Capitolul 5 -- Timpul Secerişului
„Secerişul este sfîrşitul veacului”.--Mat. 13:39
((C293)) Cel ce studiaz` cu b`gare de seam` Scripturile va fi observat c` perioada numit` „timpul sfîrşitului” e numit` astfel pe bun motiv, fiindc` în timpul acestei perioade nu numai c` se termin` veacul evanghelic, dar tot atunci se împlinesc şi toate profeţiile privitoare la încheierea acestui veac. Cititorul va fi remarcat mai departe importanţa special` a ultimilor 40 din cei 115 ani (de la 1874 la 1914), numiţi „sfîrşitul veacului” sau „seceriş”.
((C294)) Aceast` scurt` perioad` este cea mai important` din întreg veacul şi cea mai fertil` în evenimente, c`ci în decursul acestui timp toat` recolta trebuie s` fie strîns` şi folosit`, iar ţarina--lumea (Mat. 13:38)--trebui s` fie cur`ţit`, arat` şi preg`tit` pentru alte îns`mînţ`ri şi pentru un alt seceriş--din epoca milenar`. Nu poate fi îndeajuns de apreciat` importanţa evenimentelor din acest timp de seceriş; cu toate acestea, lumea nu le va cunosşte înainte de momentul cînd agenţii puternici, deşi necunoscuţi, care sînt la lucru vor fi terminat lucrarea încredinţat` lor. Trebuie s` ne amintim c` acest seceriş nu este al lumii întregi ci numai al bisericii creştine; el nu priveşte cîtuşi de puţin pe mahomedani, pe brahmani, pe budhişti şi alţii, ci numai pe adev`rata Biseric` a lui Christos şi elementele care-i sînt mai mult sau mai puţin asociate--„creştin`tatea”.
((C295)) Lumea nu cunoaşte de loc caracterul acestui seceriş cu toate c` ea se teme de sfîrşitul evenimentelor ciudate ale timpului prezent (Is. 28:21); turma cea mic` a Domnului, poporul s`u consacrat în viaţ` acum, se bucur` în schimb de o lumin` mai mare decît cea pe care au avut-o predecesorii (înaintaşii) s`i. C`ci în decursul acestei perioade razele tuturor m`rturiilor profetice converg (se îndreapt`) c`tre un punct deosebit iluminînd planul lui Dumnezeu şi desf`şurarea lui din trecut, prezent şi viitor, dezv`luindu-l ochilor credinţei.
((C296)) De la începutul „timpului sfîrşitului” (1799), Dumnezeu a preg`tit pe consacraţii s`i „poporul s`u sfînt”, „sanctuarul” s`u, în vederea marilor binecuvînt`ri ce a hot`rît s` le reverse asupra lor în decursul acestor patruzeci de ani de seceriş, binecuvînt`ri menite s`-i preg`teasc` pentru întrarea în bucuria Domnului, ca împreun`-moştenitori ai s`i, mireasa sa. Exact la „timpul hot`rît”, la sfîrşitul celor 1260 de zile, în 1799, puterea „omului p`catului”, a marelui opresor al Bisericii, fu zdrobit` şi domnia îi fu luat`. Cu un gest al mîniei sale puternice, Dumnezeu sf`rîmase lanţurile Sionului şi d`duse libertate celor asupriţi. Din închisoarea, din întunericul, din corupţia şi mizeria sclavajului papal, clasa „sanctuarului”, „poporul sfînt”, ieşi slab, şchiop, schilod, aproape gol şi orb. Aceste biete creaturi se str`duiser` s` slujeasc` lui Dumnezeu cu credincioşie chiar în mijlocul unor înfior`toare fl`c`ri ale persecuţiilor; ele îndr`gir` crucea lui Christos atunci cînd orice alt adev`r fusese m`turat, şi f`cuser` curajoase eforturi pentru a elibera pe cei „doi martori” ai lui Dumnezeu (Vechiul şi Noul Testament) care fuseser` atît de lung timp ferecaţi cu lanţuri şi care nu putuser` profetiza decît îmbr`caţi în sacul limbilor moarte.--Apoc. 11:3.
