprox. 36 l — n. e.) mai puțin decât cu zece ani în urmă, în timp ce potrivit cifrelor voastre, producția din Argentina a crescut numai cu 60.000.000 de bușeli în același timp. În 1871 Marea Britanie a produs peste 116.000.000 de bușeli de grâu; și în doi ani înainte și după acel an recolta a fost de 105.000.000 de bușeli, sau o medie pentru cei trei ani de 109.000.000 de bușeli, în timp ce în acest an recolta este ceva peste 48.000.000 de bușeli, potrivit cifrelor furnizate de corespondentul special străin al Consiliului Comercial, care-și are sediul în Londra.

((391))

Dacă ar fi adevărat că Statele Unite au fost înlocuite de cultivatorii de grâu concurenți, atunci ar urma ca o concluzie naturală, ca exporturile din această țară către Europa să arate o descreștere; dar înainte și inclusiv în 1890, exportul mediu a fost de 119.000.000 de bușeli, în timp ce în 1891 a fost de 225.000.000 de bușeli, în 1892 de 191.000.000 de bușeli, în 1893 de 193.000.000 de bușeli și în 1894 de 164.000.000 de bușeli, așa că nu pare să fie un fapt că noi am păstrat grâul nostru în timp ce alte țări l-au dat. Faptele sunt împotriva acestei susțineri, și dacă este nevoie de altceva pentru a dovedi, departamentul vostru furnizează informația că stocurile din mâna fermierilor în martie trecut erau mici. Eu nu am statistici în privința recoltei din Australia, despre care s-a vorbit atât de mult acum câțiva ani, dar am exporturile din acea țară în 1893, fiind 13.500.000 de bușeli, în timp ce cu zece ani înainte au fost 23.800.000 de bușeli, iar în 1894 și 1895 Australia importa grâu din America.

N-am spus nimic despre consumul crescut, care în ultimul deceniu în Anglia se ridică la 18.000.000 de bușeli, iar în această țară în aceeași perioadă creșterea nu este mai mică de 50.000.000 de bușeli, și în fiecare țară a fost o creștere, cu excepția Franței, suficientă să absoarbă cu prisosință producția crescută din toată lumea”.

Oricare ar fi cauza acestor scăderi ale prețurilor la grâu (și am putea remarca aceea că în ultimii trei ani avansul temporar este probabil din cauză că fermierul, găsind că prețul grâului este relativ mai scăzut decât al celorlalte cereale, a cultivat mai mult ovăz, porumb, secară etc.), faptul este că fermierilor aproape li s-a stors chiar viața din ei, atât în Europa cât și în America. Mulți fermieri americani care au intrat în datorii pentru mașini agricole, sau care muncesc sub o ipotecă pe ferma și pe casa lor pentru banii de cumpărare, găsesc a fi imposibil să facă față plăților pentru acestea, chiar și în anii cu recolte bune. Ei strigă împotriva celor care dețin ipotecile, și de asemenea, și adesea ((392)) pe nedrept, împotriva taxelor percepute de căile ferate pentru transportul recoltelor lor. Fermierii europeni apelează la cele câteva guverne ale lor pentru „protecție” împotriva importului de grâu din alte țări, așa încât ei să poată menține sau ridica prețurile lor pentru a acoperi un cost de producție rezonabil; pretinzând, după cum toți oamenii rezonabili vor admite, că cincizeci sau șaizeci de cenți la un bușel de grâu este sub preț dacă este îngăduită o remunerație rezonabilă pentru timpul și energia agricultorului.

Aceasta aduce în atenție o profeție remarcabilă în privința zilelor de încheiere ale acestui Veac Evanghelic, așa cum este consemnată de apostolul Iacov (Iacov 5:1-9). După ce ne atrage atenția asupra zilei actuale și a uimitoarei îngrămădiri de bogății, și după ce declară că aceste lucruri sunt pe cale să aducă un mare timp de necaz, apostolul dă drept cauză a necazului o neliniște în sânul clasei până acum conservatoare a societății — fermierii. El pare să arate starea lucrurilor exact cum poate fi văzută acum de către toți observatorii atenți, adăugând o explicație a acestei chestiuni — că este rezultatul unei nedreptăți. El spune:

„Iată, plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o [voi, «bogaților»] pe nedrept, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Oștirilor”.

Am văzut în capitolul anterior că mecanicii și muncitorii din orașe suferă deja într-o măsură, dar că până acum suferințele lor reale sunt în principal frica de condițiile cu foarte mult mai rele care se dezvoltă zilnic odată cu creșterea inteligenței, a mașinilor și a populației, în condițiile sociale actuale. Fermierul civilizat nu numai că are de luptat împotriva tuturor acestora, dar după cum vom arăta, el este împovărat de o „nedreptate” care nu-i dăunează fratelui său, mecanicul, ci îl ajută.

Privind faptele cazului, nu putem vedea că este adevărat că lucrătorii în general, și lucrătorii agricoli mai ales, sunt privați de plata lor de către angajatori în aceste „zile din ((393)) urmă” ale acestui veac. De fapt, dimpotrivă, noi aflăm că legile sunt mai stricte decât oricând înainte în protejarea salariatului de pierdere. El își poate anexa și poate vinde proprietatea angajatorului, și, într-adevăr, în cele mai multe cazuri i se dă prioritate printre creditori. Noi credem că profeția se aplică mai degrabă la fermieri în general, care sunt producătorii hranei lumii, „secerătorii”; și ar trebui să căutăm o legislație mondială generală care ar afecta pe toți „secerătorii” de pretutindeni la fel. Ar trebui să ne așteptăm să găsim o astfel de legislație asigurată prin viclenie sau înșelătorie, și ar trebui să ne așteptăm să găsim o astfel de legislație vicleană sau de „nedreptate” legalizată asigurată de bogații lumii și în beneficiul lor. Astfel de descoperire, și nu ne putem gândi la alta, ar satisface cerințele acestei profeții. Noi credem, și ne vom strădui să dovedim, că toate aceste cerințe ale profeției sunt satisfăcute prin demonetizarea argintului.

