AM MENŢIONAT o dată, că Tabernacolul reprezintă reşedinţa provizorie a lui Dumnezeu în mijlocul israeliţilor. Mai tîrziu Templul a înlocuit Tabernacolul. Dumnezeu indica astfel că, mai tîrziu, El va locui veşnic cu poporul Său.

Regele David, după cum am văzut, simboliza pe Hristos în timpul vîrstei evanghelice. El strînse materialul necesar pentru templu, dar nu-i fu îngăduit să-l clădească. Învăţăm de aici că ordinea divină nu va fi stabilită de Hristos în trup, ci prin Hristos în glorie, reprezentat prin Solomon.

Templul lui Solomon a fost distrus în anul 606 î.H., dar mai tîrziu regele Herodias, care nu era evreu ci un urmaş al lui Esau, i-a favorizat pe evrei, clădindu-le un mare templu care era în toată măreţia pe vremea lui Isus.

Aceste temple erau numai tipul sau simbolul Templului Mare care, după declaraţiile apostolilor Petru şi Pavel, este Biserica lui Hristos. „Templul lui Dumnezeu este sfînt, care Templu sînteţi voi”, şi mai departe: „Sînteţi împreună clădiţi ca locuinţă a lui Dumnezeu în Spirit”. Sf. Petru declară că toţi sfinţii Domnului sînt preoţi regeşti, pietre vii în Templul lui Dumnezeu, prin care, cînd va fi complet, toată lumea va fi binecuvîntată de Dumnezeu.

Pietrele din templul lui Solomon au fost prelucrate la locul unde s-au găsit, înainte de-a fi aduse la templu. Tot astfel şi bîrnele au fost pregătite dinainte. Lucrătorii au clădit templul „fără a se auzi vreun sunet de ciocan”. Fiecare piesă era executată cu atîta exactitate, încît n-a mai fost necesară nici o corectare.

Aceasta simboliza clădirea Templului antitipic, pregătirea Bisericii în viaţa prezentă şi constituirea acestora, mai tîrziu, într-un mare Templu spiritual, al Domnului, prin puterea primei învieri. Aceasta este însemnătatea încercărilor, cizelărilor şi perfecţionărilor prin care trebuie să treacă orice creştin adevărat. Schimbarea efectuată prin înviere va aduna la un loc toate aceste pietre, fără forţă sau silnicie. Atunci mărirea lui Dumnezeu va umple adevăratul Templu şi Noua Epocă va începe.