((C297)) In înţelepciunea sa, Dumnezeu nu-i copleşi cu marele val de lumin` ce lumineaz` acum pe sfinţii s`i. El îi conduse încetişor, pas cu pas, cur`ţindu-i mai întîi de murd`riile papale ce le r`mîneau înc`. Aceşti credincioşi astfel atraşi apucar` mîna care-i conducea; ei recunoscur` glasul bunului P`stor în accentele adev`rului care demasca vechile r`t`ciri. Aceast` lucrare continu` pîn` în 1846, dat` la care, potrivit profeţiei, aceast` crem` a poporului sfînt formînd sanctuarul era liberat de r`t`cirile papalit`ţii, cur`ţit de murd`riile sale şi gata s` înlocuiasc` teoriile necurate ale oamenilor cu principiile cele curate şi minunate ale adev`rului pe care Domnul şi apostolii s`i întemeiaser` Biserica. Aceşti sfinţi fur` ţreptat preg`tiţi s` înţeleag` c` cele mai mari binecuvînt`ri li se rezervase pentru timpul cînd Domnul însuşi va veni ca s` conduc` secerişul din aceast` vîrst`. Dorinţa lor sincer` de a cunoaşte lucrurile la care chiar îngerii doriau s` priveasc` de aproape (1 Pet. 1:12) şi zelul pe care-l puser` în studierea Cuvîntului lui Dumnezeu fur` bogat r`spl`tite. Astfel deci cîteva inimi credincioase fur` instruite în Cuvîntul adev`rului, umplute cu spiritul s`u, cur`ţite, deosebite de lume, desf`cute de trufie şi f`cute s` aib` încredere mai temeinic` în Dumnezeu, graţie asprelor lecţii (experienţe) ocazionate prin marea decepţie de la 1844. Mirele nu trebuia s` vie decît treizeci de ani mai tîrziu, dup` indicaţia profeţiei; aceast` „întîrziere” dezvolt` în cei sfinţi r`bdarea, umilinţa şi supunerea din iubire la voinţa divin`. Cînd, la sfîrşitul celor „1335 de zile” (în 1874, la timpul secerişului) veghetorii primir` îmbucur`torul mesaj: „Iat` Mirele!” (Mat. 25:6), ei îl vestir` mai departe la clasa sanctuarului. Şi toţi membrii clasei sanctuarului care îl auzir` şi recunoscur` importanţa şi valoarea lui, înn`lţar` de asemeni glasul zicînd: „Iat` Mirele!” Acest mesaj al secerişului continu` s` r`sune şi va r`suna pîn` ce va ajunge la toţi credincioşii consacraţi. El nu este pentru lume, ci numai pentru Mireasa lui Christo în formaţie, c`ci Domnul nostru nu vine în calitate de Mire pentru nici o alt` clas`. Cunoştinţa despre prezenţa sa va ajunge la lume în alt chip, mai tîrziu. Nimeni, afar` de clasa sanctuarului, nu este acuma preg`tit s` primeasc` acest adev`r. Pentru „oştirea” creştinilor cu numele şi a lumii în general, este o nebunie; ei nu sînt dispuşi s` verifice dovezile scripturale expuse în volumele Studiilor în Scripturi.
((C298)) Nu numai c` Domnul a preg`tit astfel pe poporul s`u şi l-a condus pe c`i necunoscute de el, ci i-a dat pentru trebuinţele acestui timp special minunate mijloace de a studia Biblia: concordanţe, numeroase şi valoroase traduceri ale Vechiului şi Noului Testament, precum şi uimitoare înlesniri pentru a tip`ri, publica şi r`spîndi adev`rul. Instrucţiunea fiind mai general`, fiecare poate s` citeasc`, s` studieze şi s` verifice toate înv`ţ`turile (doctrinele) emise, şi aceasta în condiţiuni de pace şi de securitate complet`. Acestea sînt avantaje preţioase pentru copiii lui Dumnezeu în timpul de ast`zi.