Dar nimeni să nu se gândească nici un moment că noi îndemnăm sau așteptăm întoarcerea argintului la locul lui de mai înainte ca bani principali ai lumii! — cu mult mai puțin că îndemnăm la aceasta ca la un panaceu pentru necazurile actuale și viitoare. Chiar dimpotrivă, noi suntem ferm convinși din profeția lui Iacov că argintul nu va fi restabilit la puterea lui monetară. Dar dorim să arătăm împlinirea acestei profeții, și toți cei care voiesc, să beneficieze de lumina pe care ea o aruncă asupra necazurilor actuale și a celor care se apropie în lume.

Demonetizarea argintului de către creștinătate este spre avantajul anumitor clase și spre dezavantajul altor clase din „creștinătate”.

Este în dezavantajul cultivatorilor de grâu, de orez și de bumbac, fiindcă ei trebuie să vândă aceste produse ale energiei lor la concurență cu produsele țărilor care fac afaceri în baza argintului, și ca atare ei vând pe argint depreciat; în timp ce pământul lor, uneltele, îmbrăcămintea, munca și ((394)) dobânda ipotecilor pe proprietatea lor sunt toate plătibile în aur cu valoare crescută. Dacă primesc plata în argint și plătesc aceeași sumă în aur, ei pierd chiar jumătate — când aurul este de două ori cât valoarea argintului. În 1873, înainte ca argintul să fie demonetizat de națiunile creștinătății, un dolar de argint valora cu doi cenți mai mult decât un dolar de aur, în timp ce astăzi, ca urmare a acelei legislații, se cer doi dolari de argint ca să egaleze un dolar de aur (în valoare reală, în afara națiunii care i-a creat și i-a folosit la o evaluare fixată asemenea bancnotelor). Această schimbare poate fi declarată ca o apreciere sau o dublare a valorii unui dolar de aur; sau ca o depreciere sau o divizare a valorii unui dolar de argint, după cum preferă vorbitorul sau scriitorul — faptul este același. Valoarea unui bușel de grâu

în 1872 a fost 1,51 $ pe bușel în argint, 1,54 în aur
în 1878 a fost 1,34 $ pe bușel în argint, 1,19 în aur
în 1894 a fost 1,24 $ pe bușel în argint, 0,61 în aur

Astfel se vede că în acei ani grâul a scăzut doar puțin în țări care încă recunoșteau argintul — scăderea valorii a fost în aur în creștinătate. Anglia, principalul cumpărător de grâu, cumpără unde poate găsi cel mai mult grâu pentru banii ei. Transformând un dolar de aur în doi de argint, ea poate cumpăra în India de două ori pe atâta grâu cât putea cumpăra înainte ca argintul să fie demonetizat. Astfel prețul în aur al grâului a fost coborât. Cultivatorii de orez și de bumbac din Statele Unite suferă la fel pentru aceleași motive. Orezul și bumbacul sunt produse de țările cu standard în argint și pot fi cumpărate de țările cu standard în aur pe acea bază — la jumătate din prețul dinainte.

În același timp și producătorii altor culturi agricole au avut parte de necaz, pentru că cultivatorii de grâu, bumbac și orez, după ce au încercat în zadar să compenseze pentru prețurile lor în scădere prin sporirea culturilor, în final disperați s-au îndreptat spre alte culturi care n-au scăzut așa de mult, și au ((395)) suferit depresiune prin supraproducție. În același timp suferă și magazinele mici, și în cele din urmă toate clasele trebuie să simtă într-o anumită măsură povara fermierului.

Dar ce clase beneficiază de demonetizarea argintului? Câteva: (1) În special și cel mai mult bancherii, cei care dau bani cu împrumut, deținătorii de ipoteci; fiindcă fiecare dolar din averea lor s-a dublat ca valoare și fiecare dolar din dobândă primit acum valorează dublu față de cât valora înainte; valorează dublu în sensul că se va putea cumpăra cu el de două ori pe atâta din necesitățile și luxurile vieții. (2) Toate persoanele cu venituri fixe, cum ar fi congresmenii, legiuitorii, judecătorii, funcționarii și toți muncitorii care primesc salarii sunt avantajați pentru motive asemănătoare. Fie că primesc zece dolari pe săptămână sau pe zi sau pe oră, cu cei zece dolari se vor cumpăra de două ori pe atâta bumbac, lână, grâu etc., și ca urmare de aproape două ori pe atâtea produse făcute din acestea.

Când problema argintului a fost dezvăluită brusc poporului din Statele Unite de către fermieri, care au aflat primii cauza necazului lor, un timp a părut ca și cum va influența covârșitor țara în alegerile din 1896. Dar pe măsură ce fiecare individ și-a căutat propriile sale interese în această chestiune, clasa bogată, clasa deținătoare de funcții, clasa funcționarilor și a muncitorilor au început să vadă că pâinea lor este unsă pe partea cu aur; proprietarii de magazine și fermierii avuți s-au îndoit, fiind rezervați în privința propriei lor judecăți și au urmat îndrumarea bancherilor lor — contrară propriilor lor interese; și argintul a fost înfrânt în națiunea pentru ale cărei interese a fost cel mai vital — singura națiune care, datorită caracterului și mărimii exporturilor și importurilor ei, ar fi putut răsturna balanța și ar fi putut restabili argintul la fosta lui valoare ca bani.

