Prefaţă
Prima ediţie a acestei mici cărţi a fost publicată în 1881 şi, sub
binecuvântarea Domnului, pare să fi fost de foarte mare ajutor clasei
căreia i-a fost special destinată „preoţiei împărăteşti". Mulţi din
această clasă au mărturisit că ea le-a arătat în umbrele şi tipurile
Vechiului Testament, ca un deget al Domnului, semnificaţii pe care nu
le-au putut aprecia mai înainte şi că astfel i-a călăuzit pe calea
sacrificiului de sine, ajutându-i să înţeleagă adevărata semnificaţie
a declaraţiilor scripturale: „aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie"
şi „în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos", „dacă
suferim cu El vom şi domni cu El", „să ieşim dar afară din tabără, la El,
şi să suferim ocara Lui" şi a multor altor declaraţii scripturale, care
asociază poporul Domnului cu El Însuşi atât în „suferinţele din vremea
de acum" cât şi în „slava viitoare".
Autorul se bucură că este aşa şi roagă ca binecuvântarea divină să vină
asupra acestei noi ediţii, care a fost necesară din cauza ştergerii
plăcilor electrice ale primei ediţii şi din dorinţa de a avea formatul
general conform cu cel al seriei Studii în Scripturi pentru că ea poate
fi foarte potrivit considerată un supliment şi o urmare la volumul V al
acestor studii, păstrat separat pentru a-i înlesni folosirea. Cu excepţia
acestor schimbări tipografice, a adăugării unui capitol şi a câtorva
modificări în frazeologie, pentru a face unele puncte poate mai clare,
nu există schimbări.Într-adevăr, nici o schimbare anume nu părea a fi
posibilă sau de dorit.
S-ar părea că înţelegerea subiectelor tratate aici a fost îndrumată din
cer, „învăţat de Dumnezeu" la un timp când lumina era absolut necesară
pentru o deplină şi clară prezentare a Planului Vârstelor. Nădăjduim ca
acei care au fost binecuvântaţi prin ajutoarele furnizate în această
cărticică, cât şi alţii care în mod asemănător vor mai fi binecuvântaţi,
să poată aprecia că şi ei sunt „învăţaţi de Dumnezeu", deoarece se va
observa că autorul a căutat să dovedească fiecare punct şi fiecare aplicare
prin Cuvântul Domnului şi n-a învăţat nimic de la sine; cum le-a primit de
la Domnul, prin Cuvântul şi Spiritul Său, aşa le-a prezentat, cu dovezi,
oricui are urechi de auzit.
Studentul atent va observa că, aplicaţiile tipurilor prezentate aici fiind
corecte, întregul Plan al Vârstelor este confirmat prin ele: justificare,
sfinţire şi glorificare pentru Biserică mai întâi, iar după aceea
restabilire pentru oricine va voi, din toate familiile pământului. Ce
glorioasă Evanghelie, deci, îşi are cheia în aceasta!
Iubite cititor, dacă lucrurile prezentate aici ţi se vor părea cât de
cât adevăr, ele îţi vor trezi desigur energia şi zelul să sacrifici
interesele pământeşti pentru a câştiga premiul chemării înalte
ca să poţi deveni unul din preoţii împărăteşti, asociaţi în curând cu
„Marele Preot al mărturisirii noastre" în marea lucrare de binecuvântare a
creaturii care suferă. Şi dacă din aceste adevăruri câştigi o
binecuvântare şi te împărtăşeşti de spiritul lor, credem că vei voi să
dai acest pahar răcoritor şi altora, cărora le trebuie tocmai un astfel de
stimulent pentru a-şi reînsufleţi inimile ostenite. Şi dacă doreşti să
colaborezi în acest serviciu, vei afla că au fost făcute toate aranjamentele
ca să poţi obţine aceste cărţi la un preţ foarte acceptabil cu zecile
sau sutele. Oricine primeşte hrană la Masa Domnului, este onorat cu
privilegiul de a intra în serviciu ca şi „conlucrători cu Dumnezeu".
Cu dragoste creştină,
al vostru frate şi servitor în Hristos,
Charles T. Russell