((C299)) Dup` un studiu atent al volumelor şi capitolelor precedente, cititorul chibzuitor a inţeles c` în timp ce fiecare din profeţiile cronologice viza un scop special, obiectul central al m`rturiei lor unanime era s` noteze cu precizie, fie direct, fie indirect data celei de a doua veniri a Domnului nostru şi a stabilirii împ`r`ţiei sale pe p`mînt, precum şi diferitele faze şi mijloace ale stabilirii ei în decursul perioadei secerişului.
((C300)) Pentru a înţelege mai bine valoarea acestor diferite linii profetice în relaţiunea lor cu aceste adev`ruri fundamentale, trebuie s` strîngem la un loc şi s` examin`m razele luminoase ale m`rturiilor lor respective. Toate învaţ` armonios faptul minunat şi binecuvîntat între toate c` Domnul a venit; nu c` vine sau c` va veni în curînd, ci c` a venit deja, c` este acum prezent ca Rege spiritual, c` întemeiaz` o împ`r`ţie spiritual` în decursul secerişului de la sfîrşitul vîrstei evanghelice care p`trunde, ca s` zicem aşa, pîn` în interiorul vîrstei milenare. Am v`zut c` trebuie s` vie „timpuri de restatornicire a tuturor lucrurilor”, „timpuri de reînsufleţire” (Fapte 3:19); am v`zut de asemeni c` Iehova, Dumnezeu, a hot`rît o zi (epoca milenar`) în care va judeca lumea cu dreptate prin omul pe care l-a rînduit, despre care dete tuturor o dovad` sigur` prin aceea c` l-a înviat din morţi. (Fapte 17:31.) Am v`zut c` vîrsta evanghelic` a fost timpul de încercare sau ziua de judecat` a Bisericii şi c` ea se va termina printr-un seceriş şi prin glorificarea celor ce vor vieţui şi vor domni cu Christos o mie de ani--ziua de judecat` a lumii, timpul de restatornicire. Am v`zut deopotriv` c` împ`r`ţiile acestei lumi, guvernate de prinţul acestei lumi, Satan, trebuie s` fac` loc împ`r`ţiei lui Dumnezeu guvernat` de Regele m`ririi. Toate aceste evenimente grandioase trebuie s` se întîmple dup` a doua venire a Domnului nostru, Regele, Mirele, Secer`torul, a c`rui menire este s` le împlineasc`, aşa cum a fost prezis.
((C301)) Circlurile tipice ale Jubileului indicau anul 1874 ca data reîntoarcerii Domnului nostru; îns` aceast` dat` era atît de ingenios ascuns` încît înainte de „timpul sfîrşitului” ea n-a putut fi descoperit`. Dou` dovezi venir` s` confirme aceast` m`rturie--Legea şi Profeţii--cele dou` fiind cu totul independente una de alta şi totuşi deopotriv` de clare şi conving`toare.
((C302)) Minunatul paralelism între dispensaţiunea iudaic` şi cea evanghelic` ne învaţ` acelaşi adev`r cu tr`s`turi complimentare. A doua venire a Domnului nostru la sfîrşitul vîrstei evanghelice sau secerişului, ce avu loc în toamna anului 1874 este un punct cronologic corespunzînd exact datei corelative (corespunz`toare) de la prima sa venire la sfîrşitul vîrstei iudaice (vezi tabela corespondenţelor, Vol. 2, pag. 262 şi 263--fr.). Deoarece fiecare tr`s`tur` important` dispensaţiei evanghelice este marcat` printr-o paralel` ce corespunde în aceast` dispensaţie tipic`, vedem astfel c` acest mare eveniment anunţat de jubilee îşi are paralela lui corespunz`toare. In cele dou` dispensaţii vedem prezenţa Domnului nostru ca Mire, Secer`tor şi Rege. Mişcarea fecioarelor pentru a ieşi în întîmpinarea Mirelui, dezam`girea lor şi timpul de aşteptare de treizeci de ani îşi g`sesc de asemeni paralela lor atît în timp cît şi în împrejur`ri. Şi paralelismul continu` pîn` la sfîrşitul secerişului acestei vîrste--pîn` la c`derea pretinselor împ`r`ţii creştine care, în realitate, sînt „împ`r`ţiile acestei lumi”, şi pîn` la stabilirea treptat` şi complet` a împ`r`ţiei lui Dumnezeu pe p`mînt dup` 1914, sfîrşitul timpurilor neamurilor. (Vezi Vol. 2, cap. 4.) Aceast` strîmtorare şi aceast` pr`buşire care vine, dup` cum am v`zut, şi-au avut paralela în distrugerea Ierusalimului şi ruina complet` a guvern`mîntului iudaic în anul 70 d. Chr.--paralel` atît în ce priveşte timpul cît şi împrejur`rile.