Dar acum cazul este fără speranță: argintul nu va fi restabilit la locul pierdut în 1873. Acum este o chestiune de pur egoism, și în timp ce fermierii sunt mai numeroși decât ((396)) oricare altă clasă, ei nu constituie o majoritate, și aproape toți ceilalți sunt în mod egoist interesați de cealaltă parte a chestiunii. Bieții fermieri! Bieții secerători ai câmpiilor! Strigătele voastre din cei câțiva ani trecuți se ușurează puțin pentru o vreme, datorită creșterii artificiale a prețurilor — un mic răgaz urmat curând de o mai mare presiune decât oricând, și de strigăte tot mai mari din partea secerătorilor creștinătății. Astfel este subminată și distrusă răbdarea și conservatorismul celei mai răbdătoare și mai conservatoare clase a societății ca pregătire pentru marele timp de necaz, marea zi a răzbunării.

Dar cum s-a întâmplat demonetizarea argintului? Cine putea fi interesat ca o astfel de catastrofă să vină peste lume? Noi răspundem: Oamenii finanțelor au preluat conducerea. „Treaba lor” este să administreze și să folosească banii așa cum un fermier își lucrează ferma — să-și aducă lor, sau sindicatelor și instituțiilor lor, cel mai mare profit posibil. Oamenii finanțelor englezi conduc lumea — ei au fost în această afacere mai de mult și au studiat-o mai mult.

„Totul este corect în război” zice un proverb, și oamenii finanțelor și de stat din Anglia care par să se fi trezit cu cincizeci de ani înainte de restul lumii în privința acestor chestiuni, par să creadă că războiul comercial este pe ordinea de zi și este cu mult mai profitabil pentru biruitori decât comerțul cu sclavi din trecut și decât expedițiile de jaf. Englezii și-au dat seama devreme că, având un domeniu relativ mic, cea mai mare prosperitate a lor trebuie să fie în direcția manufacturii și finanțelor, nu numai pentru ei înșiși, dar în măsura în care este permis și pentru restul lumii. Oamenii ei publici au urmat cu grijă acest plan, și putând produce mai ieftin la timpul acela decât restul lumii, au adoptat politica cea mai favorabilă propriilor lor interese — comerțul liber — și de atunci încoace au impus-o întotdeauna ca politică asupra lumii civilizate. Condițiile au făcut mult ((397)) timp din Marea Britanie nu numai atelierul lumii, ci și centrul ei comercial, financiar și bancar.

Acum aproape un secol, agerii oameni ai finanțelor englezi au văzut că deoarece ei nu erau un popor agrar, interesele lor ar fi favorizate prin scăderea prețurilor la produsele agricole, pe care ei erau obligați să le cumpere de la națiunile din afară. Au văzut de asemenea că banii lumii erau argintul și așa fuseseră din zorii cei mai timpurii ai istoriei; prin urmare, dacă puteau efectua o schimbare în standardul banilor lor, așa încât să facă afaceri în baza aurului în timp ce restul lumii folosea argintul, ei puteau schimba în favoarea lor valorile relative ale celor două metale. Ca urmare Marea Britanie a demonetizat argintul încă din 1816. Dacă ar fi reușit să împiedice manufacturile în alte țări, așa cum a căutat să facă, și astfel (prin faptul că avea uzine imense și facilități și muncitori cu experiență) să fie în stare să producă țesături de bumbac și de lână și mașini la prețuri mai scăzute decât le putea produce restul lumii neechipate, ea ar fi reușit să separe banii ei de aceia ai restului lumii și în cele din urmă s-ar fi avantajat mult pe ea însăși. Dar în nici una din aceste privințe n-a reușit în întregime: Franța, și Statele Unite mai ales, iar mai târziu Germania, au stabilit taxe protectoare și astfel au încurajat industriile mecanice interne, și treptat au fost în stare să furnizeze nu numai majoritatea necesităților lor, ci și să concureze cu Marea Britanie pentru comerțul lumii — India, China, Spania, Portugalia, America de Sud, Rusia — toate aceste țări, după cum am văzut, caută să urmeze același curs și să-și dezvolte manufacturi proprii; totuși, Marea Britanie are încă conducerea ca producător și negustor al lumii. Ea n-a reușit nici să separe aurul și argintul, de atâta vreme recunoscute împreună ca banii lumii. Într-adevăr, în timp ce raportul între cele două metale ((398)) a fost ani de zile în valoare de cam șaisprezece părți de argint la una de aur, tendința a fost mai degrabă ca argintul să se aprecieze iar aurul să se deprecieze relativ — fiindcă argintul a fost în principal banul care se folosea în lume și era favorizat de oameni mai mult decât aurul, cu excepția Marii Britanii. De aceea, nu este surprinzător, așa cum este arătat de statistici, că în 1872 un dolar de argint avea o valoare cu peste doi cenți mai mare decât un dolar de aur.

Dându-și seama că nu puteau controla singuri nici aurul nici manufacturile, oamenii finanțelor britanici au căutat cooperarea cu Statele Unite și cu Europa, sperând că prin efortul lor combinat aurul și argintul vor fi separate ca valoare, iar aurul va fi făcut să crească în valoare. Printr-o combinație a națiunilor civilizate pentru a demonetiza argintul ca bani standard, efectul ar fi:

(1) Argintul ar deveni numai un articol comercial în țările civilizate, și ca atare ar fi mai ieftin decât aurul, al cărui standard (stabilit) ar crește proporțional cu descreșterea în valoare a argintului. Aceasta ar permite țărilor civilizate să cumpere cât doreau din bumbac, grâu, cauciuc și alte materii prime de la țările necivilizate cu bani devalorizați, cu argint, și astfel să le obțină mai ieftin — la jumătate de preț — în timp ce ar obliga pe bieții păgâni să plătească pentru toate articolele de lux, mașini etc., cumpărate de la națiunile civilizate la prețuri duble; fiindcă dolarul de argint al păgânului fusese demonetizat și degradat la jumătate de dolar prin legislația fraților săi civilizați din creștinătate, sub îndrumarea „Shylockilor”, altfel cunoscuți ca oameni ai finanțelor. Această folosire a creierelor civilizate ca să obțină avantaj de la păgâni este justificată ca „strictă afacere”; dar a fost ea dreptate, sau a fost nedreptate din punctul de vedere divin? Sigur nu-i făceau aproapelui păgân cum voiau să le facă lor păgânul.