((C303)) Am v`zut de asemeni c` a doua venire a Domnului nostru este indicat` de profetul Daniel (12:1), dar în aşa fel a s` r`mîn` pecetluit` pîn` cînd evenimentele prezise ca trebuind s` aib` loc înaintea ei se vor fi împlinit şi vor fi trecute în istorie. Numai atunci am fost conduşi s` vedem pe Mihail--reprezentantul lui Dumnezeu--aşa cum îl arat` numele s`u „Patronul cel Mare”. Da, noi recunoaştem pe „Prinţul Leg`mîntului”, pe „Dumnezeul Atotputernic”, pe „P`rintele Etern (d`t`torul de viaţ`)” (Dan. 11:22; Is. 9:6), pe cel ce „se va scula” (Apoc. 11:17) cu putere şi autoritate pentru a duce la îndeplinire restatornicirea tuturor lucrurilor şi pentru a d`rui viaţ` veşnic` milioanelor de fiinţe omeneşti moarte sau muribunde, r`scump`rate prin sîngele s`u preţios. Cînd se ştie c` cele 1335 de zile din Daniel 12:12 duc la timpul prezenţei Domnului, se înţelege pentru ce îngerul arat` aceast` dat` în termeni atît de elocvenţi (mişc`tori, conving`tori): „Fericit cine va aştepta (cine e în aşteptare, cine vegheaz`) şi va ajunge la 1335 de zile!”--1874. In modul de a calcula timpurile simbolice date aici, s` nu uit`m c` am întrebuinţat cheia ce ne-a fost furnizat` de aceeaşi metod` de a calcula şi prin care a fost ar`tat` întîia venire--o zi simbolic` reprezentînd un an literal. Astfel am v`zut c` a doua venire a Domnului nostru, în Octombrie 1874, este clar dovedit`.--vezi Vol. 2, cap. 6.
((C304)) Dar aceasta nu e totul. Unele persoane sincere şi cu luare aminte ar putea înc` avea o îndoial` asupra prezenţei lui Christos, şi ne-ar pl`cea s-o vedem înl`turat`. S-ar putea de pild` pune întrebarea, pe bun motiv, cum se face c` cronologia exact` a Bibliei arat` Octombrie 1872 ca începutul celei de a şaptea mie de ani sau a Mileniului, în timp ce ciclurile jubileelor arat` Octombrie 1874 ca data reîntoarcerii Domnului nostru şi începutul „timpurilor de restatornicire”?
((C305)) Aceast` aparent` diferenţ` între data celei de a doua veniri şi data începutului celei de a şaptea mie de ani ar p`rea, la prima vedere, s` arate o greşeal` în calculul cronologic şi avu de urmare o nou` şi serioas` examinare a acestei chestiuni; îns` rezultatul r`mase acelaşi. Era deci limpede ar`tat c` Dumnezeu fixase timpurile cu exactitate şi c` în acest caz ca şi în altele preciziunea era matematic`. Stim c` cronologia dateaz` de la creerea lui Adam şi c` trecuse cîtva timp pîn` cînd Adam şi Eva c`lcaser` legea divin`; cît timp anume, noi nu ştim, dar este foarte probabil s` fi fost 2 ani. Inainte de crearea Evei i s-a îng`duit lui Adam s` tr`iasc` singur destul timp pentru a simţi lipsa unui ajutor (Gen. 2:20); el luase cunoştinţ` despre toate animalele şi le puse nume la toate; el înv`ţase sa cunoasc` toţi pomii şi toate plantele Edenului. Apoi urm` creearea Evei, şi trebuia s` se fi scurs un oarecare interval de timp în bucuria anturajului lor desf`t`tor înainte de a veni p`catul veştejitor.