((399))

(2) Deși aceasta ar lăsa să intre toate națiunile civilizate pe aceeași bază cu Marea Britanie în privința comerțului extern, totuși ea spera că având conducerea celorlalte va putea fi întotdeauna în stare să dețină partea mai mare a comerțului extern.

Noi nu ignorăm legea cererii și ofertei în privința grâului: admitem influența ei, dar am arătat că până acum lumea nu are surplus. Am văzut, într-adevăr, din statisticile d-nului Lindblom că oferta de grâu nici măcar nu ține pasul cu creșterea populației lumii. Observăm mai departe că deși anul 1892 a fost remarcabil, ca anul care a produs cea mai mare recoltă de grâu din istoria lumii, prețul mediu al grâului în orașul New York în acel an a fost de 90 de cenți pe bușel; și că de atunci recoltele fiind mai mici prețul a scăzut constant, până la creșterea artificială din cei câțiva ani trecuți.

Săltarea prețurilor se poate datora anumitor condiții extraordinare care predomină în toată lumea. Recoltele de grâu din Rusia, Republica Argentina, Austria, Ungaria și alte țări, pot fi considerabil sub medie, în timp ce în India, care de obicei are un surplus mare de grâu pentru export, poate avea o foamete care să afecteze 35.000.000 din populația ei, cerându-se grâu american ca să ajute la completarea deficitului. O astfel de condiție a lucrurilor în anii anteriori — să zicem chiar în 1892, cu cea mai mare recoltă pe care a cunoscut-o lumea vreodată, ar fi pus prețul grâului probabil la 1,30 $ pe bușel (căci uncia de argint valora încă 87 de cenți în aur în 1892), în timp ce în condițiile monetare care predominau în 1873, prețul grâului în lume ar fi crescut în 1896 la prețul cu care se vindea în India — cam 1,90 $ pe bușel (argint). Mai mult, analizând acest subiect, trebuie să observăm faptul că în timp ce prețul grâului a scăzut substanțial din oarecare cauză în ultimii treizeci de ani (ceea ce am văzut că nu ((400)) sa datorat supraproducției), prețurile la alte articole au scăzut relativ puțin. De exemplu, compară anul 1878 cu 1894, care au fost ani medii. Următoarele date reprezintă prețurile medii pentru acei ani în orașul New York:

1878 1894
Secară, pe bușel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0,65 $ 0,68 $
Ovăz, pe bușel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0,33 0,37
Porumb, pe bușel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0,52 0,51
Frunze de tutun de Kentucky, pe pfund. . . . . . . . . . 0,07 0,09
Carne de vită proaspătă, cu ridicata . . . . . . . . . . 0,05 0,05
Carne de porc proaspătă, cu ridicata . . . . . . . . . . 0,04 0,05
Fân, pe tonă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7,25 8,50

Compară cu acestea cele trei articole: grâu, bumbac și argint, care au fost în mod special afectate, și afectate la fel și evident din aceeași cauză — demonetizarea argintului de către creștinătate.

1878 1894
Bumbac, pe pfund . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 0,11 $ 0,07 $
Grâu, pe bușel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1,20 0,61
Argint, pe uncie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1,15 0,63

Dar cineva ar sugera: oare demonetizarea argintului nu putea fi impusă națiunilor creștinătății de legea cererii și ofertei? Scăderea valorii lui nu se datorește oare faptului că este prea abundent, și nu vreunei intrigi de a crește valoarea banului în aur?

Nu, răspundem noi; deși producția de aur și de argint din ultima vreme a fost mare, creșterea afacerilor generale și a populației a fost proporțional cu mult mai mare. Tot aurul și argintul din lume, dacă ar fi bătute în monede, ar fi cu totul insuficiente pentru afacerile lumii, și ar cere o suplimentare din partea guvernului cu bancnote și cu certificate comerciale, certificate de decont etc. Cel care dă cu împrumut este cel interesat să aibă un mic depozit legal de bani, pentru a putea să aibă întotdeauna o cerere bună de bani și să-i poată da cu împrumut la o rată bună a dobânzii și să ceară asigurare dublă. ((401)) În 1896, tot aurul din lume, bătut și nebătut în monede, a fost evaluat la mai puțin de șase miliarde (6.000.000.000) de dolari, în timp ce datoriile publice și private ale Statelor Unite au fost estimate la de peste trei ori această sumă. Rusia a încercat ani de zile înainte de 1873 să se întoarcă de la banii de hârtie devalorizați la un standard în argint, și deoarece n-a putut găsi destul argint, ea este încă pe bani de hârtie. Menționăm aceste chestiuni ca să arătăm că această cădere a argintului a fost premeditată; că a fost cauzată, nu de legea cererii și ofertei (cererea a fost mai mare decât rezerva de aur în 1872 și a dus la creșterea valorii aurului), ci prin legislație.