((C306)) In consideraţie cu aceste împrejur`ri, este admisibil a crede c` doi ani cel puţin s-au scurs în aceast` stare de inocenţ`, de lips` de p`cat; intervalul cuprins între sfînşitul celor 6000 de ani şi începutul timpurilor de restatornicire d` de gîndit c` intervalul între creearea lui Adam şi intrarea p`catului în lume nu este cuprins în cele şase zile de domnie a r`ului, deoarece, în decursul acestei perioade dela început, împ`r`ţia lui Dumnezeu exista de fapt pe p`mînt în persoana lui Adam. Cei 6000 de ani în care Dumnezeu a permis r`ului s` domneasc` în lume, înainte de începerea zilei a şaptea sau a marelui sabat milenar, dateaz` deci de la intrarea p`catului în lume. Şi fiindc` timpurile de restatornicire au început în Octombrie 1874, aceast` dat` trebuie s` fie sfîrşitul celor şase mii de ani de domnie a p`catului, diferenţa între aceast` dat` şi ceea ce ne arat` cronologia de la creerea lui Adam reprezint` perioada de inocenţ` în Eden, care aparţine în realitate împ`r`ţiei drept`ţii.
((C307)) Afar` de aceasta, ceea ce din primul moment ar fi putut p`rea o contradicţie, anume c` Domnul nostru ar fi prezent la sfîrşitul anului 1874 şi c` timpurile neamurilor nu s-ar sfîrşi totuşi decît în 1914, sînt, dimpotriv`, în perfect` armonie cu desf`şurarea planului lui Dumnezeu privitor la „b`t`lia zilei celei mari” (Apoc. 16:14), întocmai cum a prezis Daniel: „In zilele regilor acestora va ridica Dumnezeul cerului o împ`r`ţie . . . Ea va sf`rîma şi va nimici toate acele împ`r`ţii”. (Dan. 2:44.) Prin urmare, ceea ce am aflat este adev`rat: Domnul trebuie s` fie prezent, s` probeze pe membrii în viaţ` ai Bisericii sale, s`-i înalţe, s`-i glorifice şi s`-i asocieze la puterea şi autoritatea ce o va exercita în timpul domniei milenare. (Apoc. 5:10; 20:6.) Mai departe el trebuie s` pun` în mişcare instrumentele, agenţii care vor executa în mod inconştient ordinele sale jucînd rolul lor în „b`t`lia zilei celei mari a lui Dumnezeu Atotputernicul”, sf`rîmînd şi nimicind în cele din urm` pretinsele „naţiuni creştine” actuale. „Imp`r`ţiile acestei lumi” vor fi nimicite de împ`r`ţia lui Dumnezeu; ele nu vor cunoaşte nici cîtuşi de puţin cauza adev`rat` a c`derii lor pîn` la sfîrşitul acestei „zile a mîniei”, moment cînd ochii înţelegerii lor se vor deschide şi cînd vor vedea c` o nou` dispensaţie a început. Ei vor afla c` Emanuel şi-a luat marea sa putere şi şi-a început glorioasa-i domnie de dreptate.--Apoc. 11:17.
((C308)) In tîmp ce profeţiile cronologice indic` anul 1874 şi se armonizeaz` cu aceast` dat` ca fiind cea a prezenţei a doua a Domnului nostru, afirmîndu-ne faptul cu precizie matematic`, noi afl`m alte dovezi de un caracter deosebit. Anumite semne deosebite anunţate de Domnul, de apostolii s`i şi de profeţi ca trebuind s` precead` venirea sa, sînt acum clar recunoscute ca împlinite. Vedem c` Ilie cel f`g`duit într-adev`r a venit, c` înv`ţ`turile lui au fost respinse, întocmai cum fusese prezis şi c` un timp de mare strîmtorare trebuie s` urmeze; omul p`catului, antichristul prezis, şi-a f`cut de asemeni apariţia şi şi-a ispr`vit lunga-i şi teribila-i domnie; exact la „timpul hot`rît” (1799) domnia îi fu ridicat`. Cur`ţirea sanctuarului a fost ispr`vit`, cum fusese prezis, destul pentru a permite înainte de 1874 formarea „unui popor preg`tit pentru Domnul”, unui popor aşteptînd cu ardoare venirea sa, cum se întîmplase şi la întîia venire.--Luca 3:15; 23:50,51; 2:36-38.
((C309)) Constat`m c` data 1874 se armonizeaz` şi cu profeţia lui Daniel (12:1) care fixeas` la „timpul sfîrşitului”--adic` între 1799 şi 1914-- „venirea lui Mihail”, cauza şi precursorul timpului strîmtor`rii celei mari. Cînd cei şaptezeci şi cinci de ani din aceast` „zi de preg`tire” au dezvoltat condiţiunile potrivite pentru începerea operei sale grandioase, St`pînul ap`ru pe scena lumii, f`r` zgomot, f`r` s` „izbeasc` privirile” (Luca 17:20), „în acelaşi chip” cum s-a dus. Iar cei patruzeci de ani ce mai r`mîn din aceast` zi de preg`tire des`vîrşesc instalarea sau stabilirea împ`r`ţiei sale în putere şi m`rire mare.
((C310)) Punctul de convergenţ` a profeţiilor timpului privitoare la seceriş, precum şi evenimentele legate de prezenţa Domnului şi de stabilirea împ`r`ţiei sale se vor întip`ri mai bine în minte, prin un studiu serios al diagramelor de al`turi; una reprezint` paralelele sau corespondenţele între vîrsta evanghelic` şi tipul ei, vîrsta iudaic`, şi arat` cum diferitele tr`s`turi deosebite ale acestui seceriş sînt indicate de marile profeţii, pe cînd cealalt` arat` în mod concis istoria lumii în raporturile ei cu biserica tipic` a lui Dumnezeu şi bisericile adev`rate (iudaic` şi evanghelic`), şi d` la iveal` m`surile profetice referitoare la acestea.
((C311)) Astfel toate tr`s`turile profeţiei converg spre acest „timp al sfîrşitului” al c`rui punct central este „secerişul”--timpul prezenţei Domnului nostru şi al stabilirii împ`r`ţiei sale de atîta timp f`g`duit`. Şi cînd consider`m marea importanţ` a acestor evenimente şi prodigioasele schimb`ri de dispensaţie ce ele au s` aduc`, cînd examin`m valoarea şi caracterul m`rturiilor profetice care se refer` la ele şi vedem cu cît` grij` Scripturile ne-au instruit în privinţa caracterului şi naturii acestor evenimente pentru ca nici o piatr` de poticnire s` nu ne împiedice de a vedea prezenţa Domnului, inimile noastre se umple de o bucurie nespus`. A doua sa prezenţ` este pentru noi o m`rturie mult mai mare decît cea care fu acordat` ucenicilor la întîia venire; este adev`rat c` pentru „adev`r`ţii Izraeliţi” care aşteptau mîng`ierea lui Izrael ea fu tocmai îndeajuns.
((C312)) Timp de aproape dou` mii de ani, consacraţii au suferit, au fost persecutaţi, s-au sacrificat şi au aşteptat cu ner`bdare venirea Domnului. Paveli credincioşi, Pietri înfocaţi, Ioani iubitori, Stefani devotaţi, Marii duioase şi Marte m`rinimoase, un întreg şir de credincioşi şi curajoşi discipoli au m`rturisit adev`rul cu pericolul vieţii lor, înfruntînd torturile şi moartea şi suferind martiriul. Afar` de aceştia, taţi, mame, fraţi şi surori credincioşi în Izrael au umblat umiliţi cu Dumnezeu în timpuri mai puţin furtunoase, neavînd nici ruşine, nici team` de a m`rturisi pe Christos, de a se împ`rt`şi de batjocora lui, de a fi al`turi de aceia care erau dispreţuiţi şi b`tuţi pentru cauza adev`rului (Evrei 10:33); toţi aceştia, dup` ce s-au luptat lupta bun` a credinţei, au depus armele pentru a aştepta r`splata care le-a fost f`g`duit` pentru clipa ar`t`rii Domnului.--2 Tim. 4:8.