Dar este oare de conceput că reprezentanții poporului din toate națiunile „creștinătății” au intrat într-o conspirație împotriva păgânilor și împotriva propriilor lor fermieri? Nu: faptele nu dovedesc o astfel de concluzie, ci mai degrabă arată că puterea banilor (pe care noi o vom numi „Shylock”) a întocmit planul așa încât să înșele pe legiuitori în privința rezultatelor care trebuie așteptate. Avem mărturia prințului Bismarck și a multor congresmeni din Statele Unite în acest sens. Astfel, „pe nedrept”, icul subțire al legislației a fost întrodus între cele două jumătăți ale banilor lumii, cu efectul deprecierii argintului și al dublării valorii aurului; iar acum, când este discernut răul, oamenii de stat stau înspăimântați de măsura rupturii și își dau seama că restabilirea argintului la locul lui anterior ar produce greutate și pierdere clasei creditoare ca o compensare pentru dauna și pierderea deja suferită de clasa debitoare prin devalorizarea argintului. În afară de aceasta, „Shylock” obținând un avantaj atât de valoros (dublând valoarea tuturor posesiunilor și veniturilor lui), va permite societății să intre în convulsiile panicii sau ale revoluției mai degrabă decât să-și piardă strânsoarea asupra sursei vieții financiare a umanității. „Shylock” are puterea să-și impună cererile. El controlează numeroase clase de împrumutători care fac cereri la ghișeele băncii lui: el controlează guvernele naționale, toate fiind împrumutători, și controlează presa, prin care publicul este încurajat să aibă încredere în onoarea și bunăvoința lui ((402)) „Shylock” și să se teamă de mânia și puterea lui. În plus, o clasă foarte mare și influentă de oficiali, de funcționari și de muncitori salariați găsesc că interesele lor sunt în acord cu politica lui „Shylock”; și dacă nu sunt susținătorii lui, ei sunt căldicei sau reci în opoziția față de politica lui și sunt înclinați să nu spună multe sau să nu spună nimic împotriva lui.

Printre multele mărturii în privința înșelării și nedreptății aplicate, cele câteva care urmează vor fi de ajuns:

Senatorul Thurman a spus:

„Când a fost prezentat proiectul de lege în senat am gândit că este un simplu proiect de a reforma fabricarea banilor, a reglementa sistemul monetar și a pune la punct un lucru și altul, și nu este nici măcar un om în senat, cred eu, dacă nu este un membru al comitetului de la care a venit proiectul, care să aibă măcar cea mai vagă idee că exista chiar și o mică înclinație către demonetizare”. Consemnarea Congresului, volumul 7, partea a doua, Congresul al patruzeci și cincilea, sesiunea a doua, pagina 1.064.

Senatorul Conkling în Senat, în 30 martie 1876, în timpul remarcilor senatorului Bogy asupra proiectului (S. 263) de Amendare a Legilor referitoare la Oferta Legală a Monedei de Argint, a întrebat surprins:

„Vrea senatorul să-mi permită să-i pun lui sau altui senator o întrebare? Este adevărat că după lege nu există acum dolar american? Și, dacă este așa, este adevărat că efectul acestui proiect este să facă jumătatea de dolar și sfertul de dolar singurele monede de argint care pot fi folosite ca ofertă legală?”

Senatorul Allison, în 15 februarie 1878, a spus:

„Dar când se va spune istoria secretă a acestui proiect din 1873, ea va dezvălui faptul că Camera Reprezentanților a intenționat să scoată monedă atât din aur cât și din argint, și a intenționat să plaseze ambele metale pe relația franceză în locul celei ale noastre, care a fost adevărata poziție științifică în legătură cu subiectul din 1873, dar că apoi proiectul a fost modificat”.

((403))

Distinsul William D. Kelley, care a avut responsabilitatea proiectului, într-un discurs ținut în Camera Reprezentanților, la 9 martie 1878, a spus:

„În legătură cu acuzația că eu am susținut proiectul care a demonetizat standardul dolarului de argint, spun că deși am fost președinte al comitetului pentru monetărie, am fost în necunoștință de faptul că acesta va demonetiza dolarul de argint din sistemul nostru monetar, cum au fost și acei distinși senatori, domnii Blaine și Voorhees, care erau atunci membri ai Camerei și care la câteva zile de atunci fiecare din ei a întrebat pe celălalt: «Ai știut că se renunțase la el când a fost aprobat proiectul?» «Nu», a spus d-nul Blaine, «tu ai știut?» «Nu», a spus d-nul Voorhees, «nu cred că au fost trei membri în Cameră care să fi știut»”.

Din nou, în 10 mai 1879, d-nul Kelley a spus:

„Tot ce pot spune este că comitetul pentru monetărie, greutăți și măsuri, care a raportat proiectul original, a fost credincios și capabil și a examinat prevederea cu atenție; că în calitate de organ al lor l-am raportat; că acesta conținea o prevedere atât pentru dolarul de argint standard cât și pentru dolarul de comerț. Neauzind nimic despre substituirea în Senat a secțiunii care renunța la dolarul standard până după mult timp de la adoptarea lui în lege, mărturisesc că nu știu nimic despre istoria lui; dar sunt pregătit să spun că în toată legislația acestei țări nu există nici un mister care să egaleze demonetizarea dolarului standard de argint al Statelor Unite. N-am găsit niciodată un om care să poată spune chiar cum s-a întâmplat sau de ce”.

Senatorul Beck, într-un discurs în fața Senatului, în 10 ianuarie 1878, a spus:

„Acesta (proiectul argintului demonetizat) n-a fost înțeles niciodată de nici o Cameră a Congresului. Spun aceasta cu o deplină cunoștință a faptelor. Nici un reporter de presă — și ei sunt cei mai vigilenți oameni pe care i-am văzut în obținerea informației — n-a descoperit că se făcuse”.

((404))

Dacă spațiul ar permite, am putea cita cuvinte pline de forță asemănătoare din partea multor altora. Însuși titlul proiectului a fost înșelător; a fost numit „Un act de revizuire a legilor în legătură cu fabricarea monedelor, cu împuterniciții care fac analiza și cu sistemul monetar al Statelor Unite”; și demonetizarea argintului a fost ascunsă prin (1) prevederea de la secțiunea 14, că un dolar de aur ar trebui să fie de acum înainte „unitatea de valoare”; și (2) prin secțiunea 15, care definește și specifică monedele de argint, dar omite complet să menționeze dolarul de argint „standard”. Actul din 22 iunie 1874 a dus la capăt uciderea dolarului de argint „standard” fără nici măcar să-l numească, prevăzând doar ca nici o altă monedă să nu fie fabricată în afară de cele menționate în Actul din 1873. Și se spune că președintele Statelor Unite, Grant, a cărui semnătură a făcut actul lege, n-a știut despre caracterul lui și așa a declarat după patru ani, când efectul a început să fie vizibil. Într-adevăr, puțini în afară de „financiarii” perspicace au observat cât de cât moneda, deoarece națiunea nu reluase încă plățile în monede și acesta trebuia să fie un pas pregătitor util în acea direcție.

D-nul Murat Halstead, editor la Commercial Gazette din Cincinnatti, a fost unul dintre oamenii capabili din zilele lui. Cele ce urmează, ieșite de sub pana lui la data de 24 octombrie 1877, sunt citate din Journal de New York:

„Aceasta, politica engleză a aurului, a fost numai lucrarea experților. Evaziunea a fost esențială pentru succesul ei, și probabil fiindcă moneda n-a fost în circulație, și fiind în afara vederii publicului, a putut fi modificată fără a atrage atenția. Sistemul monometalic al marii națiuni creditoare i-a fost astfel impus marii națiuni debitoare fără dispută”.

Cuvintele care urmează sunt în mod public puse pe seama fostului colonel R. G. Ingersoll:

„Cer remonetizarea argintului. Argintul a fost demonetizat pe nedrept. A fost o impunere asupra fiecărui om solvabil, o nedreptate asupra fiecărui debitor onest din Statele Unite. Ea asasinează clasa muncitoare. A fost făcută în interesul avariției și lăcomiei, și ar trebui corectată de oameni onești”.

((405))

Că efectul va fi cel care este, a fost prezis de către numeroși oameni de stat în luările de cuvânt ale Congresului imediat ce a fost înțeleasă situația adevărată — din 1877 până în 1880. Unii au fost orbi față de această problemă și unii au fost făcuți să tacă din interes personal, iar unii s-au bazat pe sfatul „financiarilor”, dar alții au vorbit vitejește împotriva greșelii.

Distinsul James G. Blaine, acum decedat, a spus într-o vorbire în fața Senatului Statelor Unite (1880):

„Cred că lupta care se desfășoară acum în această țară și în alte țări pentru un standard unic în aur va produce, dacă va avea succes, un dezastru general în toată lumea comercială. Distrugerea argintului ca ban și stabilirea aurului ca singura unitate a valorii, trebuie să aibă un efect ruinător asupra tuturor formelor de proprietate cu excepția acelor investiții care aduc un câștig fix în bani. Acestea vor fi enorm crescute ca valoare și vor câștiga un avantaj disproporționat și incorect asupra oricărui alt fel de proprietate. Dacă, așa cum afirmă statisticile cele mai demne de încredere, există aproape șapte miliarde de dolari în monede sau în lingouri în lume, foarte egal împărțite între aur și argint, este imposibil să scoți argintul din existență ca bani fără rezultate care să se dovedească supărătoare pentru milioane și cu totul dezastruoase pentru zeci de mii. Eu cred că monedele de aur și de argint sunt banii constituției; într-adevăr, banii poporului american înainte de constituție, pe care marea lege organică i-a recunoscut ca fiind cu totul independenți de propria sa existență. Nici o putere na fost conferită asupra Congresului să declare că banii nu trebuie să fie vreunul din aceste metale; Congresul nu are, prin urmare, după judecata mea, nici o putere să-l demonetizeze pe nici unul. Dacă, prin urmare, argintul a fost demonetizat, eu sunt în favoarea remonetizării lui. Dacă fabricarea monedelor din el a fost interzisă, eu sunt în favoarea ordonării să fie reluată. Sunt în favoarea lărgirii ei”.

Fostul senator Vance a spus mai târziu:

„Puterea banului și a aliaților lui din toată lumea a intrat în această conspirație să comită cea mai mare crimă din acest veac sau din oricare altul, să răstoarne jumătate din banii lumii ((406)) și prin aceasta să dubleze propria lor bogăție prin creșterea valorii celeilalte jumătăți care este în mâinile lor. Schimbătorii de bani poluează templul libertăților noastre”.

Guvernul Statelor Unite a trimis scrisori oficiale reprezentanților lui în țări străine, cerând rapoarte asupra afacerilor monetare. Raportul d-nului Currie, ministrul Belgiei, publicat pe scară largă, este o dovadă remarcabilă, în armonie cu experiențele poporului din Statele Unite. El raportează răspunsul următor la întrebările lui, dat de distinsul Alfonse Allard, directorul belgian al finanțelor:

„Din 1873 există continuu o criză care constă într-o cădere a prețurilor și evoluția ei nu pare posibil să se oprească. Această cădere a prețurilor, care se răsfrânge asupra salariilor, dezvoltă acum o criză socială și industrială.

Mă întrebați de ce ne-am întors în 1873 la monometalism, chiar dacă șchiopătând. Nu pot concepe nici un alt motiv decât acela că a fost pentru a mulțumi pe unii oameni ai finanțelor care au profitat prin aceasta — o clasă sprijinită de teorii inventate și apărate la timpul acela de către unii economiști politici, în mod considerabil de către membri ai Institutului Franței.

Mă întrebați ce influență au avut aceste măsuri monetare asupra industriei și salariilor în Belgia? Banii, care deja erau puțini în 1873, au devenit încă mai puțini, și acea scădere a prețurilor care a fost prezisă a avut loc. Scăderea medie a prețurilor tuturor produselor muncii este de 50% din 1873 încoace — acela al cerealelor este de peste 65%. Industria nu mai este rentabilă, agricultura este ruinată și fiecare vociferează după protecție prin taxe vamale, în timp ce cetățenii noștri ruinați se gândesc la război. Astfel este trista stare a Europei”.