((C313)) Şi acum el a venit! Domnul este cu adev`rat prezent! Şi momentul stabilirii împ`r`ţiei sale şi pream`ririi şi glorific`rii Miresei sale credincioase este aproape. Zilele aştept`rii prezenţei sale aparţin trecutului şi noi gust`m acum fericirea f`g`duit` de atîta vreme celor ce aşteapt`. Ochilor credinţei, Isus s-a descoperit prin lumina profetic` (2 Pet. 1:19) şi înainte ca secerişul s` fie complet terminat, credinţa şi bucuriile prezente ale acestei credinţe vor face loc bucuriilor neexprimabile a deplinei realiz`ri a speranţelor noastre: toţi cei judecaţi vrednici vor fi f`cuţi asemenea lui şi-l vor vedea aşa cum este faţ` în faţ`.--1 Ioan 3:2.
((C314)) Dup` cum arat` parabola din Matei 25:14-30, primul act al lui Isus la reîntoarcerea sa este s` cheme pe servitorii s`i şi s` le cear` socoteal`. Servitorii cari au întrebuinţat cu devotament talanţii lor, care au c`tat s` cunoasc` şi s` fac` voia lui Dumnezeu dup` ce au fost examinaţi, probaţi, sînt învitatî s` „intre în bucuria Domnului lor” aşteptînd s` primeasc` puterea f`g`duit`. Acum vedem împlinindu-se aceast` parabol` înainte de participarea noastr` la împ`r`ţie. Inainte chiar ca duşmanii Domnului s` fie învinşi, i se permite fiec`rui credincios s` dobîndeasc` o visiune clar` despre venirea împ`r`ţiei, despre gloria ei şi despre grandioas oper` a str`lucitei zi milenare; aceast` minunat` perspectiv` a restatornicirii tuturor lucrurilor care trebuie s` se împlineasc` în curînd pentru toat` omenirea prin Christos şi Biserica sa glorificat` este tocmai bucuria Domnului la care se permite credincioşilor s` ia parte.
((C315)) In timp ce ne afl`m astfel ca Moise pe vîrful muntelui Pisga (Deut. 34:1-4) şi privim în spirit panorama ce st` în faţa noastr`--planul minunat al lui Iehova--inimile noastre salt` de o bucurie negr`it`; şi cu toate c` ştim c` ultimii membri ai bisericii se afl` înc` în exil, în posiţia de umilinţ`, şi c` ceasul triumfului ei adev`rat n-a sunat înc`, vedem totuşi semnele c` acest ceas se apropie cu repeziciune şi vedem deja prin credinţ` prezenţa Mirelui; de aceea s` ne ridic`m sus capetele şi s` ne bucur`m convinşi fiind c` eliberarea noastr` este aproape. (Luca 21:31,28.) O! ce belşug de binecuvînt`ri, de bucurii şi de mulţ`miri cuprinde acest adev`r! Cu siguranţ`, Domnul a pus în gura noastr` un cîntec nou. Este imnul sublim, ale c`rui prime note au fost cîntate de corul îngerilor, la naşterea copilului Isus: „Iat`, v` aduc o veste bun` de mare bucurie care va fi pentru tot poporul”. Mulţumit` lui Dumnezeu, acordurile lui armonioase vor umplea nu peste mult timp cerurile şi p`mîntul cu o melodie veşnic`, în timp ce opera binecuvîntat` a mînturii--restatornicirea tuturor lucrurilor--pe care El vine s-o înf`ptuiasc`, înainteaz` spre ţelul ei final, glorios.--Ps. 33:3; 40:3; 98; Apoc. 14:3; Fapte 3:20-24; Mat. 19:28.