Într-o scrisoare a Ligii Naționale Republicane (11 iunie 1891), senatorul J. D. Cameron a spus:

„Standardul unic în aur ni se pare că produce ruină cu o violență căreia nimeni nu-i poate rezista. Dacă această influență va continua în viitor în ritmul acțiunii ei din timpul ((407)) celor douăzeci de ani de când standardul în aur a pus stăpânire peste lume, câteva generații, nu foarte îndepărtate, vor vedea în marele continent al Americii numai o jumătate de duzină de orașe dezvoltate peste măsură păzind o masă de capital și dându-l cu împrumut unei populații de muncitori dependenți de ipoteca pe recoltele lor care atunci cresc și pe munca neterminată a mâinilor lor. Astfel de priveliști au fost destul de obișnuite în istoria lumii, dar împotriva acesteia ne revoltăm cu toții. Bogații și săracii, la fel, republicanii, democrații, populiștii, munca și capitalul, bisericile și colegiile — toți la fel, și toți în bună credință solidă, se dau înapoi de la un viitor ca acesta”.

Oamenii finanțelor englezi știu foarte bine de ce suferă fermierii din lume, și în special fermierii din Statele Unite și din Canada care exportă grâu; și uneori ei mărturisesc că este propriul lor egoism. De exemplu, cităm din coloanele editoriale ale lui Financial News (Londra), din 30 aprilie 1894, după cum urmează:

„Noi avem frecvente disensiuni diplomatice cu Statele Unite; dar de regulă cu acestea arareori este asociat vreun simțământ de animozitate între popoarele celor două țări, iar cearta trece și se uită. Dar acum noi încurajăm creșterea unui sentiment că într-o chestiune care afectează prosperitatea milioanelor de americani, această țară este înclinată să nutrească vederi neprietenești față de State. Noi știm, desigur, că lipsa prieteniei este accidentală și că politica noastră monetară este controlată de considerații pur egoiste — atât de pur egoiste încât nu ne pasă că vedem India suferind cu mult mai mult decât America din pricina acțiunii noastre. ...

Senatorul Cameron indică o morală simplă când remarcă faptul că dacă Statele Unite s-ar aventura să-și taie parâma care o leagă de Europa și ar lua-o imediat spre argint, ar avea toată America și Asia în spatele ei și ar comanda piețele ambelor continente. «Bariera aurului ar fi mai fatală decât orice barieră a unei vămi. Legătura argintului ar fi mai puternică decât orice legătură a comerțului liber.» Nu poate fi nici o îndoială în ((408)) legătură cu aceasta, că, dacă Statele Unite ar fi să adopte mâine argintul ca bază, comerțul britanic ar fi ruinat înainte de a se termina anul. Fiecare industrie americană ar fi protejată, nu numai acasă, ci în toate celelalte piețe. Desigur, Statele ar suferi într-o anumită măsură prin aceea că ar trebui să-și plătească în aur obligațiile din străinătate; dar pierderea la schimb la acest capitol ar fi o picătură în vadră comparată cu profiturile care ar fi recoltate de pe piețele Americii de Sud și Asiei, să nu mai spunem nimic de Europa. Mirarea este că Statele Unite n-au apucat mai de mult ocazia, și dacă nu era credința că această cale a Angliei este neapărat calea spre succes și prosperitate comercială, fără îndoială că ar fi făcut-o de multă vreme. Acum americanii se trezesc în privința faptului că «atâta vreme cât își limitează ambiția de a deveni o Anglie mai mare» nu ne pot bate. A fost un noroc pentru noi că americanii nu sau gândit niciodată înainte să ne scoată din piețele lumii mergând pe baza argintului, și ne-ar putea servi bine dacă, iritați de apatia disprețuitoare a guvernului nostru față de gravitatea problemei argintului, americanii s-ar răzbuna înghețând aurul. S-ar putea face ușor. ... În ultima vreme nau lipsit indiciile creșterii supărării cu această țară pentru atitudinea ei de „să moară și capra vecinului” față de o chestiune (chestiunea argintului) care frământă două continente și compromite grav viitorul statelor mai sărace din Europa”.

Faptul că strigătul fermierilor că răsplata pentru muncă este reținută prin nedreptate este general pentru toate țările cu standard în aur — pentru toată creștinătatea — cităm după cum urmează:

În data de 22 septembrie 1896, World din New York a publicat un lung mesaj primit prin cablu, semnat de oameni de frunte din agricultură din Europa, care s-au întâlnit într-un Congres Agricol Internațional la Budapesta, Ungaria, adresat candidatului prezidențial de atunci, W. J. Bryan. Acesta spunea:

„Vă dorim succes în lupta dumneavoastră împotriva dominației clasei creditoare, care în ultimii douăzeci și trei de ani a asigurat atât în Europa cât și în America o legislație ((409)) monetară distructivă pentru prosperitatea fermierilor voștri și ai altora. ... Noi credem că o astfel de restabilire (a argintului la privilegiile banilor) eșuând, valoarea crescută a aurului în toată Asia și America de Sud va continua să jefuiască pe fermier (din America și din Europa) de toate răsplățile pentru truda sa, și că alegerea dumneavoastră poate înlătura din Europa serioase tulburări agrare și sociale care sunt așteptate acum”.

World din New York, la data de 24 septembrie 1896, a publicat următoarele cuvinte ale prințului Bismarck către d-nul Von Kardorf, lider al Partidului Conservator Liber din Reichstagul german:

„Sunt prea bătrân să merg la școală pentru chestiunea valutei, dar recunosc că, deși am acționat în 1873 pe baza a ceea ce am considerat a fi cel mai bun sfat, acțiunea mea a fost prea pripită având în vedere rezultatele care au urmat.

Clasa pe care nu ne permitem să o înstrăinăm este clasa fermierilor. Dacă ei sunt convinși, și vă asigură că sunt convinși, că depresiunea agrară este caracteristică acestor schimbări monetare, guvernul nostru trebuie să-și revizuiască poziția”.

Depresiunea extremă actuală a argintului și a tuturor mărfurilor vândute pe baza argintului a venit foarte treptat — pentru două motive. (1) A trebuit timp și manipulare să se deprecieze argintul, o marfă încă la mare căutare de către mai mult de jumătate din populația lumii. (2) Proprietarii minelor de argint și alții direct interesați, împreună cu oamenii de stat care au prevăzut răul viitor, au presat argumentele lor cu atâta forță în Congresul Statelor Unite încât s-a recurs la expediente, cum ar fi Actul de Remonetizare din 1878 și Actul de Cumpărare a Argintului din 1890. Dar expedientele s-au găsit a fi impracticabile. Argintul trebuie ori să fie ban cu putere deplină, egală cu a aurului ca depozit legal, ori altfel trebuie să fie considerat o marfă vandabilă ca diamantele, grâul etc., și să fie supus fluctuațiilor potrivit cererii și ofertei; în 1893 când ultimul din aceste expediente a fost respins, argintul a scăzut îndată la jumătate din prețul aurului și toate relele ((410)) demonetizării lui au fost simțite până la măsura deplină în 1895, cu excepția că panica ce a urmat poate fi de durată, progresivă și trainică.

Iată, deci, faptele:

(1) Secerătorii recoltelor lumii, fermierii „creștinătății”, sunt în necaz în pofida mașinilor moderne, și strigă tare către concetățeni și către legiuitori după ușurare. (Strigătele sunt oprite temporar prin ridicarea prețului la grâu, cauzate probabil de anumite crize din Europa de Sud-Est, din Rusia, din Australia și Argentina; dar imediat ce aceste condiții se schimbă și toată lumea are recolte medii, prețul grâului poate coborî după prețul argintului până la 43 de cenți — dacă nu intervin circumstanțe care să schimbe condițiile — și strigătele secerătorilor vor răsuna cu mai mare disperare decât oricând.)

(2) Legiuitorii își dau seama de dificultate și cum s-a întâmplat, și declară că a venit prin nedreptate, prin înșelările oamenilor finanțelor, a celor care doftoricesc banii.

(3) Legiuitorii care văd că prețul va pricinui o panică și probabil o revoluție, pentru a corecta condițiile nefavorabile care rezultă, trag concluzia că deoarece boala nu poate fi mai rea decât astfel de remediu, mai bine să nu facă nimic atât de radical. Ca atare argintul nu va fi niciodată restabilit — remonetizat 16 la 1.

(4) Se admite din toate părțile că acest „pe nedrept” nu numai strivește și descurajează pe fermieri, ci și înfurie și amărăște acest element până acum cel mai conservator al societății.

(5) Toți oamenii chibzuiți din lume sunt de acord că clasele muncitoare și meșteșugărești ale creștinătății sunt coapte pentru o revoluție care va mătura instituțiile sociale actuale cu un măturoi al distrugerii, și că, dacă elementul agrar larg și până acum conservator ar fi să intre în rândurile nemulțumiților și revoluționarilor, combinația ar fi irezistibilă.

(6) Dovezile de fiecare parte sunt că vor fi de ajuns foarte puțini ani să producă o astfel de revoltă.

((411))

Oricine va compara toate aceste fapte cu profeția lui Iacov trebuie să fie impresionat de împlinirea ei exactă, punct cu punct, și s-o așeze ca încă o mărturie neîndoielnică în privința preștiinței divine despre ziua noastră și despre afacerile ei, ca pregătire pentru marele timp de necaz care va pregăti o cale mare pentru Emanuel și pentru domnia Lui glorioasă de pace pe pământ și bunăvoință față de oameni.

Să citim din nou profeția lui Iacov 5:1-9:

„Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și strigați din cauza nenorocirilor care vin peste voi! Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră; ca focul are să vă mănânce carnea. V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată, plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o pe nedrept, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. V-ați săturat [hrănit] inimile chiar într-o zi de măcel [al vostru]. Ați [clasa voastră] condamnat, ați [clasa voastră] omorât pe cel drept [Cristos], care nu vi se împotrivea!” [Se poate ca Domnul să fi dorit să observăm că bancherii și oamenii finanțelor evrei, mai mult decât alții, sunt proeminenți în această nedreptate a reținerii salariilor secerătorilor? Și se află, prin urmare, o semnificație specială în cuvintele „ați omorât pe Cel Drept?”]

Fiți deci îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului [care va aranja lucrurile în mod drept — ridicând pe cel sărac și pe cel care n-are nici un ajutor, și răzbunânduse pe toți răufăcătorii]. Iată, plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, având răbdare până primește ploaia timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întărițivă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți [și voi] judecați; iată, Judecătorul este chiar la ușă!”

((412))

Domnia dreptății

„Lui mărire, Celui Uns,
Al lui Iehova Fiu!
Salutăm în timp cuvenit,
Domnia pe pământ!
Vine să rupă lanțul,
Pe robi să dezlege,
Să ridice păcatul,
În drept să guverneze.

Vine ca un ajutor,
Robia să strice,
Să ajute săracilor,
Pe slabi să-i ridice.
Cânt să dea-n loc de suspin
Și noaptea lumină;
Celor slabi și ruinați
Dragi Lui din inimă.

Să-L mărim necontenit
Și voturi să-I-nălțăm;
Domnia-I care-a-nceput
Va fi fără sfârșit.
Și timpul care curge
Nu schimbă nicidecum,
Că Domnul e iubire
În al Său legământ.